Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

L'Equipe, anunț teribil pentru Mbappe: Șeicii din Qatar s-au săturat de mofturile starului lui PSG

Irina Aldea

Publicat 18/10/2022 la 16:21 GMT+3

Potrivit L'Equipe, șeicii din Doha se simt trădați de Kylian Mbappe, pentru care au făcut imposibilul pentru a-o prelungi contractul. Ei consideră că fotbalistul nu trebuie să dicteze regulile și să facă mofturi.

Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Nu au trecut nici măcar cinci luni de când PSG a anunțat, într-un Parc des Princes plin ochi, prelungirea contractului lui Mbappe, iar atacantul a avut deja primele divergențe cu clubul la începutul sezonului. Ieri seară, după ceremonia de decernare a Balonului de Aur, internaționalul francez a fost nevoit să meargă la o conferință de presă pentru a nega zvonurile potrivit cărora ar vrea să părăsească capitala Franței în ianuarie.
A fost, potrivit presei din Franța, un mesaj pentru a calma apele în mijlocul unei furtuni care ar putea avea un impact negativ asupra PSG în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor sportive. Conform informațiilor din L'Équipe, șeicii din Qatar au început să se plictisească de atitudinea lui Kylian Mbappe. Aceștia se simt trădați de cuvântul jucătorului care cere deja să plece și sunt de părere că un fotbalist, indiferent de valoarea lui.
CITEȘTE ȘI:

Mbappe, criticat din toate părțile după ce s-a aflat că vrea să plece de la PSG

Mbappe a reușit să potolească tensiunile care au izbucnit marțea trecută, înaintea meciului din Champions League cu Benfica. Presa din Franța scrie că talentatul fotbalist s-ar putea întâlni în zilele următoare cu conducătorii din Qatar pentru a-și stabili viitorul. Chiar dacă sunt dezamăgiți de atitudinea lui Mbappe, șeicii nu iau în calcul vânzarea lui în ianuarie, după ce în urmă cu 5 luni au făcut imposibilul posibil pentru a-l păstra în Paris încă doi ani.
În orice caz, Mbappe și-a câștigat eticheta de "mofturos". Pe 19 septembrie, fotbalistul a refuzat să participe la ședința foto a echipei naționale, considerând că Federația Franceză de Fotbal nu a dorit să revizuiască contractul de drepturi de imagine inerent fiecărui jucător al echipei naționale a Franței. Cea mai înaltă instanță a fotbalului francez, după ce a refuzat în primă instanță, a promis că va revizui contractele chiar înainte de Cupa Mondială din Qatar pentru a aduce liniștea în cadrul echipei. L'Equipe scrie că Federația Franceză de Fotbal nu a revizuit deocamdată nimic din ce promisese, iar tensiunile ar putea escalada și acolo, pe lângă situația de la echipa de club.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo