Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gareth Bale, "absent nemotivat" la sărbătoarea titlului de la Real Madrid! Cum a explicat galezul "gestul disprețuitor"

Irina Aldea

Publicat 01/05/2022 la 10:07 GMT+3

Real Madrid a cucerit, sâmbătă, al 35-lea său titlu de campioană a Spaniei, după ce a învins-o pe Espanyol Barcelona cu scorul de 4-0, pe "Santiago Bernabeu". La sărbătoarea de după meci, Gareth Bale a fost de negăsit.

Gareth Bale

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid avea nevoie de un singur punct în meciul de acasă cu Espanyol pentru a deveni matematic noua campioană din La Liga. Ancelotti a menajat o parte dintre jucătorii importanți, în perspectiva meciului cu Manchester City din Champions League, dar, chiar și așa, madrilenii au obținut o victorie clară și au devenit pentru a 35-a oară în istorie campioni.
Italianul Carlo Ancelotti (62 ani) a devenit astfel primul antrenor care câştigă titlul în cele cinci campionate de top din Europa, după ce a ieşit campion cu AC Milan în 2004, cu Chelsea în 2010, PSG în 2013 şi Bayern în 2017.Real a câştigat sâmbătă prin golurile marcate de Rodrygo (33, 44), Marco Asensio (55) şi Karim Benzema (81), având un avantaj de 17 puncte faţă de a doua clasată, Sevilla FC, când mai sunt de jucat patru etape.
CITEȘTE ȘI:

Gareth Bale, gest considerat disprețuitor la sărbătoarea titlului de la Real Madrid

După ce a făcut antrenamentul de dinaintea meciului, Bale a acuzat dureri la spate și nu a fost convocat în lotul lui Real Madrid la meciul de titlu. Oficialii Realului nu au fost convinși că Bale spune adevărul privind accidentarea sa, lucru care ar putea duce la o amendă uriașă. Până la posibile sancțiuni, galezul a reușit să producă revoltă în rândul fanilor Realului, dar și a oficialilor, pentru că a ales să nu se prezinte nici măcar în tribune la meciul de titlu de pe Bernabeu.
Gareth Bale a ales să stea departe de sărbătoarea jucătorilor lui Carlo Ancelotti, însă fanii nu l-au menajat deloc pe galez, căruia i-au transmis o mulțime de injurii. El a transmis ulterior un mesaj pe rețelele de socializare prin care a explicat absența de la sărbătoarea madrilenilor: "Sunt foarte dezamăgit că nu am putut lua parte la festivitățile din această seară din cauza unui spasm la spate, dar sunt foarte mândru de echipă pentru câștigarea titlului. Bucurați-vă de seara asta, băieți!", a transmis Bale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo