Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Basarab Panduru laudă strategia de joc a lui Dan Petrescu și critică voalat atitudinea FCSB

Eurosport
DeEurosport

Publicat 14/10/2022 la 14:36 GMT+3

Fost internațional român și coleg de vestiar cu antrenorul CFR-ului, Basarab Panduru laudă strategia abordată de Dan Petrescu și spune că meritele celor două victorii cu Slavia Praga îi aparțin strict antrenorului campioanei. De asemenea, acesta a spus indirect că la FCSB e nevoie de un antrenor de teapa lui "Super Dan".

Panduru revine în fotbalul românesc. Sursă foto: captură Telekomsport

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
După victoriile reușite cu cel mai greu adversar din grupa de Conference League, Dan Petrescu primește încontinuu laude pentru felul cum a gestionat echipa în ultima perioadă, mai ales că a avut de curând și un conflict cu patronul Neluțu Varga. CFR Cluj e pe loc de play-off în clasamentul Superligii României și are șanse mari să prindă primăvara europeană după un parcurs bun în primele 4 etape ale celei de-a treia competiții europene.

Strategia lui Petrescu, susținută de Basarab Panduru

Fost coechipier al lui Dan Petrescu la echipa națională, Basarab Panduru a avut numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului campioanei României, care ține steagul sus în competițiile europene după cele două victorii senzaționale cu Slavia Praga. Totodată, fostul fotbalist de la Steaua București a ținut să îl înțepe pe actualul antrenor de la FCSB, acuzând voalat că roș-albaștrii nu au un antrenor care să fie capabil să poată obține o performanță asemănătoare cu cea a clujenilor.
"Nu pot să îmi explic. Înainte de meciuri nu mă gândeam la rezultatele astea. Nu mă gândeam că pot să îi bată două meciuri la rând fără să primească gol. Dar față de FCSB, aici este altceva, CFR are antrenor.
Meciurile astea sunt câştigate cu cap şi cu tactică. Petrescu a câştigat meciurile astea două prin tactica lui. Cehii nu puteau să intre în careu. Victoriile sunt pe tactica lui Petrescu, pe mintea lui", a declarat Basarab Panduru.
De multe ori a fost criticat din cauza abordării defensive pe care echipa antrenată de acesta o prezintă, însă un tehnician care știe să gestioneze lupta pe două fronturi și s-o facă foarte bine pe fiecare dintre ele, nu merită decât felicitat, chiar dacă jocul prestat nu este cel mai spectaculos.
Citește și:

Atitudine realistă pentru Dan Petrescu

Deși a învins în dublă manșă o echipă care a impresionat Europa în ultimii ani, Dan Petrescu rămâne cu picioarele pe pământ și după victoria de aseară din Gruia, susținând că este întradevăr o performanță să învingi Slavia Praga tur-retur, însă atât timp cât echipa nu a obținut biletele pentru fazele eliminatorii ale UEFA Europa Conference League, fanii și oamenii din jurul echipei nu ar trebui să aibă motive de entuziasm.
"Mai sunt două meciuri, e posibil orice în această grupă. Să nu ne entuziasăm prea mult. Dacă vom câștiga un meci, nu cred că se mai poate întâmpla ceva. Noi trebuie să câștigăm un meci și atunci va fi totul bine. Dacă câștigăm un meci, cred că matematic nu se mai poate întâmpla nimic.
Mă cunoașteți foarte bine, eu nu sunt nici prea optimist, nici prea pesimist, ci realist. Avem șapte puncte și mergem înainte. Sunt șapte puncte incredibile, ținând cont că am jucat de două ori cu Slavia, care, dacă trece de grupe, cred că poate ajunge până în finală", a declarat "bursucul" la finalul partidei de aseară.
CFR Cluj e pe locul secund în grupa G a celei de-a treia competiții europene, cu 7 puncte după 4 etape, la egalitate cu liderul Sivasspor și la 3 puncte peste Slavia Praga și FC Ballkani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo