Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu a criticat arbitrajul după remiza cu FC Botoșani! "Nu înțeleg de ce n-a intervenit VAR-ul"

Bianca Dumitru

Publicat 11/12/2022 la 20:40 GMT+2

CFR Cluj a obținut doar un punct astăzi, în deplasare, pe terenul celor de la FC Botoșani, remizând cu scorul de 1-1, într-un meci contând pentru a 20-a etapă a SuperLigii. După meci, Dan Petrescu a criticat arbitrajul și s-a arătat nemulțumit de faptul că VAR-ul nu a intervenit la faza golului gazdelor.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj a remizat în această după-amiază, în deplasare, pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-1, contând pentru a 20-a etapă a SuperLigii.
Cvek a deschis scorul în minutul 28, înscriind cu capul, după o centrare foarte bună a lui Manea, iar gazdele au egalat în minutul 90+1, când Mihai Roman a șutat balonul printre picioarele lui Scuffet, iar Dragu a împins mingea în poartă, stabilind și scorul final.
La finalul partidei, Dan Petrescu a analizat prestația jucătorilor săi și a criticat arbitrajul, spunând că cei din camera VAR ar fi trebuit să intervină la faza golului.
"Am pierdut două puncte mari, am avut 1-0 până în minutul 90. Prima repriză, destul de bună, a doua a fost mai slabă. Ei au dat gol la prima ocazie mare. Golul a venit după un aut foarte clar al nostru.
Eu nici n-am văzut golul pentru că nu înțelegeam cum de nu s-a dat aut, jucătorii s-au oprit. Nu înțeleg de ce n-a intervenit VAR-ul. Dacă egalam noi în minutul 90, era un punct câștigat, dar așa sunt două puncte pierdute", a declarat Dan Petrescu.
Citește și:

Deac vrea să mai câștige un titlu cu CFR Cluj

La rândul său, Ciprian Deac s-a arătat și el nemulțumit de cele două puncte pierdute și a explicat că își dorește să fie pe locul 1 la finalul sezonului, nu neapărat înainte de pauza de iarnă.
"Îmi pare rău că am pierdut două puncte, ar fi fost o victorie bună pentru moralul nostru înaintea meciului care urmează. Terenul a fost dificil, dar asta nu-i o scuză, trebuia să câștigăm. M-aș bucura mai mult să terminăm pe primul loc când se termină campionatul decât să terminăm pe primul loc la finalul anului", a spus Ciprian Deac.
În urma remizei de astăzi, CFR Cluj a acumulat 41 de puncte și este la 3 puncte în spatele liderului Farul Constanța, față de care are un meci mai puțin disputat, respectiv duelul cu FCSB din a noua etapă a competiției. De cealaltă parte, FC Botoșani are 21 de puncte și este pe locul 12.
Până la pauza de iarnă, echipa lui Dan Petrescu va mai juca împotriva celor de la FCSB (restanța), pe 15 decembrie, și contra celor de la FC Voluntari, pe 20 decembrie, în timp ce moldovenii vor mai evolua doar pe terenul celor de la FCSB, pe 19 decembrie.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo