Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

L'Equipe a așteptat cu sufletul la gură duelul Halep - Cornet, mai ales că Alize era singura franțuzoaică din turneu

Cristian Mihală

Actualizat 09/05/2022 la 16:25 GMT+3

Celebrul L'Equipe tratează pe larg disputa dintre Simona Halep și Alize Cornet, de la Roma, câștigată de sportiva noastră cu un dublu 6-4.

Simona Halep, Roma 2022

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 2.527.250 de euro, după ce a dispus cu 6-4, 6-4 de franţuzoaica Alize Cornet. Halep (30 ani, 21 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 25 de minute.
Fiecare jucătoare a comis câte 4 duble greşeli, dar Halep a servit net mai bine decât Cornet (32 ani, 39 WTA). Halep a încheiat cu 15 mingi direct câştigătoare, faţă de 14 ale adversarei, ambele având câte 24 de erori neforţate.
Francezii de la L'Equipe au fost extrem de atenți la disputa de la Foro Italico, mai ales că Alize Cornet e singura lor reprezentată pe tabloul de simplu feminin. În plus, sportiva din Hexagon avea un palmares excelent la directele cu Halep, astfel că, probabil, așteptările au fost mari.
"Singura franțuzoaică implicată pe tabloul principal al WTA 1000 de la Roma, Alizé Cornet, a pierdut luni în primul tur în fața româncei Simona Halep (6-4, 6-4).
Sfârșit de serie bună pentru Cornet, care venea după trei succese la rând împotriva Simonei Halep, inclusiv unul memorabil, la Australian Open, în ianuarie. Incapabilă să câștige primele trei jocuri pe serviciu, Cornet a fost nevoită să "alerge" după româncă, care a pus rapid 5-1 pe tabelă. În ciuda unei reveniri, franțuzoaica a fost prea departe pentru a spera să câștige primul set și s-a înclinat cu 6-4.
Serviciul lui Alize a fost rupt din nou în începutul setului secund, iar scenariu s-a repetat. Deși iar a reușit să recupereze, Cornet nu a putut să o împiedice pe Halep să se impună cu 6-4, 6-4, după o oră și 27 de minute", notează L'Equipe.
CITEȘTE ȘI:

ESPN: "Joc grozav pentru Simona Halep, la Roma"

Nu doar L'Equipe a remarcat jocul bun al sportivei noastre. ESPN a scris în cronica partidei că "Românca a jucat un tenis grozav", semn că e pe drumul cel bun în recuperarea formei care a dus-o spre locul 1 WTA și spre cucerirea a două trofee de Grand Slam.
Cornet are acum 4-2 în meciurile directe cu Halep, după ce le câştigase pe ultimele trei, inclusiv anul acesta în optimi la Australian Open, cu 6-4, 3-6, 6-4.
Halep şi-a asigurat un cec de 13.176 de euro şi 60 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Danielle Collins (28 ani, 9 WTA), cu care e la egalitate în meciurile directe, 1-1.
Halep are un titlu la Roma, în 2020, dar şi finale jucate în 2017 şi 2018.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo