Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo va fi susținută în continuare de fani! Anunțul categoric făcut de cei din DDB

Nicu Savin

Publicat 08/06/2022 la 15:58 GMT+3

Dinamo a retrogradat în Liga a 2-a, iar viitorul clubului este sumbru, în condițiile în care majoritatea jucătorilor vor pleca, iar situația financiară este delicată. Totuși, clubul din Ștefan cel Mare se poate baza pe sprijinul suporterilor, cei de la DDB anunțând categoric faptul că vor susține în continuare echipa.

Dinamo - DDB

Credit imagine: facebook

Dinamo a avut un sezon de coșmar, încheiat cu cea mai mare contraperformanță din istoria clubului: retrogradarea în Liga a 2-a. Viitorul este sub semnul întrebării, deoarece majoritatea jucătorilor vor pleca de la echipă, iar timpul pentru o reorganizare este scurt.
Clubul este în continuare în insolvență și nu există premise că vor veni investitori serioși în perioada următoare, astfel că o revenire rapidă pe prima scenă este greu de anticipat.
Marea speranță a lui Dinamo sunt în continuare suporterii, care au făcut eforturi uluitoare în ultimii ani pentru a menține echipa pe linia de plutire. Aceștia sunt dispuși să continue proiectul inițiat prin platforma DDB, prin care să sprijine financiar echipa.
Citește și:

Dinamo va fi ajutată în continuare de suporteri

Șefii DDB au lansat un comunicat oficial, în care anunță că au pus la cale un plan prin care în conturile clubului să ajungă 1 milion de € în această vară, bani care vor ajuta la pregătirea echipei pentru sezonul viitor al ligii secunde. În același timp, liderii fanilor nu i-au menajat pe jucători și conducători, acuzând că lipsa lor de profesionalism a dus la retrogradarea echipei.
"DDB nu abandonează Dinamo! Dinamo este echipa pe care am susținut-o mereu și pe care suporterii au salvat-o prin intermediul programului Doar Dinamo București. Retrogradarea sportivă a fost o lovitură pentru toți, am reușit să parăm toate loviturile financiare și să evitam intrarea în faliment, dar am fost loviți de lipsa de profesionalism și responsabilitate a celor care ne-au reprezentat în teren și în conducerea executivă a echipei.
Îi anunțăm pe toți dinamoviștii faptul că programul DDB nu va renunța nici un moment la a fi punctul de sprijn financiar pe care Dinamo se poate baza. Nu vom ceda și nu vom accepta impasibili falimentul și implicit dispariția echipei care ne reprezintă începând din 1948.
Dinamo nu va muri, Dinamo va exista și va reveni în Liga 1, dacă vom reuși să luptăm împreună.
În următoarea săptămână DDB va prezenta un plan concret prin care vom putea aduce în bugetul clubului 1.000.000 de euro. Va fi o luptă, ca atâtea altele, pe care o vom câștiga. ÎI așteptăm alaturi de noi pe toți dinamoviștii, pe toți cei care nu vor ca echipa pe care o iubim să dispară.", a fost mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a DDB.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo