Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"FCSB va controla jocul cu Viking" Antrenorul care știe ce trebuie să facă Dică pentru a se califica

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/08/2022 la 19:42 GMT+3

FCSB va juca joi seara returul cu Viking, decisiv pentru calificarea în grupele Conference League. Bucureștenii au de recuperat un deficit de un gol, iar Laszlo Balint știe cum trebuie să joace echipa lui Dică pentru a câștiga această dublă.

Nicolae Dică

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Dani Morar
FCSB se află în fața celui mai important meci al sezonului până în acest moment. Vicecampioana a pierdut cu 1-2 turul de pe Arena Națională cu Viking și trebuie să facă un joc bun și să întoarcă rezultatul pentru a se califica în grupele Conference League. Laszlo Balint, fostul antrenor al Universității Craiova, crede că echipa lui Dică va domina jocul, iar cel mai important lucru este să nu ia gol.
"Eu cred că e foarte important să nu primească gol. Am văzut o echipă foarte pragmatică, eu cred că vor controla jocul cei de la FCSB și pot egala situația la general inclusiv în finalul meciului. Nu trebuie să intre în panică, pentru că vor avea 100% ocazii.
Nu pot să dau linii de strategie, dar e un aspect important să nu primească gol, pentru că am văzut cât de bine se apără cei de la Viking și dacă reușesc să-și mărească avantajul, va fi mai greu", a declarat Balint, la Digi Sport.
Câte echipe românești se vor califica în grupele Conference League?
Partida din Norvegia are șanse mari să se joace cu casa închisă. Viking va fi susținută de 14.000 de suporteri, dar jucării FCSB-ului sunt obișuiniți cu acest tip de atmosferă. Chiar dacă norvegienii pleacă ușor favoriții după victoria din tur, echipa lui Nicolae Dică are puterea de a întoarce scorul, ținând cont de jocul foarte bun prestat în tur.
Citește și:

Laszlo Balint are mare încredere și în Universitatea Craiova

Balint este foarte încrezător în cel care i-a luat locul pe banca oltenilor. El crede că Mirel Rădoi va ști cum să abordeze returul cu Hapoel Beer Sheva și va reuși să o califice pe Craiova în grupe. Meciul tur, de la Severin, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Astfel, cu o victorie, chiar și la un singur gol diferență, Universitatea își poate atinge obiectivul de moment și poate câștiga cei 3 milioane de euro puși în joc de UEFA pentru această calificare.
"Craiova o să-și ridice nivelul, am această convingere. Am văzut și declarațiile lui Mirel, se așteaptă la o altă partitură in partea celor de la Beer Sheva și sunt convins că vor da o replică pe măsură. Eu am mare încredere că pot obține calificarea", a mai spus Laszlo Balint.
Ambele partide, cât și meciul lui CFR Cluj cu Maribor vor fi în format LIVETEXT pe site-ul Eurosport.ro, joi seara, de la ora 20:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo