Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial de snooker 2021: pe cine văd specialiştii favoriţi

Cristian Mihală

Publicat 02/04/2021 la 22:38 GMT+3

Au mai rămas două săptămâni până la startul Campionatului Mondial de snooker, iar specialiştii încearcă să anticipeze ce se va întâmpla la Crucible. Pe hârtie, Neil Robertson pare marele favorit.

Judd Trump and Neil Robertson before the start of the UK Championship final (World Snooker)

Credit imagine: Eurosport

Tour Championship, turneu care s-a terminat duminica trecută, ne-a arătat un Neil Robertson de neoprit. Fostul campion mondial a etalat un snooker incredibil, trecând în finală de Ronnie O'Sullivan, scor 10-4. După acea partidă, "Racheta" s-a înclinat în faţa adversarului. "N-am văzut pe nimeni niciodată jucând aşa. Parcă era la masa de biliard, aşa băga bilele", a fost replica memorabilă a sextuplului campion mondial.
Legendarul Jimmy White, care visează să ajungă şi el pe tabloul principal, dar pe care îl aşteaptă un meci de calificare cu iz de finală de anii '90, cu Stephen Hendry, a analizat şansele principalilor jucători de a câştigat titlul cel mai râvnit din snooker.
"Neil Robertson trebuie considerat principalul favorit, după ce a arătat la ultimul turneu. Dar şi anii trecuţi l-am nominalizat şi a fost învins: mai întâi de Higgins, apoi, anul trecut, de Mark Selby. Dacă ne ghidăm strict după formă, Neil ar trebui să câştige. Dar când îl ai în turneu pe Higgins, care a jucat cum a jucat la Masters şi mai ales la Players Championship, e greu să alegi un singur nume. John a arătat de neînvins şi el. Apoi, nu poţi să îl scoţi din calcule niciodată nici pe Ronnie O'Sullivan sau pe Mark Selby, jucători de o calitate incredibilă, care pot presta un snooker de cel mai înalt nivel", a spus Jimmy White pentru Eurosport.

Neal Founds, înainte de Campionatul Mondial de snooker: "Ronnie O'Sullivan are un sezon straniu"

Neal Foulds, fost mare jucător englez, în prezent specialist al Eurosport, a vorbit şi el despre favoriţi şi pare a miza pe Judd Trump. După un 2019-2020 încântător, englezul nu a mai evoluat la cel mai înalt nivel, dar cu siguranţă are toate atu-urile pentru a fi iar campion mondial.
"Ronnie are cel mai straniu sezon, foarte necaracteristic. A pierdut 5 finale și el nu e obișnuit să piardă partide pentru trofeu. Dar a fost foarte consistent și nu îl poți scoate din cărți niciodată la Mondial. Sunt mulți în formă și de o valoare apropiată. Când John Higgins a avut acea săptămână magică, toți au spus că el va fi omul de bătut dacă vrei să fii campion mondial. Acum, mulți îl văd pe Neil Robertson, după ce a făcut la Tour Championship. Dar eu m-aș uita la jucătorii de plan secund, care au fost foarte tăcuți în ultima perioadă. Trump e unul dintre ei. Judd cu siguranță va fi din nou campion mondial, de ce nu chiar anul acesta?", a spus fostul jucător.
Marele pariu al lui Neal este Mark Allen, locul 13 mondial, dar care are un joc foarte bun de siguranţă. Nord-irlandezul are o semifinală la Crucible, în 2009, şi, pe hârtie, nu ar trebui să se numere printre marii favoriţi, însă Foulds are un sentiment că el poate provoca surpriza.
"Eu am un sentiment aparte că Mark Allen va face un turneu mare. E într-o zonă de tablou grea, dar dacă trece de prima săptămână, va fi greu de bătut. Eu îl văd suficient de bun să câştige titlul de campion mondial", a mai spus Foulds.
Campionatul Mondial de snooker se desfăşoară în perioada 17 aprilie - 3 mai şi va fi în direct pe canalele Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo