Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ion Alexandru vă prezintă echipa etapei a 31-a din Premier League

Ion Alexandru

Publicat 13/04/2021 la 11:04 GMT+3

Ion Alexandru a selectat cei mai buni jucători din etapa de Premier League care tocmai s-a încheiat. Liverpool și Chelsea au câte 2 fotbaliști, iar West Brom continuă să viseze la o salvare miraculoasă cu un portar foarte inspirat.

Jesse Lingard

Credit imagine: Getty Images

Portar

Sam Johnston (WBA)
West Brom a reușit pentru prima dată în era Allardyce să lege două succese consecutive. După demolarea lui Chelsea de pe Stamford Bridge, echipa din Birmingham a învins cu 3-0 pe Southampton. Portarul Johnston a fost de această dată omul numărul 1! Chiar dacă West Brom va retrograda, Johnston are cel mai mare număr de parade din Premier League și ar putea rămâne și în sezonul viitor în elita fotbalului englez. La meciul cu Southampton, Johnstone a avut 3 intervenții foarte bune.

Fundași

Trent Alexander-Arnold (Liverpool)
Fundașul lui Liverpool și-a revenit după o parte a sezonului mai puțin inspirată. Alexander-Arnold este crescut de Liverpool, iar acest lucru îl motivează în plus pentru evoluții foarte bune. Englezul de 22 de ani a făcut un nou meci excelent, așa cum s-a întâmplat și pe Emirates cu Arsenal, în etapa precedentă. Împotriva lui Aston Villa, Trent a dat golul decisiv în minutul 90 și a adus primul succes pe Anfield, în Premier League, din acest sezon.
picture

Rezumatul meciului Liverpool - Aston Villa 2-1

Kurt Zouma (Chelsea)
Este francez, dar are atitudine germană. El este Kurt Zouma, fundașul de fier al lui Chelsea. Precizia din defensivă este dublată de inspiație în fața porții, iar francezul a fost din nou pe lista marcatorilor. Fanii lui Chelsea știu deja traseul. Mount centrează impecabil, iar Zouma înscrie. Pe Selhurst Park, Zouma a reușit al 5-lea gol al sezonului și este cel mai bun marcator din rîândul fundașilor din Premier League.
Nathaniel Philips (Liverpool)
Klopp este în mijlocul unei crize defensive fără precedent la Liverpool, iar titularizarea lui Phillips a fost obligată de acel val de indisponibilități. Cu Aston Villa, englezul a fost foarte bun și a reușit să aducă un calm neobișnuit pentru acest sezon în zona defensivă. Forcingul de final a fost facilitat de siguranța cu care Phillips a coordonat defensiva la contraatacurile oaspeților.
Citește și:

Mijlocași

Nelson Semedo (Wolves)
Portughezul adus de la Barcelona a reușit să coordoneze echipa lui Nuno Espirito Santo la Londra cu Fulham, chiar dacă este fotbalist de bandă. Sistemul cu 3 fundași al lui Wolverhampton implică o mai mare responsabilitate pentru Semedo, iar acesta a răspuns excelent pe Craven Cottage. Chiar dacă Adama Traore a adus victorie, Semedo a fost omul meciului.
picture

Adama Traore reușește un gol superb pentru a aduce cele trei puncte pentru Wolves

Paul Pogba (Man Utd)
Pogba poate să fie orice! Francezul arată de multe ori ca un fotbalist de 100 de milioane, dar, din păcate pentru Solskjaer și fanii lui United, nu o face mereu. În ultimele meciuri, Pogba este într-o formă foarte bună, iar cu Tottenham a fost omul meciului. Poziționat mai avansat, francezul a strălucit în postura de conducător de joc și l-a eclipsat pe Bruno Fernandes.
picture

Rezumatul meciului Tottenham - Manchester United 1-3

Stuart Dallas (Leeds)
Dallas a fost mutat ca o piesă de șah la mijlocul terenul de către Bielsa și Manchester City nu a avut răspuns la energia deosebită și inspirația sa. Dallas a reușit dubla prin care Leeds a obținut un succes istoric, 2-1 în 10 oameni pe Etihad. La 29 de ani, nord-irlandezul a ajuns în vârful carierei și are deja 7 goluri în sezonul de debut în Premier League.
picture

Manchester City - Leeds United 1-2. Rezumatul unui meci uriaș pentru echipa lui Bielsa

Christian Pulisic (Chelsea)
Pulisic are toate armele pentru a deveni cel mai bun fotbalist din Statele Unite din istorie. Mijlocașul lui Chelsea fost răvășitor pe Selhurst Park și a terminat meciul cu o dublă. Tuchel are solușii excelente pentru acea bandă stângă și concurența dintre Pulisic și Wener nu poate fi decât benefică pentru Chelsea.
picture

Rezumatul partidei Palace - Chelsea 1-4. Trupa lui Tuchel a defilat

Allan Saint Maximin (Newcastle)
Steve Bruce l-a ținut lângă el pe bancă 57 de minute. Această a fost decizia proastă. Introducerea în teren a lui Saint Maximin a luminat jocul lui Newcastle. Asta a fost decizia bună. În doar 7 minute, tânărul mijlocaș stânga francez a dat o pasă de gol și un gol superb. Asta este povestea unei victorii mari obținute de Newcastle pe Turf Moor din Burnley.
picture

Saint-Maximin, ce revenire! Francezul a reuşit golul etapei în Premier League

Atacanți

Jesse Lingard (West Ham)
Împrumutul de la Manchester United este cel ami bun lucru care i se putea întâmpla. Lingard este într-o perioadă magică și în doar 9 partide și-a egalat recordul de goluri al carierei! Folosit ca al doilea vârf, în sprijinul lui Bowen, Lingard a fost letal cu Leicester. Cele 2 goluri din prima repriză au deschis larg porțile unei reveniri pe locul 4 pentru "ciocănari". A fost un nou succes cu emoții, dar aceste 3 puncte sunt esențiale în lupta pe care West Ham o dă cu Chelsea și Liverpool pentru ultimul loc de Champions League.
picture

Rezumatul meciului West Ham - Leicester 3-2

Citește și
Alexandre Lacazette (Arsenal)
Aubameyang are cel mai mare salariu, dar Lacazette este cel mai bun atacant de la Arsenal. Francezul a reușit o nouă dublă și a condus magistral pe Arsenal către victorie pe terenul ultimei clasate Sheffield. 50 de goluri în Premier League, toate în tricoul lui Arsenal, au mai reușit alți trei francezi: Henry, Giroud și Pires. La 29 de ani, Lacazette poate spera să-ți termine cariera cu un titlu mondial, așa cum au făcut cei 3.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Echipa etapei
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo