Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Riqui Puig, fericit după plecarea lui Koeman! Cum a fost filmat puștiul Barcelonei

Bianca Dumitru

Publicat 29/10/2021 la 13:43 GMT+3

Ronald Koeman a fost dat afară de la Barcelona după înfrângerea cu Rayo Vallecano. Riqui Puig nu s-a ferit să-și arate încântarea după ce antrenorul și-a luat rămas-bun de la echipă, zâmbindu-le fanilor care îi spuneau că acum este liber și poate fi fericit.

Riqui Puig, con el Barça

Credit imagine: Other Agency

Ronald Koeman a fost demis de Joan Laporta în urma înfrângerii suferite de catalani pe terenul celor de la Rayo Vallecano. Antrenorul și-a luat rămas-bun de la echipă, Xavi fiind marele favorit pentru a-i lua locul pe banca tehnică.
Despărțirea lui Koeman de Barcelona a făcut câțiva jucători foarte fericiți. Unul dintre ei este Riqui Puig, cel căruia olandezul nu i-a dat foarte multe șanse, preferându-i în echipă pe Nico sau Gavi. Astfel, în momentul în care părăsea baza sportivă a clubului blaugrana, Puig s-a arătat încântat de faptul că va avea un antrenor nou.
Un suporter, care i-a oprit mașina cerându-i un autograf, i-a spus că în sfârșit este liber și fericit și i-a transmis că fanii au încredere în el. La auzul acestor cuvinte, Riqui Puig nu și-a putut ascunde zâmbetul, fiind filmat de unul dintre suporteri, care a postat imaginile pe TikTok. Videoclipul a devenit viral, fiind share-uit masiv de cei care s-au bucurat de plecarea lui Ronald Koeman de pe Camp Nou.

Cum vrea Xavi să arate primul 11 al Barcelonei din vară

Fostul mare mijlocaș și-a dat acordul să îl înlocuiască pe Koeman la echipa de suflet, iar din primele discuții avute cu Laporta i-a transmis acestuia cum vede el echipa, în perspectivă. Xavi vrea cel puțin 5 transferuri importante, dar a prioritizat 3 poziții.
Un fundaș central, un mijlocaș de creație și un atacant sunt principalele posturi vizate de viitorul tehnician, cu mențiunea că ar fi vrut să aibă și alte soluții în flancurile apărării, acolo unde nu are încredere deplină în capacitățile defensive ale lui Sergino Dest și Jordi Alba. Primul este însă foarte tânăr (20 de ani) și poate crește enorm, astfel că se va bucura de încrederea noului staff tehnic.
Xavi a insistat deja pentru Kounde, fundașul central al Sevillei, care în vară a fost la un pas de Chelsea. Un cuplu de apărători Eric Garcia - Kounde (ambii sub 22 de ani) poate să se transforme într-un parteneriat de succes, de tipul celui Puyol-Pique, crede viitorul tehnician de pe Camp Nou.
În privința mijlocașului de creație, Barcelona a tot tatonat varianta Dani Olmo, fotbalist care a strălucit la Leipzig. Acesta a fost în curtea La Masia pe vremea junioratului, dar a ales să evolueze ulterior pentru Dinamo Zagreb, convins că în Croația va juca constant și va avea ocazia să se remarce.
În ofensivă, va fi ales unul dintre Sterling și Haaland, norvegianul fiind, evident, opțiunea unu pentru stafful și conducerea Barcelonei. Totuși, e de la sine înțeles că bătălia va fi una acerbă pentru semnarea golgheterului lui Dortmund, care din vara lui 2022 va putea fi transferat pentru doar 75 de milioane de euro. Astfel, dacă pe Camp Nou va sosi Sterling, celălalt obiectiv al catalanilor, mult mai ușor de adus, englezul va juca în flancul drept, pentru ca Ansu Fati să aibă un rol asemănător cu cel al lui Messi.
Primul "11" la care visează Xavi pentru stagiunea 2022-2023: Ter Stegen - Dest, Kounde, Eric Garcia, Jordi Alba - Isco (Olmo), Busquets, Pedri - Sterling (Haaland), Ansu Fati, Depay.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo