Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patru staruri din ATP se bat pe locul 1 la finalul anului! Cum arată cursa condusă acum de Carlos Alcaraz

Irina Aldea

Publicat 12/09/2022 la 17:17 GMT+3

Carlos Alcaraz și Rafael Nadal sunt acum în pole-position de a încheia anul 2022 pe locul 1 ATP. Cei doi sunt urmați de Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas, cei 4 fiind singurii care pot încheia anul pe primul loc.

Rezumatul finalei Alcaraz - Ruud, de la US Open 2022. Puncte de colecţie într-un ultim act de vis

Carlos Alcaraz a urcat pe prima poziţie a clasamentul mondial ATP, după ce a reuşit să câştige primul titlu de Grand Slam din carieră, duminică la US Open, confirmând astfel debutul unei noi ordini în tenisul masculin. La 19 ani, Alcaraz este cel mai tânăr jucător care atinge vârful acestei ierarhii începând de la crearea sa, în 1973, performanţă datorată victoriei sale din finala de la Flushing Meadows, împotriva norvegianului Casper Ruud, noul număr 2 mondial.
Alcaraz are șansa să încheie anul pe locul 1 ATP, însă Rafael Nadal are de asemenea o oportunitate importantă să revină pe primul loc. Tenisul masculin are în față o ultimă parte a sezonului foarte interesantă, în care una dintre marile atracții, dacă nu cea mai remarcabilă, va fi stabilirea jucătorului care va încheia anul 2022 ca număr 1 mondial. Novak Djokovic este cel care a să încheie anul pe locul 1 ATP de cele mai multe ori, cu 7 reușite, depășind cele 6 ale lui Pete Sampras și cele 5 ale lui Jimmy Connors, Roger Federer și Rafael Nadal.
CITEȘTE ȘI:

Alcaraz, Nadal, Ruud și Tsitsipas, în cursa pentru locul 1 ATP la finalul anului

În acest moment mai este de jucat un singur turneu ATP Masters 1000, Paris-Bercy, precum și două săptămâni cu turnee ATP 500: prima dintre ele, între 3 și 9 octombrie, cu turneele de la Tokyo și Astana, iar cea de-a doua, între 24 și 30 octombrie, cu turneele de la Viena și Basel. Cei implicați în lupta pentru vârful cursei ATP nu se așteaptă să fie implicați în prea multe evenimente de categoria ATP 250, ceea ce sugerează că va fi foarte dificil să se reducă diferențele mari.
În prezent, Carlos Alcaraz este cel mai bine poziționat pentru a termina anul pe primul loc, deoarece are 650 de puncte în fața celui mai apropiat rival: Rafael Nadal . Nu este o diferență mare, dar totul sugerează că cel mai titrat tenismen din istorie (ATP) va juca mai puține turnee pentru că urmează să devină pentru prima dată tată. În plus, el a subliniat în mai multe rânduri că nu își va asuma riscuri sau își va modifica programul pentru a încerca să ajungă în fruntea clasamentului. Cei care ar putea avea un real interes să ajungă în această poziție ar fi Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas, care se află la mai puțin de 2.000 de puncte în spatele lui Alcaraz. Acest lucru le oferă opțiuni, dar ar trebui să aibă o ultimă parte a sezonului aproape perfectă și să spere că noul campion de la US Open va obține foarte puține puncte.
picture

Top 5 cele mai frumoase puncte reușite de Carlos Alcaraz la US Open 2022

Nume mari precum Daniil Medvedev, Alexander Zverev sau Novak Djokovic sunt total excluși din această bătălie, pentru că, deși ar câștiga totul, le-ar fi aproape imposibil să obțină mai mult de 3.000 de puncte. Astfel, ei vor trebui să se concentreze pe obținerea unui bilet pentru Torino ca prioritate absolută pentru ei în aceste ultime etape ale sezonului, lucru pentru care vor avea o mare concurență din partea altor tenismeni.

Calcule pentru locul 1 ATP la final de sezon

Carlos Alcaraz: 6460 puncte. Este de așteptat să participe la Cupa Davis 2022, apoi să își ia câteva săptămâni de pauză înainte de apariția la turneul ATP 500 Astana 2022, în prima săptămână din octombrie. În plus, el este înscris în ATP 500 Basel 2022, unde și-ar putea asigura poziția de număr 1 mondial. Dacă nu reușește, va lupta pentru primul loc din clasament la ATP Masters 1000 Paris-Bercy 2022.
picture

Alcaraz, interviu exclusiv pentru Eurosport, după câştigarea US Open. Anunţul făcut

Rafael Nadal: 5.810 puncte. Este marea necunoscută a momentului. Ibericul nu a dat niciun indiciu despre care va fi calendarul său, subordonând totul nașterii copilului său, recuperării soției sale și modului în care se regăsește din punct de vedere al disconfortului fizic și în ceea ce privește starea sa de spirit. El va participa la Laver Cup 2022, cu excepția unor noutăți de ultimă oră, și va căuta titlul la Paris-Bercy, un titlu care-i lipsește încă din palmares. Nu ar fi exclus ca el să ceară un wild card pentru a merge la Basel, dar totul este neclar acum.
Casper Ruud: 4.885 de puncte. Norvegianul nu are nimic de pierdut și este de așteptat ca el să forțeze pentru a căuta numărul 1 în clasamentul ATP, de care se află la mai puțin de 1.000 de puncte, precum și posibilitatea de a continua să adauge puncte pentru ATP Race și să opteze pentru a termina sezonul cât mai repede la cel mai înalt nivel. Progresul său pe hard este cea mai bună garanție pentru a ne gândi că poate realiza lucruri importante. El ar putea să reapară la turneul ATP 500 de la Tokyo 2022, dar nu se știe dacă va juca turnee ATP 250, precum Stockholm sau Viena, înainte de a merge la Paris-Bercy.
Stefanos Tsitsipas: 4.630 de puncte. Cu încrederea la pământ, grecul se află în această ultimă parte a campaniei, în care încearcă să scape de amintirile nefaste trăite la New York. El va juca la ATP 500 Astana 2022, după ce și-a confirmat prezența și la ATP 500 Viena 2022. Rămâne de văzut dacă va decide să mai apară la un eveniment de categoria ATP 250, înainte de a căuta un nou succes în turneele Masters 1000.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo