Eurosport
LIVE TEXT Medvedev a câștigat finala de la Turneul Campionilor 2020
De
Publicat 22/11/2020 la 16:05 GMT+2
LIVE TEXT | Daniil Medvedev a câștigat Turneul Campionilor. Rusul de pe locul 4 ATP l-a învins în finală, duminică, pe austriacul Dominic Thiem, după două ore și 42 de minute de luptă: 4-6, 7-6(2), 6-4.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Daniil Medvedev încheie sezonul 2020 cu o serie impresionantă de zece victorii consecutive și două trofee cu greutate, la Masters-ul de la Paris și Turneul Campionilor (dublă reușită în ultimii zece ani de Roger Federer, Novak Djokovic și, cel mai recent, Andy Murray - în 2016).
Trofeul ATP Finals ajunge în Rusia pentru a doua oară în istoria sa de 50 de ani, Medvedev reușind însă, spre deosebire de Nikolay Davydenko în 2009, un parcurs fără înfrângere (Davydenko pierduse în grupă, în fața lui Novak Djokovic). În cursa spre trofeu, Medvedev i-a învins pe primii trei jucători din clasamentul mondial, un lucru pe care nu îl mai reușise nimeni la Turneul Campionilor până în 2020.
Medvedev și-a croit drum spre titlu dovedind o dată în plus că are o abilitate incredibilă de a găsi soluții pe terenul de tenis, în timp real.
Thiem a controlat prima jumătate a meciului, însă rusul nu i-a permis să se distanțeze decisiv. Medvedev a avut două mingi de break când Thiem a servit pentru prima dată în meci, însă odată ce austriacul a salvat acel game, jocul a curs în favoarea campionului de la US Open. Un singur break, venit la 2-2, a înclinat balanța în primul set în favoarea lui Thiem.
Elevul lui Gilles Cervara a mizat pe un plan B în setul secund, care s-a dovedit a fi câștigător: a insistat cu urcări la fileu, având și un procentaj de reușită excelent (15 din 20). Și a avut răbdare, asimilând excelent presiunea pusă la jumătatea setului de Thiem. Dominic ar fi putut tranșa duelul în favoarea sa, însă atât la 2-2, cât și la 3-3, Medvedev a ieșit cu bine din ture pe lansare extrem de complicate, reușind să îi ia prim-plan-ul adversarului în schimburile mai scurte. Thiem a păstrat avantajul în raliurile cele mai lungi, însă eficiența slice-urilor sale repetate de pe rever a scăzut în mod constant.
Medvedev a fost nevoit să revină chiar și în tie-break-ul setului doi: după ce a pierdut primele două puncte, le-a câștigat pe următoarele șapte, sădind sămânța neîncrederii în mintea lui Thiem. De acolo, fiind din ce în ce mai performant la retur, Medvedev l-a sufocat pe "Domi" în decisiv: numărul trei mondial a rezistat eroic de două ori, revenind chiar de la 0-40 pe serviciu, însă nu a mai avut ce face când Medvedev s-a furișat la fileu, viclean și decis, pe a noua minge de break pe care a avut-o de la startul partidei. Tabela indica 1-1 la seturi și 2-2 la game-uri, când Medvedev și-a trimis consecutiv cele două voleuri, pentru desprinderea decisivă pe tabelă. Până la final, rusul și-a apărat serviciul cu succes, trecând linia de finiș cu 37 de lovituri câștigătoare și 30 de greșeli neforțate, în timp ce raportul lui Thiem a fost de 29 la 29.
Medvedev a echilibrat astfel balanța meciurilor directe din 2020 în fața lui Thiem, după ce Dominic îl învinsese în minimum de seturi în semifinale la US Open. Iar în ceea ce privește vizitele sale la Turneul Campionilor, rusul devine al doilea jucător care ia trofeul la un an distanță după un debut fără victorie în grupe (Djokovic a terminat cu bilanț 0-3 în grupe în 2007, apoi a câștigat titlul în 2008).
Thiem - Medvedev 6-4, 6-7(2), 4-6. Rusul câștigă cel mai important titlu al carierei
Game, set, meci Daniil Medvedev. Rusul se impune la 30 pe serviciu.
Break Medvedev! Daniil este mașina de rezolvat ecuații a tenisului în acest moment. În timp ce Thiem începe să răsufle din ce în ce mai greu, rusul gândește un atac surprinzător la fileu pe a treia minge de break avută în acest game, iat după două voleuri obține punctul decisiv pentru 3-2. Ambii jucători au jucat semifinale de peste două ore și jumătate ieri. Iar condiția fizică devine un factor.
Ce revenire! Nicolas Massu aprobă mulțumit: Dominic Thiem câștigă cinci puncte la rând, salvând game-ul de serviciu de la 0-40. Este primul set din finală în care austriacul servește primul. Conduce 2-1. Evident, suntem deja în a treia oră de joc.
Medvedev câștigă setul doi în finala cu Thiem de la Turneul Campionilor. Avem decisiv
Deja-vu? Daniil Medvedev câștigă setul al doilea, la tie-break (7-2), deși Dominic Thiem a fost jucătorul care a dominat destul de evident ostilitățile până aproape de final. Elevul lui Cervara impresionează din nou prin felul în care se agață de adversar cu determinare uriașă, până când găsește setările potrivite. Medvedev a atacat mult la fileu în acest set doi (15 din 20 atacuri reușite) și, la fel cum a făcut-o și în fața lui Nadal, a ajuns în cele din urmă să pedepsească repetitivitatea mingilor trimise cu slice, moale. Vă mai amintiți cum rusul ajunsese la 21 de lovituri câștigătoare în setul doi cu Nadal, de la 10 în primul set? Cam același lucru se întâmplă și astăzi, în fața lui Thiem: Medvedev a reușit 19 lovituri câștigătoare în setul doi, cu 8 mai multe decât în primul în care fusese la egalitate cu austraicul. Thiem însă a scăzut la 7 winnere.
Avem set decisiv în finală! Deși Thiem deschide excelent tie-break-ul (2-0), Medvedev răspunde pe măsură, câștigând următoarele șapte puncte!
Setul doi se decide la tie-break! Thiem nu are emoții pe serviciu, scorul devenind 6-6.
Thiem salvează o minge de break. Un raliu de 24 de lovituri îi aduce lui Medvedev minge de break, într-un game în care austriacul a alunecat și a căzut în timpul primului punct, la o încercare de schimbare de direcție. Dominic a făcut însă semn că este în regulă și nu dă semne că se resimte. Thiem atacă decis la fileu, anulând astfel mingea de break, apoi nu mai scapă vreun punct în game. 4-4 în setul doi.
Medvedev rezistă din nou! Thiem este din nou aproape și, în același timp, departe de break în acest game. A avut două mingi de break, însă nu a profitat de o intercepție deloc reușită a rusului la fileu - ratând passing-ul deși terenul i se deschisese ofertant. Campionul de la US Open eliberează un urlet de frustrare după două greșeli venite de pe dreapta, fără a fi fost presat de Medvedev, iar rusul închide game-ul cu as.
Medvedev rezistă! Thiem se ridică decis de pe scaun, își câștigă la zero serviciul și apoi îl ia la întrebări pe rus cu returul. Medvedev salvează însă prima minge de break ivită în acest set, printr-un serviciu impunător, iar după patru egalități duce scorul la 3-2 în setul doi.
Thiem ia primul set în finala cu Medvedev de la Turneul Campionilor
Dominic Thiem câștigă primul set al finalei cu Medvedev de la Turneul Campionilor, 6-4, în 49 de minute. Austriacul servește inteligent, punând mult efect în mingile sale - iar Medvedev nu are soluțiile potrivite. Cel puțin deocamdată. Ambii jucători încheie primul set cu zâmbetul pe buze, pentru că la minge de set, passing-ul lui Thiem prinde banda fileului și ia o traiectorie ciudată, depășindu-l pe rus. Deși în primă fază frustrarea este vizibilă pe chipul numărului patru mondial, Dominic își cere scuze, zâmbește larg, iar Medvdedev răspunde cu un zâmbet. Ambii jucători au reușit câte 12 lovituri câștigătoare, însă Thiem a fost un pic mai precis (10-12 raportul greșelilor neforțate).
Break Thiem! Austriacul îi smulge game-ul lui Medvedev de la 40-0, cu cinci puncte câștigate consecutiv! Problemele rusului au început de la un forehand-cross ratat, iar în final a clacat total, comițând dublă greșeală pe minge de break. Thiem s-a apărat excelent și preia conducerea în premieră în finală, 3-2
Game de 10 minute pe serviciul lui Thiem! Campionul de la US Open evită "dezastrul", salvând două mingi de break, printr-o dreaptă năucitoare și, respectiv, printr-un as. 1-1
Thiem - Medvedev. Tot ce trebuie să știi despre finala de la Turneul Campionilor
Șase campioni diferiți, în ultimii șase ani. Acesta va fi bilanțul la Turneul Campionilor, după finala din această seară. Dominic Thiem și Daniil Medvedev țintesc fiecare un prim trofeu al carierei la "super 8"-ul de final de an în ATP.
Câștigătorii celor două grupe, "Londra 2020" și "Tokyo 1975", au confirmat forma excelentă și în semifinale, smulgând victorii extrem de prețioase, după răsturnări de scor impresionante, în fața primilor doi jucători din clasamentul mondial, Novak Djokovic și Rafael Nadal. Thiem și Medvedev se aliniază la startul finalei după ce i-au învins atât de Djokovic, cât și pe Nadal în O2 Arena - ceea ce reprezintă o performanță în sine.
Thiem - Medvedev, finala Turneului Campionilor: noua generație a pus sechestru pe trofeu, în dauna veteranilor
Turneul Campionilor pare adus în fața ochilor fanilor dintr-o realitate paralelă a tenisului masculin. Mult așteptatul schimb de generații este o realitate palpabilă a întrecerii de final de an din ATP și, poate, cea mai importantă moșternire pe care "era Londra" o lasă în urmă, la despărțirea de Turneul Campionilor.
De ce? Pentru că spre deosebire de Grand Slam-uri, unde Federer, Nadal și Djokovic dețin practic monopulul începând cu 2004, Turneul Campionilor - cel mai important turneu după cele de Mare Șlem aduce o foarte necesară diversitate în ceea ce privește lista campionilor, 2020 urmând să furnizeze al șaselea nume diferit în ultimii șase ani. Mai mult, începând cu 2017, trofeul a mers constant la jucători născuți dincolo de 1 ianuarie 1990 - ceea ce în Grand Slam-uri nu s-a întâmplat decât în circumstanțe excepționale, la US Open 2020.
Acest lucru este, categoric, o consecință directă a formatului diferit al Turneului Campionilor față de cel din Grand Slam-uri, ultima redută a tenisului jucat în sistem "cel mai bun din cinci seturi". Însă nu numai. Certidunea este însă că cei care se îndoiesc de valoarea noii generații de tenismeni sunt contraziși din nou. Iată cum arată acum lista campionilor la ATP Finals:
O singură dată în istorie s-au mai înregistrat șase câștigători diferiți în ediții consecutive la Turneul Campionilor:
Thiem - Medvedev: miză pentru cărțile de istorie în finala Turneului Campionilor
Daniil Medvedev este "Mister Perfect" la această ediție a Turneuljui Campionilor, fiind neînvins de la startul întrecerii din O2 Arena. Dacă va câștiga și în fața lui Thiem, atunci rusul va deveni primul jucător din istorie care îi învinge pe #1, #2 și #3 mondial la Turneul Campionilor. Ar fi și cel mai important trofeu al carierei lui Medvedev (8 titluri, dintre care 3 în seria Masters 1000, la Cincinnati și Shanghai în 2019 și Paris - 2020).
Totodată, Medvedev ar deveni doar al doilea jucător din istorie, după Djokovic, care câștigă trofeul la a doua participare, după o ediție de debut terminată fără victorie.
Dominic Thiem, 27 ani, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în finală la Turneul Campionilor, având șansa de a-și adăuga un nou titlu important în carieră, după victoria de la US Open. Sâmbătă, el a devenit al doilea jucător după Andy Murray care îi învinge de cel puțin cinci ori pe toți membrii "Big 3" - Federer, Nadal, Djokovic.
Cu o victorie în finală, Thiem ar urma să înceapă sezonul 2021 la doar 225 de puncte ATP în urma lui Rafa Nadal, ceea ce ar putea fi o trambulină importantă pentru a urca ulterior în Top 2, acolo unde doar Federer, Nadal, Djokovic și Murray au avut acces începând cu 25 iulie 2005, când Lleyton Hewitt era deposedat de locul doi de către iberic.
Thiem - Medvedev, finala Turneului Campionilor: al 5-lea duel direct
Dominic Thiem a câștigat până acum trei dintre cele patru meciuri directe cu Daniil Medvedev. Pe hard, scorul este 2-1 pentru elevul lui Nicolas Massu, unica victorie a rusului venind în 2019, în sferturile turneului Masters din Canada. Medvedev are însă de două ori mai multe titluri indoor câștigate în carieră decât Thiem (4 la 2).
Deși programarea meciurilor din semifinale îl dezavantajează pe Medvedev, acesta având mai puțin de 24 de ore pentru a se recupera după victoria în fața lui Nadal, rusul ar trebui să fie mai proaspăt decât Thiem, având în vedere faptul că a avut un parcurs mai lin în grupe, având două ore și 11 minute mai puțin petrecute pe teren comparativ cu austriacul.
Evoluția de până acum de la Londra arată că rusul are procentaje mai bune de reușită la retur decât Thiem (13 break-uri față de 4, austriacul având medie de un singur break per meci, 61% puncte câștigate contra serviciului doi advers, față de 31% pentru Thiem, 30% față de 21% puncte câștigate la retur contra primului serviciu).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo