Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Wilander a dezvăluit ce i-a zis lui Alize Lim la 5-2 pentru Djokovic, în setul 4 al meciului cu Nadal

Cristian Mihală

Actualizat 01/06/2022 la 10:07 GMT+3

Experții Eurosport Mats Wilander și Tim Henman au analizat a 59-a dispută dintre Nadal și Djokovic, una care cu siguranță va rămâne în istorie. Ambii foști mari jucători au fost impresionați de jocul complet al lui Rafa și de forța sa mentală.

Nadal - Djokovic (Roland Garros 2022)

Credit imagine: Eurosport

Peste 4 ore de joc a durat confruntarea dintre Nadal și Djokovic, tranșată de "Matador" cu 6-2, 4-6, 6-2, 7-6(4). Deși toți îl vedeau pe Nole mare favorit înainte de dispută, Rafa a fost un om în misiune și nimic nu a putut să îl clintească din obiectivul său.
Chiar dacă în unele momente Novak a jucat la un nivel incredibil, revenind de la 0-3 în setul secund (cu dublu break) sau distanțându-se la 5-2 în manșa a 4-a, ibericul nu a avut în nicio secundă îndoiala că nu poate câștiga meciul. Acest lucru s-a tradus în lovituri ferme, pline de încredere, Nadal fiind unul dintre puținii care îl pot domina pe Djokovic atât mental, cât și din punct de vedere al loviturilor direct câștigătoare.
Mats Wilander, câștigător a 7 turnee de Grand Slam, a analizat la cald partida pentru Eurosport, super-campionul suedez declarându-se impresionat de nivelul la care cei doi au jucat. Mats a fost uimit în special de puterea de concentrare a lui Nadal, în momente în care cei mai mulți dintre jucători ar fi cedat, gândindu-se ce să facă mai departe, în setul următor, pentru a avea o șansă în meci.
"Efort incredibil din partea amândurora. Am stat lângă Alize (n.r. Lim, expertă Eurosport) și ne gândeam la 5-2: "Mai luptă Rafa sau lasă setul ăsta să treacă și e cu gândul deja la decisiv, se încarcă pentru manșa a 5-a?". Nici vorbă să cedeze, a lovit mingea din ce în ce mai tare, și-a găsit ritmul din nou. Djokovic a fost neglijent în setul 4 și e interesant pentru Novak trebuia să facă ce știe el mai bine: să își execute adversarul, care era cu spatele la zid. Dar Nadal a fost extrem de puternic, dincolo de micile inexactități ale lui Nole, sunt absolut entuziasmat că am asistat la un așa meci", a spus Wilander la Eurosport.

Tim Henman, după Nadal - Djokovic: "Am asistat la scene incredibile"

Prezent în cubul Eurosport după partidă, Tim Henman a remarcat intensitatea deosebită cu care s-a jucat. Chiar dacă doar în setul 4 s-a ajuns în prelungiri, punctele au fost extrem de lungi și echilibrate, Nadal și Djokovic lăsând tot pe teren.
A rezultat o încleștare pentru posteritate, de peste 4 ore, una dintre ultimele din cea mai mare rivalitate din istoria tenisului.
"Am asistat la scene incredibile, de la început până la final. Calitatea tenisului a fost uimitoare, timp de peste 4 ore. E pur și simplu incredibil, au scos ce e mai bun unul din altul. Nadal a avut un start lansat, dar Nole a revenit și a fost în față în setul 4, aproape să împingă meciul în decisiv. Uitați-vă la ultimul punct: schimb incredibil de pe linia de fund, au zburat din colți în colț. Au scos mingi incredibile...să nu comiți neforțată sub așa presiune, după 4 ore de meci e impresionant", a spus fostul mare campion britanic.
Dacă Djokovic va pierde locul 1 ATP (în fața lui Zverev, dacă acesta câștigă Roland Garros sau a lui Medvedev), Nadal e față în față cu istoria: doar două meciuri îl despart pe "Matador" de al 22-lea Grand Slam al carierei, performanță care posibil să pună capăt disputei privind "GOAT-ul" din tenis.
Roland Garros 2022 - 1 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo