Tenismanul austriac Dominic Thiem, campion la US Open în 2020 şi finalist la Roland Garros în 2018 şi 2019, a obţinut a doua sa victorie consecutivă la turneul ATP de la Bastad (Suedia), calificându-se în sferturile de finală după ce s-a impus în trei seturi, 7-6 (7/5), 3-0, 6-4, în faţa spaniolului Roberto Bautista Agut, favoritul numărul 4.
Campion la US Open în 2020 şi finalist la Roland Garros în 2018 şi 2019, Thiem a câştigat marţi primul său meci in circuitul profesionist după 14 luni, în faţa finlandezului Emil Ruusuvuori (3-6, 6-1, 7-6). Jucătorul austriac, fost număr 3 mondial (în martie 2020), ajuns acum pe locul 339 ATP, pierduse anterior şapte meciuri consecutive după ce a revenit în competiţie în luna martie, el lipsind nouă luni din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte.
CITEȘTE ȘI:
EFG Swiss Open Gstaad
Matteo Berrettini a câștigat duelul cu Dominic Thiem la Gstaad și s-a calificat în marea finală
23/07/2022 LA 12:35

Dominic Thiem, anunțul momentului în tenis, la Bastad: "Am revenit cu siguranță!"

Dominic Thiem a spus după victoria cu Bautista-Agut că a revenit fără îndoială la cel mai înalt nivel, dar că e vorba despre un proces lung: "Este minunat să joc aici. Este o atmosferă extraordinară și sunt foarte fericit că am câștigat astăzi, astfel încât să mai am cel puțin un meci mâine. Victoria împotriva lui Emil în runda precedentă mi-a dat semnalul că pot concura din nou cu cei mai buni jucători din lume și așa a fost și astăzi împotriva lui Roberto. Mă așteptam și am sperat că va fi un meci strâns.
Când am câștigat primul set în tiebreak, mi-am spus: "Hei, pot câștiga astăzi". Am avut această convingere până la finalul meciului, iar setul al treilea a fost foarte bun. Este un proces. L-am învins pe Ruusuvuori și astăzi l-am învins pe Bautista Agut. Doi adversari de un nivel foarte ridicat, așa că dacă îi pot domina înseamnă că m-am întors cu siguranță. Sunt în sferturile de finală ale unui turneu foarte greu, așa că sunt fericit. Este un proces, dar sunt pe drumul cel bun", a transmis austriacul.
Următorul adversar al lui Dominic Thiem va fi argentinianul Sebastian Baez, cap de serie numărul 8 la Bastad, care a dispus cu 6-2, 6-3 de spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, într-o altă partidă disputată joi.
EFG Swiss Open Gstaad
Thiem chiar s-a întors! Austriacul e în semifinale la Gstaad: "Am nevoie de puncte în clasament!"
22/07/2022 LA 11:00
Tenis
Alexander Zverev, noi detalii despre evoluția recuperării sale! Ce jucător îl susține cel mai mult
22/07/2022 LA 10:17