Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prețuri exorbitante la Mondialul din Qatar! Familiile fotbaliștilor englezi au fost avertizate

Eurosport
DeEurosport

Publicat 28/09/2022 la 11:27 GMT+3

La partida dintre Anglia și Germania de luni, de pe Wembley, familiile și apropiații fotbaliștilor lui Gareth Southgate au fost într-o ședință în care li s-au prezentat prețurile exorbitante pe care ar urma să le plătească în Qatar în cadrul Cupei Mondiale.

Qatar 2022

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
În cadrul unei ședințe organizate pe Wembley cu ocazia meciului dintre Anglia și Germania, familiile și apropiații fotbaliștilor englezi au fost avertizați cu privire la prețurile exorbitante pe care ar trebui să le plătească în Qatar, în cazul în care vor merge alături de sportivi la Campionatul Mondial.

O masă costă aproximativ 280 de euro

Rudele și apropiații fotbaliștilor lui Gareth Southgate au fost într-o ședință în care li s-au prezentat detalii logistice și de securitate privind deplasarea în Qatar pentru Campionatul Mondial de fotbal, dar și faptul că ar urma să cheltuie o avere pe cazare și mese.
O masă, în care sunt incluse 3 feluri de mâncare și băuturi, ar ajunge să coste 250 de lire de persoană, adică aproximativ 280 de euro, un preț enorm chiar și pentru familiile fotbaliștilor, care se consideră că ar avea o situație financiară foarte bună.
De asemenea, aceștia au fost avertizați cu privire și la prețurile de cazare. O cameră de hotel de lux ar urma să ajungă să coste 3.350 de euro pentru o singură noapte, iar în funcție de parcursul fiecărei echipe naționale, costurile cu deplasarea rudelor apropiate ar ajunge la nivelul zecilor de milioane de euro. Anumite familii au căutat deja să închirieze locuințe în regim privat, cu cotații de până la 390.000 de euro pentru o proprietate cu până la 6 dormitoare pe tot parcursul Campionatului Mondial.
Citește și:

Cât "costă" o finală

În situația în care familiile fotbaliștilor ar alege să stea alături de favoriții lor pe tot parcursul turneului final, iar Anglia sau oricare altă echipă națională ar ajunge în finală, costurile pentru două persoane s-ar putea ridica la în jur de 135.000 de lire sterline, adică aproximativ 150.000 de euro, dacă e să luăm în considerare 30 de nopți de cazare și 3 mese pe zi pentru fiecare persoană. Și cum marea majoritatea a jucătorilor ar dori să aibă alături rudele apropiate, mai multe la număr, costurile ar putea urca la sume amețitoare.
Astfel, pentru un jucător care ar dori să aibă alături să spunem 6-7 rude apropiate pe tot parcursul turneului și în perspectiva că ar ajunge până în actul final, acesta ar trebui să achite undeva la jumătate de milion de euro. Poate pentru britanici nu e o sumă de necheltuit, însă pentru alții din țări în care fotbalul nu e la fel de bine plătit cum e în Premier League, ar deveni o mare problemă.

Doi fotbaliști au anunțat deja că nu vor fi însoțiți

Având în vedere prețurile enorme pe care organizatorii din Qatar au decis să le practice, doi jucători din cadrul echipei naționale de seniori a Angliei ar fi decis deja să nu fie însoțiți de familiile lor.
Atât căpitanul lui Liverpool, Jordan Henderson, cât și fundașul lui Tottenham, Eric Dier, ar fi anunțat că e posibil ca rudele lor apropiate să nu facă deplasarea în Qatar alături de ei pe parcursul turneului final.
Familiile au fost informate și cu privire la planurile de securitate ale Federației de Fotbal din Anglia, pe fondul îngrijorărilor unora care sunt momentan nehotărâți să călătorească măcar la meciuri.
Totodată, mulți alții au făcut rezervări la hoteluri din Qatar sau chiar vase de croazieră, iar o parte s-ar putea caza chiar în Dubai. Organizatorii Cupei Mondiale vor pune la dispoziție bilete de avion de aproximativ 170 de euro între Dubai și Qatar, dând șansa apropiaților fotbaliștilor să zboare doar pentru a participa la meciurile favoriților lor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo