Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Champions League revine! Lucescu deschide balul! PSG-Manchester United, capul de afiș al zilei

Nicu Savin

Actualizat 20/10/2020 la 10:33 GMT+3

Cea mai importantă competiție intercluburi pornește astăzi la un nou drum. Dintre cele 32 de echipe angrenate la start se va alege "Regina Europei" în primăvara anului viitor, iar concurența pare a fi mai acerbă ca niciodată. Astăzi vor avea loc primele 8 partide ale acestei ediții, cel mai așteptat meci fiind cel de la Paris dintre PSG și United.

Kylian Mbappé (PSG) și Marcus Rashford (Manchester United) se vor duela din nou în Champions League

Credit imagine: Getty Images

La o dată la care de obicei erau disputate jumătate din meciurile fazei grupelor, sezonul 2020-2021 din UEFA Champions League începe astăzi. Va urma un sezon palpitant și este foarte interesant de văzut care echipe se vor acomoda mai bine noilor condiții generate de pandemia de coronavirus, care încă amenință buna desfășurare a fotbalului.

PSG-Manchester United, primul derby din acest sezon de Champions League

Cea mai așteptată partidă a zilei este, fără îndoială, confruntarea dintre Paris Saint Germain și Manchester United. Cele 2 echipe sunt principale favorite ale grupei H, din care mai fac parte Istanbul Basaksehir și Red Bull Leipzig, dar nemții și-au arătat forța în sezonul precedent, astfel că orice punct este foarte important.
După ce au jucat finala în sezonul trecut, parizienii nu concep să nu ajungă din nou în fazele superioare. Debutul în noua stagiune este pentru ei și un motiv de revanșă, după ce acum 2 sezoane au fost eliminați dramatic de "diavoli" în optimile de finală. Francezii s-au impus atunci în turul de pe Old Trafford cu 2-0, dar un gol marcat de Rashford (golul de 3-1, din penalty) în minutul 90+4 în returul de pe Parc De Princes, a adus o calificare nesperată pentru United.
Evident, dorința de revanță este mare, dar problemele de lot de la PSG sunt pe măsură. Infirmeria parizienilor este plină, fie din cauza accidentărilor, fie din cauza infectărilor cu Covid-19, ceea ce îi creează mari dificultăți lui Tuchel în a creiona un prim 11 competitiv. Chiar și așa, trio-ul ofensiv Neymar-Mbappe-Di Maria va fi pe teren, ceea ce deja reprezintă un avantaj pentru parizieni.
De partea cealaltă, United revine în Champions League după ce anul trecut a absentat, iar ambițiile sunt foarte mari. Formația lui Solskjaer nu traversează cel mai bun moment, dar victoria de la Newcastle, din ultima etapă de Premier League, a crescut moralul în tabăra "diavolilor", iar un rezultat bun la Paris ar stabiliza și mai mult lucrurile.
Această partidă ar fi putut aduce revenirea lui Edinson Cavani pe Parc de Princes, dar uruguayanul nu a făcut deplasarea la Paris, astfel că revederea cu foștii colegi se va amâna pentru returul de pe Old Trafford.
Chiar dacă nu este un meci decisiv, PSG-United va fi un meci de care pe care și este de așteptat să iasă un spectacol adevărat.
Leipzig-Basaksehir
Celălat meci al grupei H este cel dintre Red Bull Leipzig și Istanbul Basaksehir. Evident, nemții pornesc mari favoriți, mai ales după performanța remarcabilă obținută în sezonul precedent, când au ajuns până în semifinale.
Echipa lui Negelsmann a început bine noul sezon din Bundesliga și este lider în clasament, având 10 puncte după 4 etape disputate.
De partea cealaltă, Basaksehir este debutantă în această competiție, ajungând aici din postura de campioană a Turciei. Euforia câștigării primului titlu din istorie se pare că a durat cam mult pentru echipa din Istanbul, deoarece a început noul sezon într-un mod dezastruos, cu 3 înfrângeri și un egal în primele 4 etape. Totuși, echipa lui Okan Buruk a dat semne de viață în ultima etapă și a învins în deplasarea de la Trabzonspor, scor 2-0, astfel că merge în Germania cu un moral ridicat.
Într-o grupă cu PSG și Man United, Leipzig nu își permite să piardă puncte acasă cu Basaksehir, dar meciurile de Champions League au oferit deseori suprize uriașe, astfel că partida este deschisă oricărui rezultat.
Football Champions League 2012-2013 Shakhtar Donetsk Mircea Lucescu

Dinamo Kiev-Juventus! "Il Luce" revine în Chanpions League după 4 sezoane

Mircea Lucescu a ajuns de puțină vreme pe banca lui Dinamo Kiev, dar deja a obținut o mare performanță, calificând echipa în grupele Champions League după ce a trecut de AZ Alkmaar și Gent în tururile preliminare.
Debutul din această stagiune este cum nu se poate mai dificil, deoarece Dinamo Kiev o va întâlni acasă pe Juventus, formație care vine cu o mare foame de performanță în această competiție, după ce în sezonul trecut a fost eliminată prematur de Olimpique Lyon.
Totuși, "Bătrâna Doamnă" traversează o perioadă de tranziție și nu se află în cea mai bună formă, egalul de la Crotone din ultima etapă din Seria A fiind cel mai elocvent exemplu. Mai mult, torinezii nu se pot baza pe Cristiano Ronaldo, care se află în carantină după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus în cantonamentul echipei naționale.
Întâlnirea din această seară, care va începe la ora 19:55, va avea o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre cei doi tehnicieni. Andreea Pirlo se află la primul său meci ca antrenor în Champions League și se va duela cu cel care l-a propulsat la începutul carierei de fotalist. Lucescu a fost cel care l-a luat pe Pirlo la prima echipă a Bresciei la începutul anilor '90, pe când italianul avea doar 15 ani, iar timpul a demonstrat că a avut un ochi excelent, fostul mijlocaș având ulterior o carieră fabuloasă.
Un alt aspect important cu privire la acest meci este faptul că va fi arbitrat de o brigadă românească, condusă la centru de Ovidiu Hațegan, care va fi ajutat la cele 2 margini de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial va fi Sebastian Colţescu.
Barcelona-Ferencvaros
În celălalt meci al grupei, Barcelona este favorită clară în fața debutantei Ferencvaros. Catalanii au suferit o înfrângere în ultima etapă din La Liga, 0-1 cu Getafe, și au parte de meciul perfect pentru a-și reintra în ritm înainte de "El Clasico", care va avea loc sâmbătă.
Catalanii au câștigat toate meciurile contra unor echipe maghiare din întreaga istorie, iar în Champions League nu a mai cunoscut gustul amar al înfrângerii pe Camp Nou de 31 de meciuri. În aceste condiții este de așteptat ca echipa lui Koeman să aibă un meci facil, dar Ferencvaros nu are nimic de pierdut, iar progresul vizibil al fotbalului maghiar din ultima vreme poate fi dus la un nou nivel.
Ciro Immobile (Lazio Rom)

Lazio-Dortmund, derbyu-ul grupei F

Lazio revine în Champions League după o pauză de 12 ani și primește pe Olimpico vizita Borussiei Dortmund. Echipa lui Simeone nu a început deloc bine nou sezon din Serie A, având doar 4 puncte după 4 etape, suferind 2 înfrângeri drastice: 1-4 cu Atalanta și 0-3 cu Sampdoria.
Borussia a pierdut și ea un meci în acest start din Bundesliga (0-2 cu Augsburg) și a ratat de asemenea și primul trofeul al sezonului, cedând cu 3-2 în fața lui Bayern Munchen în Supercupa Germaniei.
La gazde, Radu Ștefan este indisponibil și își va amâna debutul în competiția supremă din fotbalul european. Un aspect interesant e că ultima dată când Lazio a jucat în grupele Champions League a fost când a eliminat-o pe Dinamo (2007), echipă la care juca atunci și fundașul român, care ajungea ulterior pe Olimpico.
Zenit-Club Brugge
Celălalt meci al grupei F le aduce față în față pe Zenit Sankt Petersburg și Club Brugge, echipe care la prima vedere se vor lupta pentru locul 3, care duce în 16-imile Europa League.
Rușii traversează o perioadă fantastică, având o singură înfrângere în 2020, 0-1 cu Dinamo Moscova în debutul acestui sezon. Și campionii Belgiei sunt într-o formă bună, reușind să se reinstaleze pe prima poziție în Jupiler League, asta după ce au început oscilant sezonul, cu 2 înfrângeri în primele 3 etape. Brugge este la a 8-a participare în grupele Champions League, dar niciodată nu a trecut de faza grupelor.
Lampard: So plant er mit Werner und Rüdiger

Chelsea-Sevilla, primul duel din istorie între cele 2 echipe

Chiar dacă sunt 2 echipe care au lipsit foarte rar din cupele europene în ultimii 20 de ani, Chelsea și Sevilla nu s-au confruntat niciodată. O vor face însă în acest sezon din Champions League, unde sunt mari favorite în grupa E, din care mai fac parte Krasnodar și Rennes.
Chelsea a început destul de slab sezonul în Premier League și chiar dacă are doar o înfrângere în 5 etape (0-2 cu Liverpool), problemele din apărare sunt evidente. Egalul cu Southampton din ultima etapă a tulburat și mai mult apele pe Stamford Bridge, iar viitorul lui Lampard pe banca echipei nu este foarte sigur.
Sevilla este pe un teren bine cunoscut, dar nu preferat, andaluzii fiind specialiști în Europa League, nu în Champions League. Echipa lui Lopetegui a început excelent noul sezon, cu două victorii în primele 2 etape și apoi un egal în fața Barcelonei, dar în ultima etapă a fost învinsă de Granada.
Fiind vorba de o întâlnire între 2 echipe care joacă un fotbal deschis ne putem aștepta la un spectacol deosebit pe Stamford Bridge în această seară.
Rennes-Krasnodar
Singurul meci în care se vor duela 2 debutante este cel dintre Rennes și Krasnodar. Francezii au ajuns direct în grupele Champions League după ce se aflau pe poziția a 3-a în Ligue 1 în momentul întreruperii sezonului precedent, iar Krasnodar s-a calificat după ce a trecut de PAOK în play-off, ei terminând sezonul trecut pe locul 3 în Rusia.
Rennes este neînvinsă în acest sezon în Ligue 1, având 5 victorii și 2 egaluri în primele 7 etape, iar mulți specialiști din Hexagon consideră că bretonii joacă cel mai frumos fotbal din Ligue 1 în acest moment. În schimb, Krasnodar este departe de forma din sezonul trecut și se află abia pe locul 7 în Rusia, când mai sunt 4 etape până la sfârșitul turului de campionat. Totuși, echilibrul este foarte mare în prima ligă rusească, Krasnodar aflându-se la numai 6 puncte în spatele liderului Zenit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo