Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adrian Mutu a fost inclus într-un top select de celebra publicație Gazzetta dello Sport

Nicu Savin

Publicat 25/12/2021 la 20:57 GMT+2

Adrian Mutu a fost inclus în topul celor mai bune transferuri făcute vreodată de Juventus în luna ianuarie.

Mutu Juventus

Credit imagine: Eurosport

Adrian Mutu a avut o carieră impresionantă ca fotbalist, iar Serie A a fost locul unde "Briliantul" a strălucit cel mai tare. Talentul său l-a dus la cele mai două dintre cele mai mari echipe ale Italiei, Inter și Juventus, chiar dacă atacantul a dat cel mai bun randament la Parma, Verona sau Fiorentina.
După scandalul de dopaj de la Chelsea, Mutu a ajuns la Juventus, în ianuarie 2005. Românul a semnat mai întâi cu Livorno, pentru că "Bătrâna Doamnă" trebuia să elibereze un loc pentru jucătorii extracomunitari. În 12 ianuarie, Mutu devenea oficial jucătorul lui Juve, iar achiziționarea sa a fost inclusă de Gazzetta dello Sport în Top 5 al celor mai importante transferuri făcute de torinezi în luna ianuarie.
"De-a lungul anilor, Juventus a dat câteva lovituri stratosferice în ianuarie, găsind câteva sclipiri într-o perioadă care, de obicei, nu este foarte ofertantă. Iată cele mai bune transferuri de iarnă realizate de bianconeri", au notat jurnaliștii italieni.
Citește și:

Adrian Mutu, alături de jucători importanți în topul celor mai bune transferuri făcute de Juventus în ianuarie

Alături de Mutu, în topul select au mai fost incluși Mohamed Sissoko (Liverpool - 2008), Alessandro Matri (Cagliari - 2011), Andrea Barzagli (Wolfsburg - 2011) și Martin Caceres (Sevilla - 2012).
Mutu a fost timp de un an și jumătate jucătorul lui Juventus, pentru care a jucat 46 de meciuri, marcând 11 goluri și oferind 8 pase decisive.
După plecarea de la Juventus, Mutu a ajuns la Fiorentina, unde a petrecut 5 sezoane, acea perioadă fiind probabil cea mai bună din cariera sa. În total, Mutu a jucat 272 de meciuri în Serie A și a marcat 103 goluri, fiind fără îndoială cel mai prolific jucător român într-un campionat de top al Europei.
Program Premier League Boxing Day 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo