Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj a împrumutat un titular în Ungaria: "Au fost condiții financiare mulțumitoare pentru club"

Alex Masgras

Publicat 31/05/2022 la 12:25 GMT+3

CFR Cluj l-a împrumutat pe portarul Otto Hindrich la vicecampioana Ungariei, Kisvarda, potrivit președintelui clubului, Cristi Balaj.

CFR Cluj

Credit imagine: facebook

Otto Hindrich va evolua sezonul viitor la Kisvarda, vicecampioana Ungariei. Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a anunțat că s-a luat această decizie pentru ca portarul de 19 ani să aibă cât mai multe meciuri în picioare, fiind o înțelegere care avantajează atât clubul, cât și jucătorul.
De asemenea, CFR Cluj s-a asigurat că Hindrich va juca un minimum de meciuri la Kisvarda. În acest sezon de Liga 1, Otto Hindrich a apărat în 19 meciuri ale campioanei României, el fiind și unul dintre portarii lotului Under 20 al României.
Citește și:

Împrumut avantajos din punct de vedere financiar pentru CFR Cluj

Cristi Balaj a anunțat că înțelegerea avantajează clubul din Gruia, fără să spună despre ce sumă este vorba. Potrivit Prosport, CFR Cluj va încasa suma de 250.000 de euro pentru acest împrumut.
"Este un portar foarte bun, sunt sigur că va crește foarte mult. Era important pentru el și pentru noi să aibă jocuri în picioare. Condiția cea mai importantă din contractul acestui împrumut a fost să ne asigurăm că va avea un minimum de meciuri în care va apăra.
Este vorba despre o echipă din Ungaria, Kisvarda, care a terminat campionatul pe locul 2 și va juca în cupele europene. Cel mai important a fost să ne asigurăm că el, în această perioadă importantă, având 19 ani, va continua să apere.
Este un împrumut simplu. Au fost anumite condiții financiare mulțumitoare pentru club, dar cel mai important aspect a fost că am pus clauza prin care ne asigurăm că va juca un minimum de meciuri.
Ne ajuta la respectarea regulii U21, dar ne descurcăm. Avem jucători care pot îndeplini obligația", a declarat Cristi Balaj la Pro Arena.
Kisvarda a încheiat sezonul pe locul al doilea din Ungaria, la 12 puncte în spatele campioanei Ferencaros. În sezonul viitor, Kisvarda va evolua în preliminariile UEFA Europa Conference League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo