Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Începe Wimbledon 2022! Cele două mari pariuri ale Barbarei Schett la All England Club

Cristian Mihală

Publicat 27/06/2022 la 07:51 GMT+3

Barbara Schett, expertul Eurosport, a analizat tabloul masculin de la Wimbledon și este de părere că Novak Djokovic va fi aproape imposibil de oprit. Un alt pariu al fostei jucătoare din Austria e Andy Murray.

Barbara Schett - einst die Nummer sieben der Welt, heute TV-Expertin bei Eurosport

Credit imagine: Eurosport

După un 2021 aproape perfect, când a fost la un pas de Calendar Grand Slam, pentru Novak Djokovic a venit probabil cel mai complicat sezon din cariera sa. Expulzat din Australia, sârbul a dezamăgit la Roland Garros, unde Nadal l-a învins fără drept de apel și foarte probabil nu va merge la US Open.
În acest context, Wimbledon 2022 devine marele său obiectiv, mai ales că, în lupta la vârf pentru titlul de "GOAT" în tenis, Rafa a luat un avans de două Grand Slamuri (22-20). Nole își va canaliza toată energia negativă strânsă pentru a da totul la All England Club, e convinsă Schett, care crede că numărul 3 mondial va fi aproape imposibil de oprit în drumul spre trofeu.
"Sunt sigură că Novak e super-motivat. Vrea să câștige al 7-lea titlu, aici, la Wimbledon. Nu va mai avea multe oportunități anul acesta, un an complicat, în care nu i s-a permis să meargă la Australian Open pentru a-și apărat titlul. A pierdut în sferturi la Roland Garros și nu știm dacă va putea participa la US Open. Se anunță o perioadă grea pentru Djokovic, de aceea spun că va fi mai motivat ca niciodată să mai câștige un titlu aici. Îl văd marele favorit al ediției de anul acesta", a spus Schett pentru Eurosport.

Andy Murray a impresionat-o pe Schett, înainte de Wimbledon 2022

Un alt pariu al fostei jucătoare din Austria este Andy Murray, câștigător în 2013 și 2016 la Wimbledon și fost număr unu mondial.
Scoțianul pare să fi lăsat în urmă problemele cauzate de accidentări și, la 35 de ani, etalează un tenis excelent. A demonstrat-o la Stuttgart, unde a făcut o săptămână de vis, și unde doar Berrettini a putut să îl învingă, în finala turneului (6-4, 5-7, 6-3).
"Andy cu siguranță că va fi încântat să fie prezent la Wimbledon, anul acesta. A câștigat titlul de două ori aici și e într-o formă bună: a jucat un tenis formidabil la Stuttgart, unde a ajuns în finală. Singura întrebare care se ridică e legată de corpul său, nu de nivelul tenisului pe care îl practică. A avut acea accidentare la nivel abdominal, să sperăm că lucrurile vor fi ok pentru el din acest punct de vedere.
Andy Murray e un jucător care poate să învingă pe oricine pe iarbă. A arătat-o și acum: i-a învins pe Tsitsipas și Kyrgios, doi jucători pe care eu îi văd de asemenea cu șanse la titlu, la All England Club. Să vedem însă cum va fi el din punct de vedere fizic într-un turneu de două săptămâni. Știe că să câștige titlul e un obiectiv extrem de greu, dar în același timp știe cum să învingă aici: a făcut-o de două ori și mai are și un titlu olimpic cucerit pe iarba londoneză", a spus Schett despre scoțian.
Murray joacă în primul tur de la Wimbledon cu australianul Duckworth, dar apoi va avea parte de un tablou infernal. Uriașul Isner îi va fi, probabil, adversar în turul secund, Jannik Sinner îl va aștepta în turul 3, iar în optimi va trebui să treacă, probabil, de Carlos Alcaraz.
Wimbledon 2022 - 27 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo