Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ziua în care Laporta a refuzat transferul lui Robinho la Barcelona ca să-i facă loc tânărului Messi

Cosmin Cioboata

Actualizat 08/03/2021 la 16:59 GMT+2

Joan Laporta este noul președinte al Barcelonei. Acesta a câștigat categoric alegerile de pe Camp Nou, cu un procentaj de peste 50%, și deja și-a intrat în rol la clubul pe care l-a mai condus și în perioada glorioasă 2003-2010.

Lionel Messi și Joan Laporta

Credit imagine: Eurosport

Joan Laporta a câștigat cursa pentru postul de președinte de la Barcelona, în detrimentul contracandidaților Victor Font și Toni Freixa. Laporta, care s-a mai aflat la cârma clubului catalan și în perioada 2003-2010, a adunat peste 50% de voturi și și-a asigurat în mod categoric un nou mandat pe Camp Nou.
Cu ocazia triumfului lui Laporta, cotidianul Marca - ziarul "de casă" al rivalei Real Madrid - a readus în discuție momentul în care președintele Barcelonei a refuzat transferul lui Robinho, un jucător extrem de bine cotat la începutul anilor 2000.
Mai precis, acțiunea a avut loc în anul 2005, pe vremea când Laporta se afla la cârma Barcelonei, iar catalanii căutau un jucător cu rol ofensiv care să poată face diferența în fața porții. Printre numele discutate în presă se număra și cel al lui Robinho, un atacant brazilian cu calități impresionante, care făcea furori în tricoul lui Santos.
Transferul lui Robinho la un club de top din Europa părea iminent. Ziua cea mare pentru internaționalul sud-american a sosit în august 2005, când a semnat cu Real Madrid, în schimbul sumei de 24 de milioane de euro.
În următorii 3 ani, Robinho a adunat 137 de apariții pentru trupa de pe Santiago Bernabeu, reușind să înscrie 35 de goluri și să cucerească 3 trofee (2 titluri în La Liga și o Supercupă a Spaniei).

Barcelona l-a refuzat pe Robinho, înainte ca brazilianul să ajungă la Real Madrid! Motivul? Lionel Messi

Nu multă lume știe, dar Robinho ar fi putut ajunge la Barcelona, marea rivală a Realului, în vara aceluiași an. Brazilianul își dorea enorm să joace la formația catalană, însă s-a lovit de refuzul lui Joan Laporta.
Președintele catalanilor de la vremea respectivă, reales aseară, a considerat că Barca nu are nevoie de serviciile lui Robinho. Motivul? În echipă își croia drum, încet și sigur, un anumit Lionel Messi.
Și, așa cum istoria o dovedește, "pariul" lui Laporta a fost câștigător. Messi a devenit cel mai important jucător din istoria Barcelonei, reușind să câștige 33 de trofee și 6 Baloane de Aur.
După ce a respins transferul lui Robinho, Laporta și-a motivat decizia considerată surprinzătoare, la vremea respectivă:
"Robinho își dorea să vină la Barcelona, dar noi aveam un jucător pe nume Lionel Messi și ne puneam speranțe mari în el. Nu am fost niciodată cu adevărat interesați de transferul lui Robinho. Messi are doar 18 ani și controlează mingea ca niciun alt jucător. Are stilul lui Diego Maradona și Johan Cruyff și poate să ajungă un superstar. Din acest motiv îl prefer pe Messi", a explicat Joan Laporta, pentru El Mundo, în 2005.

Joan Laporta, felicitat de Messi după ce a câștigat alegerile prezidențiale de la Barcelona

Au trecut 16 ani de la acel moment crucial, iar Laporta a revenit la cârma Barcelonei. Și, culmea, principala prioritate a noului președinte va fi să-l convingă pe Messi, talismanul echipei, să rămână pe Camp Nou.
Contractul starului argentinian expiră în vară, iar în presa internațională se vorbește intens despre interesul manifestat de PSG și Manchester City.
Laporta a vorbit astăzi despre cel mai "fierbinte" subiect de pe Camp Nou, la scurt timp după ce a câștigat alegerile prezidențiale:
"A fost foarte frumos să-l văd pe Messi la vot, este încă o dovadă a ataşamentului său faţă de Barcelona. Sunt convins că va dori să rămână. Şi da, el m-a felicitat deja pentru câştigarea alegerilor, cred că este un lucru normal", a declarat Laporta.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo