Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi și Rangers și-au mărit avansul în Scoția. Românul a fost titular și a obținut un penalty

Andrei Nicolae

Actualizat 24/10/2021 la 16:18 GMT+3

Rangers a câștigat cu 2-1 pe terenul echipei St. Mirren, într-un joc din cadrul etapei a 10-a în Premiership. Ianis Hagi a făcut parte din echipa de start și a jucat până în minutul 78

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Ianis Hagi și Rangers își continuă dominația în Scoția, reușind să-și treacă în cont alte trei puncte în campionatul intern, după un succes la St. Mirren cu 2-1. Nu a fost un meci lipsit de emoții.
Gazdele au deschis scorul devreme, prin Ronan (min. 4). Dar formația lui Steven Gerrad a încheiat în avantaj la pauză, după reușitele lui Roofe din penalty (min. 42) și Morelos (min. 43). Lovitura de la 11 metri a fost obținută de Ianis Hagi.
Internaționalul român a fost titular și a jucat până în minutul 78, când a fost înlocuit cu Arfield.
Rangers a început partida în următoarea formulă:
McLaughlin, Tavernier, Goldson, Balogun, Barisic, Lundstram, Davis, Aribo, Hagi, Roofe, Morelos.
În urma acestui rezultat, Gers s-au desprins la 3 puncte în fruntea ierarhiei, având în vedere că Hearts a remizat pe teren propriu cu Dundee FC, scor 1-1. Celtic se menține la 4 puncte, după 2-0 cu St. Johnstone pe teren propriu.

Ianis Hagi și Rangers au avut o săptămână perfectă

Rangers a avut o săptămână foarte bună, având în vedere că a învins și Brondby în Europa League, cu 2-0.
Hagi Jr garantează că formația sa este extrem de motivată și vrea să treacă la următorul nivel, având toate datele pentru un nou sezon istoric.
"Din câte știu eu, suntem încă în toate competițiile în care suntem angrenați. Știm care sunt așteptările după sezonul trecut, dar vă spun sigur un lucru: această echipă e înfometată de performanță. Știm ce avem de făcut și suntem gata de alte rezultate mari", a spus Ianis.
Stagiunea anterioară a fost una istorică pentru Rangers, care a cucerit din nou titlul în Scoția, după o pauză de 10 ani. Mai mult, modul în care a făcut-o a fost impresionant, adjudecându-și matematic campionatul cu două luni înainte de finalul sezonului. A fost un an fabulos pentru băieții lui Gerrard, care au terminat neînvinși, la 25 de puncte de marea rivală, Celtic și cu un golaveraj impresionant: 92-13.
Ianis Hagi a dezvăluit că se aștetpa ca stagiunea actuală să fie una cu un început mai lent, după ce s-a întâmplat anul trecut, dar consideră că acum Rangers e din nou la un nivel fantastic.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo