Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pique pune paie pe foc înainte de El Clasico! Ce star de la Real trebuia să ajungă la Barcelona

Nicu Savin

Publicat 19/10/2021 la 12:06 GMT+3

Week-end-ul viitor va avea loc primul El Clasico al sezonului, iar înaintea unui astfel de meci nu pot lipsi anumite declarații care să încingă spiritele. Deși a menționat că nu intenționează să creeze o stare de tensiune înaintea partidei, Gerard Pique a dezvăluit că un actual star de la Real Madrid ar fi trebuit să ajungă la FC Barcelona, dar a fost întors din drum de o ofertă financiară dublă.

Piqué burlándose del Bernabéu en el Real Madrid-Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Gerard Pique este unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai Barcelonei din ultimii 15 ani, nu doar pentru ceea ce a făcut pe teren, ci și pentru declarațiile sale de dragoste pentru clubul de pe Camp Nou și pentru Catalunya, în general.
Fundașul Barcelonei s-a răfuit în repetate rânduri cu tot ceea ce ține de Real Madrid, acuzând clubul de pe Bernabeu de practici murdare prin intermediul arbitrilor sau luându-i în derâdere pe marii rivali atunci când echipa sa domina autoritar lupta directă.
Niciuna dintre echipe nu traversează o perioadă strălucită înaintea primului duel direct din acest sezon, dar El Clasico este întotdeauna un eveniment aparte, iar jucătorii se mobilizează exemplar în aceste dueluri.
Pique a ieșit din nou la rampă în săptămâna derby-ului care ține lumea în loc de fiecare dată. Fundașul catalanilor a purtat o discuție pe canalul său de Twich cu unul dintre cei mai cunoscuți youtub-eri din Spania, în care a vorbit deschis despre mai multe subiecte.
Citește și:

Gerard Pique a dezvăluit că Vinicius Jr. trebuia să ajungă la Barcelona

Printre dezvăluirile lui Pique s-a numărat și cea referitoare la Vinicius Jr., actualul star de la Real Madrid, care potrivit spuselor lui Pique ar fi trebuit să ajungă la Barcelona, el bătând palma cu conducerea de atunci a catalanilor. Brazilianul s-a sucit însă în ultima clipă, deoarece Realul i-a făcut o ofertă financiară mult mai mare.
"Am vorbit personal cu el (n.r. Vinicius Jr.) la telefon. Unchiul său a recunoscut că s-a înțeles cu Barcelona. Dar Realul a intervenit în ultimul moment și i-a oferit dublu. Așa au stat lucrurile. Să mă contrazică dacă nu a fost așa. M-a sunat să mă întrebe cum ar fi adaptarea sa la Barcelona", a spus Pique, citat de sport.es, specificând că nu dorește să creeze o tensiune în plus înainte de El Clasico prin această dezvăluire.
Viniciu Jr. a ajuns la Real Madrid în 2018, madrilenii plătind pentru el 45 de milioane de € către cei de la Flamengo, deși avea pe atunci numai 18 ani. Ascensiunea lui Vinicius a fost una impresionantă, atacantul fiind acum printre oamenii de bază ai Realului și considerat unul dintre stâlpii echipei pe viitor.
Pe lângă dezvăluirea despre Vinicius, Pique a mai povestit un episod controversat, petrecut după celebrul 6-2 pentru Barcelona pe Bernabeu, din 2009. Căpitanul Barcelonei a menționat că un jucător de atunci al Realului a petrecut până dimineața într-un club din capitala Spaniei, dar nu i-a divulgat numele acestuia.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul etapei a 9-a din Premier League - Transmisiuni Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo