Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Perioada de mercato s-a terminat, dar Craiova nu se oprește. Alte plecări au fost anunțate

Eurosport
DeEurosport

Publicat 16/02/2023 la 13:26 GMT+2

Universitatea Craiova a efectuat mai multe modificări în cadrul lotului în ultima săptămână, după ce rezultatele înregistrate au dezamăgit. Oltenii s-au despărțit de unii fotbaliștii care nu mai intrau atât de mult în calculele echipei, însă alți jucători pot părăsi și ei Bănia în perioada următoare.

Universitatea Craiova

Credit imagine: facebook

Articol scris de Maria Olteanu
Rezultatele mai puțin bune din ultima perioadă l-au determinat pe patronul celor de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, să ia anumite decizii la echipă și să se despartă de acei fotbaliști care nu s-au mai ridicat la nivelul așteptărilor. Cei intrați în ultimele 6 luni de contract au fost primii vizați, cu atât mai mult cu cât lotul a devenit și mai numeros după pauza de mercato din iarnă, Eugen Neagoe primind întăriri în mai multe compartimente.
Primul fotbalist de care s-au despărțit oltenii a fost portarul lituanian Arlauskis, care, deși începuse titular anul 2023, între buturile Craiovei, a ajuns la un numitor comun cu oamenii din conducere pentru a-și rezilia înțelegerea.
Următorii care au plecat din Bănie au fost Paul Papp, care a ajuns la o înțelegere cu cei de la Petrolul Ploiești, dar și Ivan Martic, respectiv Dan Nistor, care au ajuns la Universitatea Cluj. Din Ardeal s-a întors în Bănie fundașul lateral Ștefan Vlădoiu, care a evoluat în prima parte a sezonului pentru clujeni.
Chiar dacă fereastra de mercato s-a încheiat în SuperLigă, conducerea Craiovei pare să continue ceea ce a început și să propună încetarea raporturilor contractuale și altor fotbaliști ajunși pe o listă provizorie.
CITEȘTE ȘI:

Conducerea Universității Craiova anunță noi plecări de la echipă

Universitatea Craiova s-a despărțit de mai mulți fotbaliști în pauza de mercato din această iarnă, însă lista plecărilor pare că a rămas deschisă, alți jucători urmând a părăsi și ei Bănia în perioada următoare.
Victoria din ultima rundă a SuperLigii, cu CFR Cluj, scor 2-0, pare să nu fi relaxat situația în Bănie, așa că oamenii din conducere anunță că vor continua să analizeze ceea ce se întâmplă la nivelul echipei și să ia în continuare decizii.
Finanțatorul oltenilor trage un semnal de alarmă și anunță că va lua măsuri dacă jucătorii nu se vor ridica la nivelul așteptărilor, precizând faptul că restructurarea lotului nu s-a terminat, potrivit gsp.ro.
Acesta a explicat faptul că că acei jucători care nu fac față să îmbrace tricoul alb-albastru și care nu se vor concentra să dea 200% pentru echipă vor fi următorii vizați. Plecările pot continua acum, dar și în vară, la finalul sezonului, după cu a anunțat patronul juveților.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo