Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Van Dijk a pierdut Balonul de Aur în 2019 din cauza unui coleg de la Liverpool! Cum a fost posibil

Nicu Savin

Publicat 17/11/2021 la 13:24 GMT+2

Virgil Van Dijk a fost aproape de a câștiga Balonul de Aur în 2019, dar a pierdut lupta, pentru numai 7 voturi, în fața lui Lionel Messi. Oarecum paradoxal, "eșecul" olandezului a survenit din cauza lui Sadio Mane, care a adunat mai multe voturi în Africa, facilitând astfel victoria lui Messi.

Sadio Mane of Liverpool (10) celebrates after scoring his team's first goal with Virgil van Dijk, Roberto Firmino and Mohamed Salah during the Premier League match between Liverpool FC and Chelsea FC at Anfield on April 14, 2019 in Liverpool, United Kingd

Credit imagine: Getty Images

Virgil Van Dijk a avut un an 2019 senzațional la Liverpool, alături de care a cucerit trofeul UEFA Champions League și a terminat pe locul 2 în Premier League, în spatele celor de la Manchester City. Prestațiile olandezului ajuns în ianuarie 2018 pe Anfiled au fost atât de bune încât acesta a fost aproape de a câștiga Balonul de Aur în 2019.
Van Dijk a luptat pentru prestigiosul trofeu individual cu Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, argentinianul având câștig de cauză în cele din urmă. Staruul care juca la Barcelona în acea perioadă a avut numai 7 voturi avans față de Van Dijk, cea mai mică diferență din istorie.
Citește și:

Van Dijk, "blocat" de Mane în lupta pentru Balonul de Aur, în 2019

La doi ani distanță de la acel episod au ieșit la iveală detaiile care au făcut diferența, arătând că Van Dijk a fost încurcat în duelul de la distanță cu Messi chiar de Sadio Mane, coechipierul său de la Liverpool. Conform mirror.co.uk, olandezul a fost peste Messi la numărul voturilor venite din Europa și Asia, dar argentinianul a compensat în America de Sud, America Centrală și de Nord, Oceania și Africa.
De altfel, la voturile din Africa s-ar fi făcut diferența, deoarece Messi Van Dijk a primit foarte puține voturi de acolo. În general, cei care nu au votat pentru Messi, au făcut-o pentru Mane, lucru explicabil, astfel că Van Dijk a fost ignorat. Mane a avut și el un sezon fantastic atunci și a ieșit pe locul 4 în ierarhia generală. Sursa citată arară că dacă Van Dijk l-ar fi întrecut pe Mane în Africa, atunci ar fi câștigat Balonul de Aur în fața lui Messi.
Așadar, Van Dijk a ratat ocazia de a deveni primul fundaș care primește mult râvnitul trofeul de la Fabio Cannavaro încoace, italianul fiind desemnat cel mai bun jucător al lumii în 2006, an în care a devenit campion mondial cu "Squadra Azzurra".
Olandezul a trecut peste acel moment și în 2020 a pus umărul la triumful lui Liverpool din Premier League. Din păcate, sezonul trecut l-a ratat aproape complet după o accidentare gravă, dar a revenit în această stagiune și este din nou la un nivel ridicat. Dacă va fi ferit de accidentări, Van Dijk va juca în iarna anului viitor la primul său turneu final din carieră, la Campionatul Mondial din Qatar, unde Olanda s-a calificat direct în urma victoriei cu Norvegia din ultimul meci al preliminariilor.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo