Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

US Open organizează un eveniment caritabil pentru Ucraina. Nadal și Swiatek, principalele prezențe

Eurosport
DeEurosport

Publicat 10/08/2022 la 19:56 GMT+3

Pe 29 august este așteptat să înceapă ultimul turneul de Grand Slam al anului, US Open. Competiția din America a anunțat printr-un comunicat de presă că va organiza, ceva mai devreme, un turneu amical caritabil pentru a ajuta Ucraina, țară afectată de război. Evenimentul va avea loc pe 24 august și își propune să strângă două milioane de dolari.

Iga Swiatek and Rafael Nadal, Roland-Garros 2020 winners

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Răzvan Rădulescu
US Open este ultimul turneu de Grand Slam al anului. Competiția de la Flushing Meadows se desfășoară în perioada 29 august – 11 septembrie și va fi transmisă în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Cu cinci zile înainte ca turneul american să debuteze, oficialitățile de peste ocean au organizat un turneu de expoziție în cadrul căruia se vor juca o serie de meciuri de simplu si dublu mixt cu ocazia Zilei Independeței Ucrainei, care se serbează în fiecare an pe 24 august.

US Open, eveniment caritabil pentru Ucraina

Campania are ca obiective atât creșterea gradului de conștientizare, cât și ajutorul umanitar pentru Ucraina. Mai mult decât atât campania își propune să strângă două milioane de dolari. "Tenisul joacă pentru pace" este numele turneului, care va celebra Ziua Independenței Ucrainei.
Nume mari ale tenisului și-au confirmat deja prezența în cadrul turneului demonstrativ. Rafael Nadal, Iga Swiatek, Carlos Alcaraz, Coco Gauff sau John McEnroe sunt printre cei care vor lua parte la evenimentul caritabil.
Citește și:

US Open, ultimul turneu al Serenei Williams

Deși a debutat cu o victorie la Toronto, Serena Williams a anunțat că se va retrage din tenis. Într-un interviu pentru Vogue, americanca a făcut anunțul oficial, spunând că urmează să pună capăt carierei după US Open.
Astfel, fostul lider WTA și câștigătoarea a 23 de trofee de Grand Slam, va încerca să egaleze cel mai mare număr de trofee de Grand Slam, record deținut de Margaret Court. Williams a fost inactivă în ultimii doi ani din cauza accidentărilor și a recuperărilor lente. Serena a avut șansa de a egala performanța lui Court la Wimbledon 2019, însă Simona Halep a învins-o fără drept de apel, scor 6-2, 6-2.
Serena Williams se va afla pe tablou la startul competiției de la Flushind Meadows, turneu transmis în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player, în perioada 29 august – 11 septembrie.
picture

Spectacolul din La Vuelta revine pe Eurosport, în perioada 19 august - 11 septembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo