Eurosport
Emma Răducanu, șanse reale de a ajunge la Turneul Campioanelor! Cum arată clasamentul momentan
De
Publicat 23/09/2021 la 12:27 GMT+3
Emma Răducanu a impresionat lumea tenisului prin victoria de la US Open, dar britanica de origine română are șanse să mai câștige în acest an trofee importante. Prezența la Turneul Campioanelor nu este deloc imposibilă, dar pentru asta e nevoie ca sportiva de 18 ani să confirme succesul de la Flushing Meadows în următoarele turnee la care va participa.
Emma Raducanu
Credit imagine: Getty Images
Emma Răducanu a luat cu asalt clasamentul WTA după triumful incredibil de la US Open. Cele 2000 de puncte câștigate în urma victoriei din Statele Unite au urcat-o pe sportiva de origine română până pe poziția a 22-a în clasamentul mondial, iar ascensiunea ar putea continua până la finalul anului.
Deși era pe locul 338 în lume în momentul în care a primit un wild-card pentru a participa la Wimbledon, Emma are acum șanse de a se califica la Turneul Campioanelor, competiție la care participă cele mai bune 8 jucătoare din fiecare sezon.
În prezent, Emma Răducanu este pe locul 14 în această ierarhie, dar diferența față de poziția a 8-a, ocpuată momentan de Garbine Muguruza, este de sub 400 de puncte, ceea ce înseamnă că poate fi acoperită foarte ușor, în cazul unor rezultate bune în această toamnă.
Emma Răducanu are șanse să ajungă la Turneul Campioanelor
Cel mai important turneu în acest context este Indian Wells, la care Emma va participa în perioada 6-17 octombrie. Competiția din Statele Unite este de categorie superioară, câștigătoarea urmând a primii 1000 de puncte WTA. În cazul unui succes acolo, Emma Răducanu ar avea asigurată prezența la Turneul Campioanelor în proporție de 99%.
Dar nu e neapărată nevoie ca britanica să câștige trofeul la Indian Wells pentru a se califica la tuneul care încheie sezonul. Cu un parcurs decent, Emma ar acumula suficiente puncte pentru a intra în primele 8, mai ales că Ashleigh Barty și Naomi Osaka, jucătoare aflate în fața sa în clasamentul pe 2021, probabil nu vor participa. Australianca este accidentată și va reveni cel mai sigur abia la începutul anului viitor, iar nipona s-a retras de la Indian Wells și nu va mai juca în acest an.
În cazul în care parcursul de la Indian Wells nu va fi suficient pentru Emma Răducanu, aceasta ar putea juca la alte turnee din acest final de an pentru a acumula punctele necesare pentru o calificare la Turneul Campioanelor. După Indian Wells, în calendar mai sunt disponibile de la Moscova (WTA 500), dar și cele de la Tenerife, Courmayeur (Italia), Cluj-Napoca sau Linz (toate WTA 250).
Turneul Campioanelor din 2021 va avea loc la Guadalajara (Mexic), în perioada 10-17 noiembrie. Competiția trebuia să aibă loc în China, la Shenzen, dar a fost mutată din cazua problemelor legate de pandemie. Ultima câștigătoare a Turneului Campioanelor este Ashleigh Barty, care a trecut în finala din 2019 de Elina Svitolina. Anul trecut, întrecerea nu a avut loc, fiind anulată tot din cazua situației sanitare.
Clasamentul pentru calificarea la Turneul Campioanelor
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo