Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este favorit să vină la Rapid, după plecarea lui Alexa: "Nu mă sperie Liga a 2-a. Mă motivează"

Cosmin Cioboata

Publicat 10/08/2020 la 16:50 GMT+3

Alin Minteuan este principalul favorit să vină pe banca Rapidului, după despărțirea de Dan Alexa. Într-un interviu oferit pentru ProSport, fostul secund al lui Dan Petrescu de la CFR Cluj a dezvăluit că a discutat cu Victor Angelescu, principalul investitor al giuleștenilor, despre o posibilă sosire la cârma echipei.

Rapid luptă pentru promovarea în Liga 1

Credit imagine: Getty Images

Minteuan a mărturisit că nu se sperie de o aventură în Liga a 2-a:
"Din moment ce am discutat (n.r. - cu Victor Angelescu), înseamnă că nu mă sperie Liga a 2-a, mai ales că vorbim despre un club care își propune promovarea și nici nu ar trebui să schimb culorile. Mă motivează. Știu că e lupta mare pentru acest post.", a declarat Minteuan, pentru ProSport.
Rapid s-a despărțit de Dan Alexa după ce "Chirurgul" a ratat promovarea în Liga 1. Giuleștenii au încheiat pe ultimul loc în playoff-ul din liga secundă, cu o singură victorie obținută în cele 5 meciuri. De asemenea, Ovidiu Burcă și-a anunțat plecarea din postul de președinte al Rapidului, după 3 ani petrecuți la conducerea clubului.

Rapid s-a mai despărțit de 3 jucători

Rămasă fără antrenor și președinte, Rapid a anunțat astăzi că încă 3 jucători au părăsit echipa. Într-un comunicat oficial, giuleștenii au confirmat că este vorba despre Alex Iacob, Facundo Mallo și Brighton Labeau.
"După plecările lui Geani Crețu și Mihai Popa, jucători ale căror împrumuturi s-au încheiat, Rapid se desparte de alți trei jucători ce au evoluat în alb-vișiniu în sezonul 2019/2020, fundașii Alex Iacob și Facundo Mallo, dar și atacantul Brighton Labeau.", a anunțat Rapid într-un comunicat oficial.
"Alex Iacob (31 de ani) și-a încheiat contractul cu Rapid, el fiind unul dintre cei mai vechi jucători din actualul lot, cu 115 meciuri jucate și 15 goluri marcate pentru giuleșteni, în toate cele patru ligi.
Facundo Mallo (25 de ani) a marcat patru goluri în 29 de meciuri, fiind jucătorul din lotul Rapidului cu cele mai multe partide disputate în sezonul trecut. Brighton Labeau (24 de ani) a punctat doar de trei ori în cele 25 de jocuri, atacantul francez având în palmares și trei pase de gol.", au mai scris cei de la Rapid.
Jucătorii Rapidului se vor reuni astăzi, înaintea sezonului 2020/2021, sub comanda lui Ștefan Grigorie, rămas pe banca Rapidului până la venirea unui nou tehnician. Angelescu a confirmat că un alt antrenor aflat pe lista Rapidului este Ianis Zicu, aflat în prezent la Farul Constanța.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo