Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafa Nadal, ultimele detalii despre accidentarea la picior, înainte de Wimbledon: "Nu pot fi super fericit!"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 25/06/2022 la 18:23 GMT+3

Rafael Nadal va juca la Wimbledon 2022 în ciuda tuturor zvonurilor potrivit cărora ibericul urma să se retragă de la turneu după titlul cucerit la Roland Garros. Spaniolul a vorbit la Londra despre problema de la picior, precizând că nu poate fi "super fericit" de ce i se întâmplă.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal a câștigat primele două turnee de Grand Slam ale sezonului, Australian Open și Roland Garros, iar ibericului i s-a deschis oportunitatea de a forța Calendar Slam-ul (câștigarea celor 4 turnee majore într-un an). Deși a avut mari probleme medicale la Paris, Rafa a urmat un tratament care se pare că a dat roade, iar pregătirea sa pentru Wimbledon a decurs neașteptat de bine.
Ibericul are un traseu infernal la All England Club și numai dacă va fi 100% apt din punct de vedere fizic poate fi considerat favorit la cucerirea trofeului. Starea sa de sănătate este însă o mare enigmă, nu pentru că Rafa nu a vorbit prea multe despre acest lucru, ci pentru că problemele create de sindromul Muller-Weis pot oricând să reapară și să-i afecteze jocul.
CITEȘTE ȘI:

Rafael Nadal a oferit detalii despre accidentarea de la picior, înainte de Wimbledon

"Ei bine, este evident că dacă sunt aici, este pentru că lucrurile merg mai bine. Dacă nu ar fi așa, nu aș fi aici. Așa că sunt destul de mulțumit de lucruri, cât au evoluat. Nu pot fi super fericit pentru că nu știu ce se poate întâmpla. Dar pot vorbi doar despre sentimentele pe care le am în momentul de față, în ultimele două săptămâni. În primul rând, pot să merg normal în majoritatea zilelor, aproape în fiecare zi.
Aceasta este pentru mine principala problemă. Când mă trezesc, nu mai am durerea pe care o aveam în ultima vreme, în ultimul an și jumătate, așa că sunt destul de mulțumit de asta. Și al doilea lucru, antrenamentele. Am fost în general mai bine. Din ultimele două săptămâni, nu am mai avut nici măcar o zi din acelea teribile în care nu mă pot mișca deloc. Bineînțeles, zile mai bune; zile un pic mai rele. Sentimentul și trăirile generale sunt pozitive.
Nu vă pot spune despre ce tratament e vorba, e ceva nou. Nu am încercat înainte. Bineînțeles, tratamentul pe care l-am făcut nu mi-a rezolvat accidentarea, nu a îmbunătățit deloc problema mea, dar a ameliorat durerea. Acesta este obiectivul principal. Uneori, lucrurile din lumea medicală, matematica nu sunt previzibile 100%. Dar, în teorie, asta poate ajuta piciorul pentru că este vorba despre nerv. Deci cât timp nervul va fi așa, amorțit, nu vă pot spune. Este ceva ce trebuie să să descoperim. Am o mulțime de probleme în viața mea în ceea ce privește accidentările.
Nu poți concura și să te gândești tot timpul dacă asta se întâmplă, dacă durerea revine, pentru că atunci nu te concentrezi pe ceea ce trebuie să faci. Deci cred că am reușit să gestionez bine acest lucru în timpul tuturor meciurilor mele de tenis. Nu sunt negativist în această privință. Astăzi mă simt bine. Probabil că cea mai grea parte este să ai dureri în viața ta de zi cu zi. Dar problema pe care o am eu este că mă doare când calc în fiecare zi. Asta te afectează pe toate planurile", a spus Rafael Nadal la conferința de presă de sâmbătă de la Wimbledon.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo