Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șeful ATP pune presiune pe Wimbledon: "Suntem gata să acordăm puncte!"

Cristian Mihală

Publicat 18/06/2022 la 17:14 GMT+3

Șeful ATP, Andrea Gaudenzi, pune presiune pe organizatorii de la Wimbledon să ridice embargoul pentru sportivii ruși și bieloruși. Dacă se va întâmpla acest lucru, turneul de la All England Club se va desfășura în condiții normale, urmând a se acorda puncte.

Wimbledon: "middle sunday" wird ab 2022 gestrichen

Credit imagine: SID

Turneul de la Wimbledon e viitorul mare turneu în ATP, iar concurența se anunță feroce. Djokovic vrea revanșa, după ce la Australian Open nu i s-a permis să participe, iar la Roland Garros nu a avut nicio șansă în fața lui Nadal. Rafa visează la "Marele Șlem" deja, performanță inaccesibilă tuturor de la marele Rod Laver, în timp ce Alcaraz vrea să demonstreze că turneele de Mare Șlem nu sunt o pălărie prea mare pentru el.
Dar vom asista și la câteva absențe notabile de la turneul londonez: Medvedev, Rublev, Khachanov, Azarenka, Kudermetova sau Kasatkina. Totul din cauza deciziei Wimbledon de a nu permite accesul rușilor și bielorușilor, în contextul războiului declanșat împotriva Ucrainei. Pentru a nu se crea schimbări nenaturale în cele două ierarhii - ATP și WTA - cele două foruri au decis să nu acorde puncte pentru al 3-lea turneu de Mare Șlem al anului, ceea ce a dus la alte retrageri: Osaka sau Bouchard.
Șeful ATP, Andrea Gaudenzi, știe că forul pe care îl conduce e arătat cu degentul pentru eliminarea punctelor, dar acesta a explicat că, în condițiile date, nu putea fi luată altă măsură. ATP e gata să acorde puncte pentru Wimbledon 2022, dacă organizatorii vor permite accesul sportivilor "interziși".
"Motivul pentru care am decis să nu acordăm puncte la Wimbledon este binecunoscut; este o chestiune de corectitudine, ca răspuns la o decizie unilaterală a turneului, pe care nu o considerăm corectă. O astfel de decizie ar fi trebuit luată în mod colectiv, iar această poveste arată, încă o dată, că avem nevoie de o guvernare unică în tenis. Acestea fiind spuse, am fi foarte bucuroși să returnăm punctele la Wimbledon, dacă interdicția va fi ridicată pentru ruși și bieloruși, care s-au declarat gata să facă declarații scrise că niciunul dintre ei nu este pro-război", a dezvăluit Andrea Gaudenzi, citat de tennisactu.net.

Absurdul deciziei de a nu se da puncte la Wimbledon: Djokovic, pe 7 ATP

Novak Djokovic și Matteo Berrettini vor fi mari pierzători ai deciziei ATP de a nu acorda puncte la Wimbledon 2021. Nole va coborî până pe locul 7 ATP, în timp ce italianul va părăsi TOP 10, urmând a aluneca până pe poziția a 15-a sau a 16-a.
Nole va aluneca până pe locul 7 ATP după turneul de la All England Club, urmând a pierde cele 2000 de puncte aferente victoriei de anul trecut. Djokovic va părăsi top 5 ATP pentru prima oară în ultimii patru ani: tocmai în august 2018 el nu a fost între cei mai buni 5 din lume (poziția a 6-a), fiind atunci devansat de Nadal, Federer, Del Potro, Zverev și Kevin Anderson. Din fericire pentru Nole, foarte probabil după Wimbledon va urma o remontada, în contextul în care Medvedev are foarte multe puncte de apărat, iar sârbul nu a avut niște rezultate care să impresioneze pe final de 2022. Totuși, obiectivul de a reveni pe locul 1 ATP până la finalul anului pare în mare pericol.
Alt mare pierzător al acestor decizii va fi Matteo Berrettini, finalistul de anul trecut. Revenit în competiții după accidentare, italianul anunță un Wimbledon 2022 de calitate, dacă e să ne raportăm la faptul că a câștigat ieri turneul de la Stuttgart. Dar și lui îi vor fi șterse puncte importante după Wimbledon, 1200, astfel că va coborî în clasament până pe poziția a 16-a (în funcție de ce se mai întâmplă până la competiția de la All England Club, ar putea să coboare doar până pe 15). Matteo Berrettini va avea după competiția din capitala Angliei doar 2370 puncte, locul lui în TOP 10 urmând a fi luat de Cameron Norrie, care a făcut doar tur 3 în 2021 la Wimbledon.
Turneul de la Wimbledon se vede în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo