Djokovic a încercat să-i convingă pe oficialii de la US Open că n-a avut vreo intenție s-o lovească pe femeia arbitru de linie, însă fără succes. Sârbul, numărul 1 ATP, a fost descalificat de la competiția la care era mare favorit. Mai mult, Djokovic va pierde punctele acumulate la ediția din acest an și va fi nevoit să achite și o amendă.

După incidentul care a făcut în timp record înconjurul globului, femeia arbitru de linie, Laura Clark, a primit o mulțime de mesaje de amenințare pe rețelele de socializare. Ea a fost acuzată că a exagerat în momentul în care sârbul a lovit-o cu mingea în gât, urmând să primească foarte multe reacții negative din partea oamenilor.

US Open
Cea mai așteptată declarație! Nadal a comentat descalificarea lui Djokovic, de la US Open 2020
15/09/2020 LA 05:21

Djokovic n-a stat prea mult pe gânduri și a intervenit pe contul de Twitter, unde le-a transmis oamenilor faptul că Laura Clarke n-are vreo vină pentru descalificarea lui de la US Open. Sârbul i-ar rugat apoi s-o susțină în această perioadă inedită:

"Dragii mei din #NoleFam (n.r. - Familia Nole), vă mulțumesc tuturor pentru mesajele pozitive. Vă rog să țineți minte că și femeia arbitru de linie care a fost lovită cu mingea are nevoie de susținerea comunității. Ea n-a făcut nimic rău. Vă rog s-o sprijiniți în următoarea perioadă. După astfel de momente devenim mai puternici. Vă îmbrățișez pe toți! Europa, ne vedem!", a scris Novak Djokovic, pe contul de Twitter.

Novak Djokovic, descalificat de la US Open, după ce a lovit cu mingea un arbitru de linie

Regulamentul stipulează clar faptul că dacă un jucător lovește un arbitru sau un oficial al turneului cu mingea sau racheta să fie descalificat automat. În trecut, acest lucru i s-a întâmplat argentinianului David Nalbandian, chiar într-o finală ATP, la Queen's, în 2012. Jucătorul nu este descalificat doar în cazul în care incidentul survine în plină desfășurare a punctului, dacă trimite mingea greșit și aceasta lovește arbitrul de linie sau de scaun (cum se mai întâmplă cu serviciul, sau după un retur ratat), ori tot în plin raliu scapă racheta din mână în încercarea de a se întinde după minge.

Djokovic, președinte demisionar al Consiliului Jucătorilor, a mers rapid spre arbitră pentru a vedea ce s-a întâmplat, apoi a parlament minute în șir în apropierea fileului, cerându-le organizatorilor să accepte să nu îl descalifice și să îi dea doar o amendă, motivând că nu a trimis mingea intenționat în arbitră și că nici nu a trimis cu viteză. Supervizorul turneului a aplicat însă regulamentul la literă și a dictat descalificarea lui Djokovic de la US Open 2020.

Novak Djokovic mai avusese și cu câteva minute în urmă un gest similar de frustrare, fără să lovească pe nimeni.

Novak Djokovic, descalificat de la US Open după ce a lovit cu mingea un arbitru de linie

US Open
Mesajul lui Novak Djokovic, după ce s-a uitat la finala de la US Open 2020
14/09/2020 LA 12:26
US Open
Mats Wilander a dat verdictul, înainte de finala US Open: "Nu văd cum ar putea câștiga altcineva"
13/09/2020 LA 14:25