Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo

Cristian Mihală

Publicat 16/09/2021 la 17:54 GMT+3

Nicolae Badea, omul care a devenit în ultima perioadă tot mai influent la clubul pe care l-a condus până în 2013, l-a chemat în București pe Mircea Rednic, pentru a discuta despre preluarea lui Dinamo.

Mircea Rednic

Credit imagine: Eurosport

Ieri, Iuliu Mureșan a surpins, anunțând numirea lui Sorin Colceag, antrenorul de la Dinamo 2, în funcția de principal al primei echipe. Fostul portar ar putea avea probabil cel mai scurt mandat din carieră, existând informații clare că Rednic ar putea reveni în cele din urmă în Ștefan cel Mare.
Nicolae Badea, omul din umbră la Dinamo, l-a dorit pe "Puriu", dar se pare că Mircea Rednic nu a vrut să audă de o eventuală revenire a sa la club din cauza lui Iuliu Mureșan, pentru că relațiile dintre cei doi nu ar fi dintre cele mai bune, susține doardinamo.ro. Cei doi au colaborat în trecut la CFR Cluj, iar legătura dintre ei a rămas precară după scurta experiență din Gruia a tehnicianului.
Ca atare, Mureșan l-a dorit pe Miriuță, în timp ce PCH a insistat pentru revenirea lui Uhrin. În cele din urmă, conștienți că echipa are nevoie de un antrenor, Sorin Colceag a fost mandatat să preia formația și să o pregătească. Dar se pare că i s-a spus clar că va fi doar interimar, urmând a se ocupa de noul rol pentru una - maximum două săptămâni.
CITEȘTE ȘI:

Rednic, băgat în ședință de Nicolae Badea

Gazeta Sporturilor susține că Nicolae Badea și Mircea Rednic au negociat astăzi noua "descălecare" a tehnicianului în Ștefan cel Mare. Antrenorul a primit asigurări că Mureșan nu are de plătit vreo poliță și îl va susține necondiționat, astfel că nu e exclus să se ajungă la un numitor comun.
Rednic e în prezent liber de contract, după ce s-a despărțit de Viitorul (actuala Farul Constanța) în primăvară, la capătul unor partide dezamăgitoare.
Dinamo a mai fost antrenată de Rednic în 4 rânduri, tehnicianul rămânând în inima fanilor pentru că e ultimul antrenor care a adus titlul în Ștefan cel Mare (2007).
De notat că, chiar dacă se va ajunge la un consens privind noul amndat al lui Rednic, el nu va intra în pâine imediat. Pentru următoarele două meciuri - cu FC Botoșani (Liga 1) și Ripensia Timișoara, din Cupa României - Sorin Colceag va fi principalul roș-albilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo