Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV | Simona Halep, plină de încredere înainte de Roland Garros. Anunțul optimist al super-campioanei

Cristian Mihală

Actualizat 19/05/2022 la 14:03 GMT+3

Simona Halep a vorbit pentru Eurosport, înainte de debutul Roland Garros, turneu unde visează să ajungă în fazele finale. Campioana noastră se simte încrezătoare înainte de competiție și a făcut o incursiune în trecut, amintindu-și momentele speciale de la Paris.

Simona Halep la Roland Garros 2022: "E o nebunie ce a putut să facă Serena cu Patrick alături"

După un 2021 marcat de accidentări, Halep este acum la un potențial fizic bun, astfel că are așteptări mari de la Roland Garros, chiar dacă turneele de la Madrid și Roma nu au fost ideale în termeni de pregătire al celui de-al doilea Grand Slam al anului.
Simo nu are încă ritmul din 2018-2019 când a câștigat Roland Garros și Wimbledon, dar a demonstrat că poate să învingă pe oricine, într-o zi bună. Dovadă în acest sens modul în care a distrus-o pe Badosa, numărul doi mondial, la Madrid. Într-un interviu exclusiv pentru Eurosport, sportiva din Constanța a vorbit despre așteptările pe care le are de la competiția care va debuta duminică, 22 mai.
"Mă simt proaspătă, plină de încredere, sănătoasă. În sfârșit! Nu am nicio problemă cu accidentările în acest momnet, mă bucur să fiu iar pe teren și abia aștept să joc pentru că doar așa pot să îmi îmbunătățesc evoluțiile. Urmează Roland Garros, turneul meu favorit și sunt mereu fericită să mă aflu la Paris. Acum va fi puțin diferit, pentru că în 2021 nu am jucat și simt că mai am nevoie de puțin timp pentru a-mi recăpăta încrederea pe deplin", și-a început Halep speechul.
Halep a jucat trei finale la Roland Garros, primele două pierdute (la Sharapova și Ostapenko). În 2018, însă, Simo a fost de neoprit, trecându-și în cont primul Grand Slam din carieră. Acele momente vor rămâne pentru totdeauna în amintirea celei mai mari sportive a României din ultimul deceniu și jumătate.
"Voi avea mereu amintiri grozave de la Roland Garros. Primul lucru la care mă gândesc e turneul din 2018, pentru că a fost primul meu Slam câștigat. Am visat de mică să câștig la Roland Garros și visul mi-a devenit realitate. A fost o atmosferă fantastică la acea ediție, fanii m-au susținut mult. Nu o să uit niciodată ce s-a întâmplat", a mai spus super-campioana noastră, care întrebată ce setimente ar încerca-o dacă ar triumfa din nou la Paris, să spună: "Dacă voi câștiga din nou, va fi tot foarte special, pentru că mereu când câștigi un Grand Slam e un moment incredibil. Am 30 de ani acum, nu pun presiune pe mine, dar de asta sunt aici: muncesc din greu pentru a îmi vedea un nou vis devenit realitate. Să vedem dacă voi putea să și câștig un nou Slam".
CITEȘTE ȘI:

Roland Garros, primul turneu de Grand Slam pentru echipa Simona Halep - Patrick Mouratoglou

Din această primăvară, Halep a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou, omul care a fost în spatele Serenei Williams la jumătate din titlurile de Grand Slam câștigate. Francezul a știut perfect să o mențină pe sportiva de peste Ocean motivată, astfel că, din acest punct de vedere, Simo ar trebui să aibă un mare atu în lupta la vârf.
Deja există câteva îmbunătățiri în evoluția sa, în special la serviciu, dar e nevoie de timp până când tehnicianul francez să îi modeleze jocul astfel încât să se apropie de cea mai bună versiune, "Halep 2019, de la Wimbledon".
"Până să merg la Academia lui Mouratoglou nu avusesem nicio discuție cu el. Nu vorbisem niciodată, pentru prima oară când am discutat a fost la Academie. Aveam o percepție total diferită în ceea ce îl privește înainte să îl cunosc, înainte să lucrez cu el. Am fost foarte surprinsă, îmi plac personalitatea lui, energia și modul în care vede tenisul. Nu mi-a luat mult să îi propun să colaborăm. Evident că eu i-am propus, nu există antrenori mari care să vină la jucători și să se auto-propună", a mai spus Simona, care a refuzat să facă vreo comparație cu fostul antrenor și mentor, Darren Cahill.
"El și fostul meu antrenor, Darren Cahill, sunt diferiți și nu vreau să fac comparații între ei. E greu să îi compari, și eu sunt o persoană diferită acum. Dar pot să vă spun un lucru: amândoi sunt doi antrenori mari de tot", a concluzionat sportiva noastră.
Simona Halep ajunge la Roland Garros 2019 din postura de ocupantă a locului 19 WTA, astfel că, după două tururi în care va evita favoritele, ar putea să aibă meciuri extrem de grele. Se anunță un traseu dificil pentru sportiva noastră, dar mulți specialiști sunt de părere că a noastră compatrioată e singura care are o șansă reală într-un duel cu Iga Swiatek, pe zgură.
Turneul de la Roland Garros se vede în direct și în exclusivitate pentru România pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo