Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Wilander a prefațat finala Wimbledon, Djokovic - Kyrgios. Verdictul dat de marele campion suedez

Cristian Mihală

Publicat 09/07/2022 la 12:23 GMT+3

Mats Wilander e convins că Novak Djokovic pleacă din postura de mare favorit în finala Wimbledon de duminică, dar crede că Nick Kyrgios poate oferi o replică puternică, dacă serviciul îi va funcționa.

Așa s-a calificat Djokovic în a 32-a finală de Grand Slam din carieră! Rezumatul partidei cu Norrie

După un 2022 ratat, în care nu a fost primit la Australian Open și probabil nu va juca la US Open, din cauză că nu e vaccinat, Novak Djokovic se află în fața marelui obiectiv al sezonului. Victoria e absolut necesară pentru a reduce distanța față de Nadal, în clasamentul neoficial al celor mai titrați jucători din istorie (22-20 pentru iberic). Iar Nole pleacă din postura de favorit uriaș, având în vedere backgroundul pe care îl are: e capabil să își gestioneze perfect emoțiile și poate ieși din orice situație cu bine, deși nu prestează cel mai bun tenis din cariera sa.
De partea cealaltă, Kyrgios e pentru prima oară într-o finală de Grand Slam, iar presiunea s-ar putea să îl copleșească. Nick a ajuns în ultimul act fără luptă, după ce Nadal a fost forțat să abandoneze, lucru care are avantaje și dezavantaje pentru australian. Pe de-o parte, va fi mai odihnit, dar cu siguranță că îi vor lipsi rutina și adrenalina din penultimul act, după cum singur a recunoscut.

Wilander a prefațat finala masculină de la Wimbledon, Djokovic - Kyrgios

Mats Wilander, marele campion suedez, campion de 7 ori în turneele de Grand Slam, a prefațat disputa de duminică. Nordicul îl vede pe Nole mare favorit, însă crede că sportivul de la Antipozi poate da o replică puternică, dacă va fi ajutat de serviciu. Kyrgios e destul de inconstant la acest capitol, deși în general își face punctele destul de ușor pe propriul serviciu. Totuși, cu Tsitsipas a servit destul de modest (doar 14 ași, în contextul în care grecul a avut 21), pentru ca în meciul următor, cu Nakashima, să trimită 35 de servicii direct câștigătoare.
"Evident, Novak Djokovic este favorit pe hârtie, dar Nick Kyrgios are cel mai bun serviciu dintre toți jucătorii care au jucat o finală de Wimbledon, de la Pete Sampras până în prezent. Totul va depinde de serviciul lui Nick. Dacă va fi la nivelul obișnuit, are o șansă, pentru că altfel, de pe fundul terenului, îi va fi greu. Djokovic e capabil să returneze tot, de multe ori nici nu știu cum o face, dar reușește. Djokovic are 20 de titluri de Grand Slam câștigate, 32 de finale jucate în 68 de participări. E un record incredibil", a spus Wilander pentru Eurosport.
Diferența uriașă de valoare și de experiență din teren poate fi compensată de Kyrgios nu doar prin serviciu, ci și prin intermediul publicului. Novak nu e foarte simpatizat nici la Londra, unde a intrat în colimatorul britanicilor după ce a trimis "pupici" ironici la minge de meci, cu Norrie, către cei care îl contestau. Nici Kyrgios nu e foarte îndrăgit, având în vedere controversele în care a intrat de-a lungul timpului, dar Wilander se așteaptă ca cei din arenă să fie de partea australianului. Cel puțin în primul și al doilea set, dorindu-și să vadă un ultim act echilibrat. În măsura în care Kyrgios va ști să își ia energia de la suporteri, e posibil ca acest lucru să îi dea încredere și să îl motiveze superior, dar lucrurile sunt foarte volatile când vorbim de un jucător atât de instabil precum Nick.
"Publicul va fi în spatele outsiderului, îl va susține pe Nick, cel puțin la început, pentru că spectatorii își vor dori spectacol, o partidă lungă. Dacă va reuși să îi capaciteze, prin tenisul său spectacol, atunci s-ar putea să îi aibă de partea lui tot meciul. Dar Nick e imprevizibil, de multe ori se ceartă cu cineva din public, astfel că nu putem să spunem clar cine și ce energie va lua de la spectatori", a mai spus suedezul.
Kyrgios are avantaj în meciurile directe cu multe nume din TOP 10 ATP, asfel că și în duelurile anterioare cu Djokovic a avut câștig de cauză (conduce cu 2-0). Totuși, acum va fi o miză total diferită, iar experiența va fi decisivă. În plus, acum se joacă după sistemul 3/5, Djokovic, Nadal sau Federer fiind foarte greu de învins într-un astfel de format de jucătorii mai puțin valoroși.
Marea finală de la Wimbledon, Djokovic - Kyrgios, va avea loc duminică, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, de la ora 16:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo