Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andreea Prisăcariu, discurs-manifest pe Twitter: "De ce sunt urâtă de românii mei?" Nemulțumirea "rebelei din tenis"

Irina Aldea

Publicat 02/11/2021 la 15:02 GMT+2

Andreea Prisăcariu este în trending pe rețelele de socializare, după debutul pe care l-a avut în circuitul WTA săptămâna trecută la Cluj. "Rebela din tenis" a publicat un mesaj prin care vorbește despre prejudecățile pe care oamenii le au în privința ei.

Andreea Prisăcariu

Credit imagine: Instagram

Aflată pe locul 342 WTA, Andreea Prisăcariu a avut săptămâna trecută debutul în circuitul WTA, împotriva ucrainencei Lesia Tsurenko. Românca în vârstă de 21 de ani, poreclită "Rebela din circuit" datorită multitudinii de tatuaje și felului de a fi diferit, a făcut o figură frumoasă la debut, dar nu a reușit totuși să se impună și a cedat în minimum de seturi, scor 5-7, 2-6, după o oră și 24 de minute de joc.
Fanii sportului alb au fost imediat intrigați de apariția unică a sportivei din România, care iese în evidență prin faptul că poartă machiaje îndrăznețe, are diferite coafuri și e mereu cu tatuajele la vedere. Totuși, chiar dacă a întrecut-o la numărul de urmăritori pe Twitter pe campioana de la Roland Garros, Barbora Krejcikova, Andreea a atras pe profilul său și foarte multe critici.

Andreea Prisăcariu, discurs-manifest pe Twitter: "De ce sunt urâtă de românii mei?"

Nu toată lumea a fost încântată să vadă în circuit o prezență atât de diferită, motiv pentru care mai mulți internauți au criticat-o și i-au trimis mesaje descurajatoare. Andreea a replicat printr-un discurs-manifest: "Sunt urâtă de românii mei doar pentru felul în care arăt. Nu știam că body shamingul încă se practică în 2021. Pentru toate reginele de aici care suferă din cauza acestor persoane... nu îi băgați în seamă. Vă iubesc!", a scris Andreea Prisăcariu pe Twitter.
Andreea a fost chiar întrebată dacă "nu crede că devine faimoasă datorită look-ului său, nu a tenisului". Tenismena a oferit un răspuns care a primit o mulțime de aprecieri: "Bună întrebare! În primul rând, nu mă consider celebră deloc. Nu cred că numărul urmăritorilor sau al aprecierilor e relevant în viață. E mai importantă conexiunea pe care o am cu oamenii care mă susțin în carieră.
De aceea încerc să fiu aproape de voi, chiar dacă nu ne cunoaștem personal. Și susținerea de pe rețelele de socializare e importantă pentru sportivi. Încerc să cresc în evoluții. Îmi place să fiu la modă, sunt de acord că am un stil diferit, dar nu o fac intenționat, e ceva firesc. Trebuie să cresc în joc pentru a nu fi considerată faimoasă doar pentru cum arăt. Dar e ok, pentru că unii oameni văd ce vor ei, iar eu știu cine sunt și ce vreau, pentru ce muncesc din toată inima", a transmis Andreea Prisăcariu.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo