Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simeone, întrebat de ce a dat mâna cu Ancelotti deși pe Klopp îl lăsase cu mâna întinsă în toamnă

Bianca Dumitru

Publicat 10/05/2022 la 08:35 GMT+3

Diego Simeone și Carlo Ancelotti au dat mâna duminică seară, la finalul meciului dintre Atletico Madrid și Real Madrid. Tehnicianul argentinian a fost întrebat de ce a ales să îi strângă mâna italianului, deși în toamnă a refuzat să facă același lucru cu Jurgen Klopp.

Diego Simeone și Carlo Ancelotti

Credit imagine: Getty Images

La finalul meciului dintre Atletico și Real Madrid, Diego Simeone și Carlo Ancelotti și-au strâns mâinile, felicitându-se. Acest moment a atras toate privirile în condițiile în care, în urmă cu doar câteva luni, antrenorul argentinian a refuzat să dea mâna cu Jurgen Klopp, fugind spre vestiare la finalul partidei din grupele Champions League.
Întrebat de ce i-a strâns mâna lui Ancelotti, Simeone a explicat faptul că tehnicianul lui Real nu este singurul cu care s-a salutat după meci, dar a punctat că îl admiră pe italian, considerându-l un antrenor foarte bun.
"Am dat mâna și cu antrenorul Valenciei, Jose Bordalas, și cu managerul lui Athletic Bilbao, Marcelino, de asemenea. Depinde de meci. Uneori ne încrucișăm drumurile și, în situația aceea, ne salutăm.
Îl admir pe Ancelotti, este un antrenor extraordinar. A câștigat titlul în cinci ligi diferite. Cu personalitatea pe care o are se descurcă foarte bine, indiferent dacă pierde sau câștigă", a declarat Diego Simeone, citat de Goal.
Citește și:

DE CE L-A LĂSAT SIMEONE CU MÂNA ÎNTINSĂ PE KLOPP DUPĂ ATLETICO - LIVERPOOL

În octombrie 2021, Atletico Madrid a primit vizita celor de la Liverpool, într-un meci din grupele Champions League. Partida s-a terminat cu scorul de 3-2 pentru "cormorani", iar la final Diego Simeone l-a lăsat cu mâna întinsă pe Jurgen Klopp, fugind la vestiare.
După meci, tehnicianul lui Liverpool a vorbit despre acest moment, spunând că nu s-a supărat pe Simeone, ba chiar l-a scuzat pe acesta, spunând că amândoi erau încă în febra partidei.
"Am vrut să dau mâna cu el, dar el alerga. Nu cred că a făcut ceva greșit. Sunt mai mult dezamăgit de reacția mea, dar amândoi suntem foarte pasionați de ce facem. El era nervos din cauza meciului, nu pe mine. Nimic mai mult. Când ne vom revedea, 100% vom da mâna", a declarat Jurgen Klopp.
La rândul său, Simeone s-a scuzat pentru momentul lipsit de fair-play și a încercat să explice de ce a plecat în grabă către vestiare, fără să mai dea mâna cu omologul său.
"De multe ori nu salut după meci, pentru că nu-mi place. Nu este sănătos nici pentru câștigător, nici pentru învins. Așa văd eu lucrurile. Dar data viitoare când îl văd pe Klopp o să îl salut fără probleme", a spus atunci Simeone.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo