Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile Stefanos Tsitsipas, atac virulent după eliminarea de la US Open 2021: "Ridicol! Ăsta e nivelul lor!"

Irina Aldea

Publicat 04/09/2021 la 03:31 GMT+3

Stefanos Tsitsipas e sursa controverselor la US Open 2021 din cauza pauzelor de vestiar pe care le ia atunci când adversarul traversează o perioadă bună în meci. Grecul a fost eliminat în turul 3, iar la conferința de presă s-a dezlănțuit în privința criticilor primite.

Stefanos Tsitsipas

Credit imagine: Getty Images

În ultima vreme, Tsitsipas a fost sursa mai multor controverse în circuit, ca urmare a tacticii pe care o folosește aproape mereu când e în dificultate: la capătul unui set pierdut, grecul își ia pauză de vestiar și rămâne acolo minute bune, încercând să își scoată adversarul din ritm.
"Mi-am pierdut respectul pentru el", a spus Murray, după duelul din turul întâi de la US Open, când a simțit că Stefanos apelează la astfel de tehnici pentru a-l destabiliza mental. Mannarino a pățit și el la fel, iar Zverev a primit și el același tratament din partea lui Tsitsipas în trecut. Grecul a apelat la aceeași tactică și în meciul cu Alcaraz, dar de data aceasta nu a mai avut succes.

Stefanos Tsitsipas, dezlănțuit la conferința de presă după eliminarea de la US Open 2021

După ce a pierdut setul 3 al confruntării cu Alcaraz, Tsitsipas a plecat la vestiar fără să-l anunțe pe arbitrul din scaun, care a trebuit să strige după grec să-l întrebe ce are de gând. De această dată însă, Tsitsipas nu a mai petrecut mult timp la vestiar și a revenit rapid pe teren. Chiar și așa, publicul a murmurat în tot acest timp, fiind deja la curent cu tehnicile atât de criticate în circuit de adversarii grecului. Tsitsipas a câștigat următorul set la 0 (!!!).
picture

Tsitsipas a aplicat din nou metoda "vestiarul" în meciul cu Alcaraz la USOpen. Incredibil ce a urmat

După ce a fost eliminat, grecul a mers la conferința de presă și s-a dezlănțuit: "Nu pretind ca toată lumea să mă îndărgească. Nu asta e intenția mea. Fiecare își alege favoritul în tenis. Oamenii care nu fac parte din acest fenomen nu știu ce se întâmplă cu adevărat, fanii nu cunosc toate aspectele. Toate acuzațiile care mi-au fost aduse sunt complet false. Acuzația cu meciul mecu de la Cincinnati... e cel mai ridicol lucru pe care l-am auzit în viața mea. Asta arată nivelul celui care a putut să spună așa ceva despre mine.
Tratamentul pe care l-am primit aici din partea publicului m-a surprins. A fost foarte intens. E adevărat, să fii susținut contează, dar pentru mine nu mai are o așa de mare importanță pentru că eu ies pe teren ca să joc tenis, nu pentru altceva. Pauzele mele de toaletă a iritat pe toată lumea. Nu înțeleg de ce, pentru că fac asta ca oricare alt jucător.
Dacă ar exista o limită de timp pentru aceste pauze, atunci aș încerca să respect protocolul. Simt că oamenii nu înțeleg asta. Ei sunt aici să urmărească tenis, asta vor de la noi. Sunt foarte nerăbdători, mai ales noua generație. Vor ca totul să se întâmple foarte repede. Tot ce am făcut eu a fost să-mi schimb echipamentul ud, să iau unul uscat pe mine. Aparent... e o mare problemă.
Nimeni nu vorbește despre alți jucători care își iau tot timpul din lume la vestiar sau între puncte. Acum toți au o problemă cu mine. Și eu am pățit în trecut asta în fața acestor jucători, mi-am pierdut ritmul și nu mi-am mai găsit jocul, dar nu m-am plâns niciodată. Nu există nicio regulă care să prevadă clar cât ai timp să faci un anumit lucru. Nu știu de ce toată lumea are ceva cu mine dintr-o dată, mai ales că nici ceilalți jucători nu respectă ceea ce cer ei de la mine", a spus Stefanos Tsitsipas la conferința de presă, vizibil iritat de toate criticile primite.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo