Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicolae Dică și-a conturat lotul pentru grupele Conference League! Pe cine va conta antrenorul celor de la FCSB

Bianca Dumitru

Actualizat 03/09/2022 la 21:43 GMT+3

FCSB va debuta joi, 8 septembrie, în deplasare pe terenul celor de la West Ham, în grupele Conference League. Nicolae Dică a stabilit lotul cu care va încerca să obțină calificarea în primăvara europeană.

FCSB

Credit imagine: facebook

FCSB se pregătește pentru partidele din grupele Conference League, acolo unde a fost repartizată în grupa B, alături de West Ham, Anderlecht și Silkeborg.
Echipa lui Nicolae Dică va debuta joia viitoare, în deplasare pe terenul celor de la West Ham, iar primul meci acasă va fi pe 15 septembrie, contra lui Anderlecht.
Cu 5 zile înainte de meci, oficialii FCSB au anunțat lotul pe care se baza Nicolae Dică în această toamnă, în Conference League.
28 de jucători, inclusiv cele mai importante nume, au fost incluse pe lista UEFA, cu toate că șefii vicecampioanei României au anunțat că vor ca roș-albaștrii să se concentreze mai degrabă pe SuperLigă, decât pe partidele din Europa.
În lot a fost inclus și Rachid Bouhenna, care a fost "iertat" și reprimit la echipă după ce fusese exclus după gafele din meciul cu Chindia Târgoviște.
În schimb, Vadim Rață nu a prins lotul pentru Conference League, fotbalistul revenind la FC Voluntari după doar 108 minute petrecute în tricoul celor de la FCSB.
Lot celor de la FCSB pentru meciurile din grupele Conference League:
  • Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Răzvan Ducan
  • Fundași: Valentin Crețu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Joonas Tamm, Florin Achim, Radu Boboc, Alexandru Pantea, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic, Sorin Șerban
  • Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Matei Tănasă, Malcom Edjouma, Marco Dulca, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Alexandru Musi, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea
  • Atacanți: Andrea Compagno, Bogdan Rusu, Florinel Coman, David Miculescu, Ianis Stoica
Vor trece echipele românești de grupele Conference League?
Citește și:

Cât costă biletele la meciurile de acasă ale celor de la FCSB

În cursul zilei de vineri, FCSB a anunțat prin intermediul contului oficial de Facebook al echipei că biletele pentru cele 3 meciuri de acasă din grupele Conference League vor fi puse în vânzare începând de luni, 5 septembrie, specificând și prețul acestora.
Cele mai ieftine tichete vor fi, logic, la peluze, dar suma de 100 de lei anunțată inițial de club i-a revoltat pe fani. Aceștia au lăsat sute de comentarii negative, susținând că prețul este imens, iar clubul a luat imediat atitudine.
La câteva ore de la postarea inițială, cei de la FCSB au venit cu un update, în care au specificat că prețul biletelor la peluze va fi de 50 de lei. În celelalte zone ale tribunelor, prețurile au rămas aceleași, variind între 100 și 750 de lei.
Lista prețurilor pentru meciurile de acasă ale celor de la FCSB în grupele Conference League:
  • VIP 1 - 750 LEI
  • VIP 2 - 500 LEI
  • VIP 3 - 300 LEI
  • TRIBUNA 2 - Inelul 1 - 200 LEI
  • TRIBUNA 1 și 2 - Inele 2 și 3 - 100 LEI
  • PELUZE - 50 LEI
Toate partidele celor de la FCSB din grupele Conference League vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo