Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patru handbaliste de la Campionatul Mondial sunt de negăsit! Prima ipoteză a poliției din Spania

Nicu Savin

Publicat 10/12/2021 la 18:24 GMT+2

4 handbaliste din naționala Camerunului, prezentă la Campionatul Mondial de handbal din Spania, au fost date dispărute de delegația africană. Se pare că acestea au fugit din cantonament și nu doresc să se întoarcă în patria natală.

Rusia - Camerun (Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania - 2021)

Credit imagine: Eurosport

Campionatul Mondial de handbal din Spania nu aduce în prim plan numai meciuri spectaculoase, ci și situații mai puțin obișnuite. După ce echipa Chinei s-a retras oficial din turneu în urma unui caz pozitiv de Covid-19, un alt caz a atras atenția opiniei publice.
Delegația Camerunului a anunțat dispariția a 4 jucătoare din echipă. Acestea au fugit din hotelul din Valencia unde este cantonată echipa africană și sunt de negăsit. Poliția a demarat acțiunile de căputare, dar toate indiciile arată că acestea au dispărut deoarece nu doresc să se întoarcă în propria țară.
Conform autorităților iberice, sportivele și-au luat toate lucrurile din camera de hotel, astfel că nu se ia în calcul varianta unei răpiri.
Citește și:

Delegația Camerunului a anunțat dispariția a 4 jucătoare

Cele 4 jucătoare, cărora nu le-au fost menționate numele, au lipsit din meciul pe care Camerunul l-a pierdut joi cu Angola (24-35) în Cupa Preşedintelui, competiție destinată echipelor eliminate după prima fază a grupelor. Camerun a făcut parte din Grupa B și a pierdut toate cele 3 meciuri, cu Polonia, Serbia și Rusia.
Camerun participă pentru a 3-a oară la un Campionat Mondial, ajungând la ediția din acest an în calitate de vicecampioană a Africii.
Cazul hanbalistelor din Camerun seamănă izbitor cu cel al halterofilului ugandez, Julius Ssekitoleko, care odată ajuns în Japonia pentru a participa la Jocurile Olimpice a dispărut fără urmă. Acesta a lăsat însă un bilet în camera de hotel prin care își anunța intenția de a rămâne în țara asiatică pentru a munci, invocând că nu vrea să revină în patria sa din cauza condițiilor grele de viață.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo