Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Brighton a renunțat la Florin Andone! Englezii au anunțat despărțirea de atacantul român

Romeo Ene

Publicat 01/09/2022 la 23:43 GMT+3

Florin Andone nu mai este jucătorul lui Brighton, după cum a anunțat clubul din Premier League.

Florin Andone

Credit imagine: Getty Images

Atacantul de 29 ani va trebui să-și găsească o nouă echipă, aceasta fiind ultima zi a perioadei de mercato din Europa.
Englezii au plătit 6 milioane de euro pentru Andone în 2018, atunci când l-au transferat de la Deportivo La Coruna. El a jucat în primul sezon la formația engleză, ulterior a fost împrumutat la Galatasaray.
Andone a revenit la Brighton pentru încă un sezon, iar apoi a fost din nou împrumutat, de data aceasta la Cadiz. 6 goluri a reușit Andone pentru Brighton în 30 de partide. fiind cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1 milion de euro.
Clubul a avut și un mesaj pentru atacantul român, la momentul despărțirii: "Îți mulțumim pentru amintiri, Florin! Toate cele bune în viitor!", au transmis britanicii, pe Twitter.

Mesajul antrenorului pentru Andone

Andone nu mai evoluase pentru Brighton din vara lui 2019. "Florin a fost un bun profesionist, însă a avut parte de unele accidentări dificile. A muncit însă din greu pentru a reveni la cel mai bun nivel. Acum vrea să joace regulat, dar nu îi putem oferi această oportunitate. Având în vedere acest lucru, am ajuns la un acord care se potrivește tuturor părților. În numele tuturor celor din club, aș dori să-i mulțumesc pentru eforturile depuse și să-i urez toate cele bune pentru viitor", a precizat tehnicianul Graham Potter, pentru site-ul oficial al clubului.
CITEȘTE ȘI:
Înțelegerea atacantului cu formația din Premier League era valabilă până în 2023, dar englezii nu și-au mai dorit să-l păstreze pe vârful român. Acesta are 25 de meciuri pentru naționala României, însă accidentările i-au afectat foarte mult cariera până în acest punct.
Cel mai probabil, Andone va căuta să se întoarcă în Spania, acolo unde a oferit cel mai bun randament în anii precedenți. Ținând cont de evoluțiile pe care le-a avut, acesta va căuta să-și găsească o formație în liga secundă. S-a vehiculat în trecut Zaragoza drept formație ce ar putea să-l semneze pe atacantul de 29 de ani, însă rămâne de văzut care va fi viitorul jucătorului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo