Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Tunarii" l-au impresionat pe Mikel Arteta, după Chelsea-Arsenal 0-1: "A fost fenomenal"

Alex Masgras

Actualizat 06/11/2022 la 19:12 GMT+2

Arsenal a câștigat partida de pe Stamford Brige cu Chelsea, scor 1-0, și a revenit pe primul loc în Premier League. Mikel Arteta, antrenorul "tunarilor", a fost impresionat de modul în care jucătorii săi s-au prezentat astăzi.

Arsenal manager Mikel Arteta

Credit imagine: Getty Images

Arsenal continuă forma excelentă arătată în acest sezon. "Tunarii" s-au impus duminică cu 1-0 pe Stamford Bridge, în meciul cu Chelsea, Unicul gol al partidei a fost marcat de Gabriel Magalhaes în minutul 63.
La finalul partidei, Mikel Arteta s-a arătat extrem de mulțumit de prestația jucătorilor săi. Spaniolul a lăudat maturitatea echipei sale și modul în care au dictat jocul pe un teren dificil:
"Cred că pentru o echipă atât de tânără, e impresionantă maturitatea de care au dat dovadă, calmul pe care l-au arătat, rezistența și curajul de a juca așa cum am vrut noi. A fost fenomenal. E ușor să spui aceste lucruri înaintea meciului, dar e altă poveste să le aplici pe acest teren, împotriva acestui adversar, cu asemenea jucători", a spus Arteta la finalul partidei pentru BT Sport.
Citește și:

Pauza provocată de Cupa Mondială este o provocare pentru antrenori, crede Arteta

Până la pauza provocată de Cupa Mondială din Qatar, Arsenal va mai juca cu Brighton în Cupa Ligii Angliei, după care va merge pe Molineux, pentru meciul cu Wolverhamtpon din Premier League. După această partidă, următorul meci al "tunarilor" va fi abia de Boxing Day, pe 26 decembrie, u West Ham.
Mikel Arteta a recunoscut că încă nu a stabilit toate detaliile legate de perioada următoare și a recunoscut că va fi o adevărată provocare pentru antrenori această pauză provocată de Cupa Mondială:
"Planul nu este gata încă. Mai întâi trebuie să câștigăm miercuri (n.r. cu Brighton) și duminică (n.r. cu Wolverhampton), după care avem timp să punem la punct ce trebuie să facem.
Avem câteva idei legate de cum putem ajuta jucătorii să rămână concentrați. Cred că pentru fiecare antrenor și pentru fiecare club va fi o provocare, deoarece este o situație fără precedent", a mai spus Arteta.
Grație victoriei de astăzi de pe Stamford Bridge, Arsenal a revenit pe primul loc în Premier League, ajungând la 34 de puncte în 13 partide. Echipa lui Arteta se află la 2 puncte în fața lui Manchester City, echipă care s-a impus sâmbătă în fața lui Fulham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo