Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Atalanta - Fiorentina, amânat! Un oficial al oaspeților a făcut infarct la hotel, în fața jucătorilor

Dani Morar

Actualizat 17/03/2024 la 20:45 GMT+2

Partida dintre Atalanta și Fiorentina a fost amânată după ce Joe Barone, directorul general al formației viola, a făcut infarct la hotel. Acesta a fost transportat la spital, dar clubul a cerut ca partida să nu se mai dispute astăzi.

Joe Barone (dg Fiorentina) prima di una partita - Serie A

Credit imagine: Getty Images

Atalanta – Fiorentina, partidă care ar fi trebuit să se dispute duminică, de la ora 19:00, a fost amânată, după ce Joe Barone, directorul general al oaspeților, a făcut infarct la hotel, chiar în fața jucătorilor, și a fost transportat la spital.
Americanului i s-a făcut rău cu aproximativ două ore înaintea meciului și a fost transportat cu elicopterul la spitalul "San Raffaele" din Milano.
Cum jucătorii și cei din staff-ul Fiorentinei se află în stare de șoc, partida cu Atalanta a fost amânată.
"Vă informăm că meciul Atalanta - Fiorentina, programat astăzi, 17 martie, la ora 19:00, în etapa 29 din Serie A, a fost amânat pentru o dată ulterioară", se arată într-un comunicat al Fiorentinei.
Citește și:

O parte din jucătorii Fiorentinei au mers la spital, în semn de susținere pentru Barone

Mai mulți suporteri au intrat pe stadion pentru a vedea partida, dar crainicul a anunțat că aceasta nu se va mai disputa, fără a specifica motivul. Au existta câteva huiduieli, dar lumea s-a conformat, potrivit Corriere della Sera.
Joe Barone este directorul general al Fiorentinei din noiembrie 2019. El a fost instalat în această funcție, după ce clubul a fost preluat de miliardarul american Rocco Commisso.
Potrivit Tuttomercato, mai mulți jucători și membri din staff-ul Fiorentinei au mers la spitalul unde a fost adus Barone, în semn de susșinere pentru conducător.
Partida dintre Atalanta și Fiorentina se va disputa la o dată care va fi comunicată ulterior.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo