Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Eduard Novak a reacționat după săgețile trimise de Ana Maria Popescu la adresa șefilor sportului

Nicu Savin

Publicat 25/07/2021 la 18:21 GMT+3

Ana Maria Popescu a avut un discurs acid la adresa conducătorilor sportului românesc cupă ce a reușit să aducă prima medalie delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului, a comentat declarațiile marii sportive, spunând că indiferent de bugetul pe care l-ar fi avut Federația Română de Scrimă, culoarea medaliei olimpice era aceeași.

Carol Eduard Novak

Credit imagine: facebook

Ana Maria Popescu a pus din nou România pe harta sportului mondial. Spadasina a câștigat argintul în proba individuală de la Tokyo, aducând astfel prima medalie delegației române la Jocurile Olimpice din Japonia.
picture

Jocurile Olimpice: Punctele reușite de Ana Maria Popescu în finala de spadă

Sportiva s-a declarat foarte încântată de performanța obținută ieri, dar nu a ezitat să trimită săgeți către șefii sportului românesc, insinuând că scrima nu a fost susținută financiar așa cum ar fi trebuit.
"Sper ca de data asta să fie suficient şi să nu se mai spună "Brânză a pierdut aurul" (n.r. insinuare la faptul că acum 13 ani, când a luat argint la Beijing, i s-a reproșat pe ocolite că a pierdut medalia de aur). Sper ca medalia asta să cântărească suficient, cât să asigure un buget de bun simţ pentru scrima românească", a fost declarația Ana Mariei Popescu pentru TVR.

Eduard Novak a răspuns la insinuările Anei Maria Popescu

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a comentat performanța extraordinară a Anei Maria Popescu, pe care a felicitat-o, menționând chiar că argintul obținut ieri reprezintă pentru el un aur. Șeful sportului românesc a vorbit și despre situația materială pe care a sugerat-o sportiva, fiind convins că nici cu un buget mai mare pentru Federația Română de Scrimă perfomanța spadasinei nu putea fi mai mare.
"După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri.Nu vreau să ducem discuţia în altă parte, să ne bucurăm de această medalie şi să ne concentrăm pe Paris 2024, acolo unde nu mi-aş dori să ajungem şi cu scrima sau cu alte sporturi unde am ajuns cu gimnastica.
Ana-Maria Popescu a obţinut un super rezultat, sincer peste aşteptările mele. Dar pentru mine această medalie de argint este o medalie de aur. Pentru Ana-Maria, felicitări din inimă, este o campioană uriaşă a României.", a spus Eduard Novak pentru digisport.ro.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo