Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Casper Ruud, răspuns vehement pentru Rune, după ce danezul l-a acuzat de comportament nesportiv la Roland Garros

Nicu Savin

Actualizat 02/06/2022 la 21:26 GMT+3

Casper Ruud și Holger Rune au purtat un dialog de la distanță după confruntarea din sferturile de la Roland Garros, câștigată în 4 seturi de norvegian. Acesta din urmă l-a făcut mincinos pe Rune, după ce a fost acuzat că s-a bucurat ostentativ în fața sa la vestiare.

Casper Ruud - Holger Rune - Roland-Garros Rezumat

Casper Ruud și Holger Rune s-au duelat în ultimul sfert de finală de la Roland Garros. Mai experimentat, norvegianul a câștigat în 4 seturi și a avansat în careul de ași de la Paris, însă disputa a continuat la nivel declarativ la conferința de presă.
Rune l-a acuzat pe adveresarul său că s-a bucurat ostentativ în fața sa la vestiare, începând astfel o polemică ce nu pare să se termine prea curând. "Războiul" dintre cei doi s-a extins și la nivelul familiilor. Tatăl lui Ruud a insistat că fiul său nu s-a comportat cum susține Rune, dar mama danezului a replicat cu un mesaj dur, în care l-a acuzat și ea pe norvegian că a avut o atitudine nedemnă de un jucător de top.
Citește și:

Casper Ruud l-a făcut mincinos pe Holger Rune, după acuzațiile danezului

La aproape 24 de ore de la meci, Casper Ruud a răspuns acuzațiilor în aceeași notă tranșantă, insistând că tot ce a spus Rune a fost o minciună. Norvegianul a explicat tot ce s-a petrecut în vestiar și s-a arătat dezamăgit de faptul că un adversar poate inventa astfel de episoade doar pentru a atrage atenția.
"Ceea ce spune el nu este chiar ceea ce s-a întâmplat. Am fost amândoi în vestiar după meci și, evident, este un vestiar uriaș. Sunt mulți jucători, așa că am fost în propria noastră parte a sălii tot timpul.Am făcut o baie cu gheață, am mâncat pizza și am ascultat muzică, înainte să mergem acasă. În acest timp, Holger stătea în partea lui din vestiar.
Povestea că am strigat "DA" direct în fața lui este doar o minciună. Nu s-a întâmplat niciodată. Este o mare minciună. Este dezamăgitor că se creează minciuni despre mine.Pentru mine, nu contează dacă el crede că sunt un jucător care nu respectă regulile fair-play-ului, nu asta contează cu adevărat.
Aceasta este părerea lui personală, dar să scoți astfel de minciuni despre mine nu este corect. Chiar îmi doresc să fie ultima dată când va face așa ceva.Înțeleg că unii jucători sunt mai emoționați decât alții, mi se întâmplă și mie uneori uneori. Dar este păcat că el vine cu toate aceste minciuni împotriva mea și a familiei mele", a declarat Ruud, citat de
Casper Ruud vrea să dea uitării cât mai repede acest episod nedorit și să se concentreze pe semifinala contra lui Marin Cilic, care va avea loc vineri. Ruud are o șansă uriașă de a ajunge pentru prima dată în carieră în ultimul act al unui turneu de Grand Slam, croatul nefiind un specialist al zgurii. Totuși, Cilic are de partea sa experiența la acest nivel, el având semifinale jucate la toate celelalte 3 Grand Slam-uri.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo