Ultima zi a perioadei de mercato a fost una plină de evenimente. Suspansul a fost menținut până în ultima clipă în privința mutării lui Pierre Emerick Aubameyang la Barcelona, dar au fost și alte mutări de ultimă oră care se pot dovedi a fi importante pentru restul sezonului. Mai jos puteți vedea cele mai importante transferuri sau împrumuturi de jucători care au fost realizate în această perioadă de mercato.

Liverpool a ratat în ultima clipă transferul lui Fabio Carvalho

Liverpool ajunsese la un acord cu Fulham pentru transferul lui Fabio Carvalho. "Cormoranii" urmau să plătească în jur de 10 milioane de € pentru portughez, dar să-l lase pe acesta pe Craven Cottage până la finalul sezonului.
Liga
Vedetele Barcelonei au clauze uriașe de reziliere! Cifrele, dezvăluite de jurnaliștii din Spania
27/04/2022 LA 12:23
Chiar dacă totul fusese perfectat și toate părțile își dăduseră acceptul, mutarea nu a putut fi oficializată până la ora 01:00 (ora României), ora limită la care se mai puteau semna contracte în fotbalul mare. Astfel, Liverpool va încerca în vară să-l cumpere pe Carvalho, dar e posibil ca până atunci condițiile să se chimbe.
Deși are doar 19 ani, Carvalho a jucat 18 meciuri pentru Fulham în acest sezon de Championship, marcând 7 goluri și reușind 4 assist-uri.

Reinildo Mandava s-a alăturat mai repede celor de la Atletico Madrid

Atletico Madrid perfectase din urmă cu ceva timp transferul lui Reinindo Mandava (28 de ani), de la Lille, dar fundașul stânga mozambican trebuia să ajungă pe Wanda Metropolitano abia la vară.
Simeone a insistat ca acesta să se alăture mai repede formației sale și cele două cluburi au ajuns la un acord. Mandava a semnat cu campiona Spaniei un contract valabil până în 2025.

Dan Burn, al 5-lea transfer al lui Newcastle în era saudită

După ce a anunțat împrumutul lui Matt Target de la Aston Villa, Newcastle a mai dat o lovitură în ultimele ore de mercato. Șefii "coțofenelor" au ajuns la un acord cu Brighton pentru transferul lui Dan Burn, un fundaș central de 2,01 metri, care în ciuda înălțimii poate juca și pe flancul stâng al apărării.
Newcastle va plăti în jur de 15 milioane de € în schimbul lui Burn, astfel că gruparea de pe St.James Park a depășit 100 de milioane de € investiți în această campanie de mercato.

Dembele rămâne la Barcelona

Barcelona a încercat pe toate căile să scape de Ousmane Dembele în această iarnă, dar nu s-a ajuns la un consens cu niciuna dintre echipele interesate. PSG, Chelsea sau Tottenham au fost interesate de francez, dar posibilitatea de a-l lua gratis peste numai 5 luni a determinat aceste cluburi să nu satisfacă pretențiile financiare ale catalanilor.
Așadar, Dembele va rămâne până în vară pe Camp Nou, însă șansele sale de a mai juca sunt mici, Xavi ignorându-l deja la ultimele meciuri, după ce acesta a refuzat propunerile de prelungire a contractului.

Aubameyang efectuează vizita medicală la Barcelona

Oficializarea mutării lui Aubameyang la Barcelona depinde doar de rezultatele vizitei medicale. Gabonezul se află chiar în aceste momente la o clinică din Barcelona și dacă totul va fi în regulă, atunci actele se vor semna înainte de încheierea perioadei de mercato (ora 01:00, ora României).
Barcelona și Arsenal s-au înțeles deja, "tunarii" lăsându-l practic pe gabonez să plece liber. Acesta va juca sub formă de împrumut pe Camp Nou până în 2023, iar salariul îi va fi suportat integral de Barcelona. Presa catalană anunță totuși că atacantul va avea un venit mult mai mic decât avea la Arsenal (aproximativ 350.000 de € pe săptămână).

Arsenal a cumpărat un tânăr american de mare perspectivă

Chiar dacă principalele obiective ale celor de la Arsenal din în această perioadă de mercato nu au fost atinse, șefii "tunarilor" au reușit o mutare de perspectivă. Londonezii au anunțat transferul internaționalului american de tineret Auston Trusty, pentru care au plătit două milioane de € către cei de la Colorado Rapids.
Fundașul central de 1,9 metri va rămâne până în vară în MLS și abia apoi se va alătura lotului condus de Arteta. Trusty are 11 selecții la naționala U21 a SUA și două prezențe la reprezentativa U23 a americanilor.

Barcelona, aproape de încheierea "afacerii Aubameyang"

Presa catalană susține că mutarea lui Aubameyang la Barcelona va fi anunțată înainte de ora 23:00 (ora României). Conform sport.es, gabonezul este așteptat la o clinică din capitala Catalunyei pentru a face vizita medicală, în timp ce oficialii grupării de pe Camp Nou pun la punct ultimele detalii ale tranzacției.
Sursa citată menționează că Aubameyang va ajunge sub formă de împrumut la Barcelona pe o perioadă de 1 an și jumătate, adică până la finalul contractului pe care gabonezul îl are cu Arsenal.

Constantin Nica a semnat până în vară cu Pistoiese

După ce și-a reziliat contractul cu Dinamo (a jucat doar un meci în prima parte a sezonului), Constantin Nica a semnat până în vară cu US Pistoiese, formație din Serie C. Mutarea a fost anunțată pe site-ul oficial al clubului italian.
Nica nu este străin de fotbalul din "Cizmă". Acesta a fost cumpărat în 2013 de Atalanta, dar a fost împrumutat la echipe din ligile inferioare precum Cesena, Avellino sau Latina Calcio.

Newcastle l-a împrumutat pe Matt Targett de la Aston Villa

Newcastle i-a transferat până acum pe Kieran Trippier, Chris Wood și Bruno Guimaraes, iar cu puțin timp în urmă a anunțat împrumutul lui Matt Targett. Fundașul stânga nu mai era o prioritate pentru Steven Gerrard după achiziția lui Digne, astfel că a preferat să plece la Newcastle în speranța că va juca mai mult.

Donny van de Beek a fost prezentat de Everton

Everton l-a prezentat pe Donny van de Beek, cel care a ajuns pe Goodison Park sub formă de împrumut, de la Manchester United. El a mai primit o ofertă acceptată de United și de la Crystal Palace, dar factorul decisiv a fost numirea lui Frank Lampard pe banca lui Everton: "Am avut o întâlnire foarte bună cu noul antrenor. Avem aceleași idei despre fotbal, iar el a avut o influență foarte mare asupra deciziei mele", a spus van de Beek la sosirea pe Goodison Park.

Lingard nu este lăsat de Manchester United să plece la Newcastle

Potrivit Sky Sports, Jesse Lingard nu va ajunge la Newcastle. Manchester United nu vrea să îl lase pe englez să plece, deoarece sunt șanse mari să aibă nevoie de serviciile sale până la finalul sezonului, ținând cont de jucătorii care au plecat sau care nu sunt disponibili pentru echipa condusă de Ralf Rangnick.
Jesse Lingard se află în ultimele șase luni de contract cu Manchester United și și-ar fi dorit foarte mult să plece de pe Old Trafford în această iarnă pentru a juca, după ce a prins foarte puține minute în acest sezon, atât sub comanda fostului antrenor, Ole Gunnar Solskajer, dar și a actualului interimar, Ralf Rangnick. Potrivit sursei mai sus menționate, Lingard este dezamăgit de decizia echipei sale.
De cealaltă parte, Newcastle rămâne fără o altă țintă, după ce a ratat și transferul lui Hugo Ekitike.

Joan Laporta nu renunță la Aubameyang

Barcelona nu vrea să renunțe la Pierre Emerick Aubameyang. După ce Arsenal și clubul catalan nu au putut ajunge la un numitor comun în ceea ce privește salariul jucătorului din Gabon, toate șansele unui împrumut păreau a fi spulberate.
Joan Laporta, președinte FC Barcelona: "Ne-am dori să îl aducem pe Aubameyang. Este foarte complicat, dar există speranță".

Bentancur și Kulusevski, prezentați oficial de Tottenham

Tottenham a oficializat astăzi cele două mutări de la Juventus. Spurs l-a transferat pe Rodrigo Bentancur pentru 19 milioane de euro + 6 milioane de euro bonusuri. De asemenea, 30% din suma de transfer va merge la Boca Juniors.
Uruguayanul nu este singurul jucător de la Juventus care ajunge în această iarnă la Spurs. Dejan Kulusevski ajunge și el la Londra, dar sub formă de împrumut. Tottenham va plăti 10 milioane de euro pentru împrumutul mijlocașului suedez, care se va întinde pe o perioadă de un an și jumătate. De asemenea, Spurs are și o caluză de cumpărare. în cazul în care se vor îndeplinii anumite condiții, în ceea ce privește numărul de apariții ale lui Kulusevski în tricoul lui Spurs.
Dacă se va activa clauza respectivă, Spurs va trebui să plătească alte 35 de milioane de euro, sumă ce poate fi plătită în cinci tranșe.

Giovani Lo Celso, la Villarreal

Tottenham și Villarreal s-au înțeles pentru împrumutul lui Giovani Lo Celso. Argentinianul a avut o ofertă și din partea celor de la Lyon, dar a refuzat-o și a ales Villarreal. Sosirea sa în La Liga se datorează în mare măsură antrenorului "submarinului galben", Unai Emery, el fiind motivul principal pentru care Lo Celso a acceptat să meargă la Villarreal.

Newcastle, interesată de Lingard, după ce transferul lui Ekitike a picat

După ce transferul lui Ekitike la Newcastle a picat, francezul refuzând oferta echipei care se luptă pentru salvarea de la retrogradare din Premier League, "coțofenele" și-au îndreptat atenția către Jesse Lingard. Echipa lui Eddie Howe este într-o cursă contra-cronometru în ultimele ore ale perioadei de transferuri. Lingard este nemulțumit la Manchester United și vrea să plece neapărat de pe Old Trafford. În ultimele zile s-a mai discutat despre varianta unui împrumut al lui Lingard la Newcastle, pentru ca acesta să poate fi semnat din postura de jucător liber de contract la vară.
Lingard a intrat în ultimele șase luni de contract pe Old Trafford și nu face parte din planurile lui Ralf Rangnick. El speră să plece de la United în această iarnă pentru a repeta prestațiile pe care le-a avut sezonul trecut la West Ham, tot sub formă de împrumut. De asemenea, Lingard se teme să nu piardă naționala Angliei, tocmai înaintea Campionatului Mondial din Qatar.

Aubameyang se întoarce la Londra

Pierre Emerick-Aubameyang nu rămâne la Barcelona. După ce în cursul zilei de astăzi, gabonezul a aterizat în Spania, Arsenal și Barcelona nu s-au înțeles asupra salariului lui Aubameyang, care a făcut "sacrificii" financiare pentru ca mutarea pe Camp Nou să se realizeze. Arsenal i-a trimis gabonezului că nu are de gând să plătească vreo parte a salariului său. Potrivit Sky Sports, prezența sa în Barcelona a surprins conducătorii celor două echipe.
Potrivit lui David Ornstein de la The Athletic, Aubameyang a justificat prezența sa la Barcelona ca fiind o simplă călătorie pentru a își vizita familia.

Tanguy Ndombele se întoarce la Lyon

Tanguy Ndombele revine la Lyon, după doi ani și jumătate petrecuți la Tottenham. Ajuns la Spurs în 2019 pentru 54 de milioane de lire sterline, record pentru Tottenham, mijlocașul nu s-a impus, având prestații mult sub așteptări. Acesta nu se mai află în planurile lui Antonio Conte, iar Tottenham a decis să îl împrumute la fosta sa echipă, Olimpique Lyon, echipă care caută un înlocuitor pentru Bruno Guimaraes, proaspăt transferat de către Newcastle.
În această iarnă, Paris Saint-Germain, Everton și Valencia au fost interesate de Ndombele.

Dele Alli urmează să facă vizita medicală la Everton

Frank Lampard este foarte aproape de a realiza primul transfer la Everton. Fostul mijlocaș de la Chelsea a fost instalat astăzi pe Goodison Park, iar câteva ore mai târziu, Dele Alli este foarte aproape de a semna cu Everton. Dele Alli este dorit de Lampard, iar oficialii "caramelelor" aveau în plan un împrumut. Acest lucru nu este posibil însă, deoarece Everton are deja doi jucători împrumutați din Premier League (Van de Beek și El Ghazi).
Astfel, Everton se grăbește în ultimele ore ale perioadei de transferuri pentru a realiza o mutare definitivă. Dele Alli urmează să facă vizita medicală în orele următoare, după care echipa de pe Goodison Park va face anunțul oficial.

Aaron Ramsey, împrumutat de Juventus la Rangers

Potrivit lui Fabrizio Romano, negocierile dintre Ramsey și Rangers s-au încheiat, iar mijlocașul galez va fi împrumutat la campiona Scoției. Ramsey urmează să semneze contractul în orele următoare, iar Rangers va avea și o opțiune de cumpărare. De asemenea, echipa lui Giovanni Van Bronckhorst va acoperi o parte din salariul mijlocașului din Țara Galilor de 7 milioane de euro pe sezon.

Julian Alvarez de la River Plate a semnat cu Manchester City

Julian Alvarez, atacantul argentinian de 22 de ani, a semnat cu Manchester City. Anunțul a fost făcut astăzi de campioana din Premier League. Alvarez a semnat cu City pentru cinci sezoane și jumătate, dar va rămâne până la finalul acestui sezon la River Plate, sub formă de împrumut, el fiind așteptat să ajungă pe Etihad în iulie 2022.
În 96 de apariții în tricoul lui River Plate, Alvarez a marcat 36 de goluri și a oferit 35 de pase de gol. Potrivit lui Fabrizio Romano, Manchester City a plătit 17 milioane de euro, plus 1,5 milioane de euro bonusuri pentru argentinianul de 22 de ani.

George Pușcaș, împrumutat la Pisa

George Pușcaș se întoarce în Italia. Atacantul român va fi împrumutat de Reading la Pisa, potrivit pianetaserieb.it. Cele două echipe au ajuns la un acord, iar Pușcaș va fi împrumutat până la vară. Înțelegerea dintre cele două echipe prevede și o clauză prin care Pisa îl va cumpăra pe atacantul român, în cazul în care echipa italiană obține promovarea în Serie A la finalul acestui sezon.
După 20 de partide, Pisa se află pe locul al doilea în Serie B, cu 39 de puncte, la doar un punct de liderul Lecce. George Pușcaș a ajuns la Reading în 2019, acolo unde a avut un prim sezon foarte bun. Din cauza mai multor accidentări, nu a reușit să revină la forma din urmă cu trei sezoane, iar în actuala stagiune a reușit doar două goluri în 26 de partide pentru Reading.

Isak, varianta ideală pentru Arsenal, dacă Aubameyang pleacă

Cum spuneam mai jos, Aubameyang e în Barcelona și sunt șanse mari ca împrumutul să se realizeze în timp util. După ce l-a ratat pe Dușan Vlahovic, ajuns la Juventus, Arsenal vrea alt tânăr extrem de talentat: Alexander Isak, de la Real Sociedad, un fotbalist care poate crește enorm.

Nat Philips, împrumutat de Liverpool la Bournemouth

Liverpool și Bournemouth au ajuns la un acord privind împrumutul lui Nat Philips. Un fundaș excelent, englezul nu mai avea șanse să joace sub comanda lui Klopp, în contextul în care Matip și Konate au jucat excelent, lângă Van Dijk.
"Cormoranii" sperau să îl transfere definitiv pe apărător, dar probabil speră că acesta o va ajuta pe Bournemouth să promoveze în Premier League, pentru ca apoi "cireșele" să îl achiziționeze

Aaron Ramsey, aproape de un împrumut la Rangers

Juventus și Rangers s-au înțeles pentru împrumutul lui Aaron Ramsey. Potrivit lui Fabrizio Romano, Rangers mai trebuie să îl convingă pe jucătorul galez. În înțelegerea celor două echipe există și o opțiune de cumpărare a lui Ramsey.
Cel mai probabil, Ramsey va accepta oferta scoțienilor, după ce acesta a fost titularizat într-o singură partidă de Serie A în acest sezon, iar Allegri i-a dat de înțeles că nu intră în planurile sale, el urmând să fie lăsat în afara listei UEFA pentru optimile Champions League. Astfel, în cazul în care nu va accepta oferta celor de la Rangers, Ramsey riscă să stea pe tușă până la vară.

Lingard, la Brighton, până în vară

Deși West Ham a încercat din răsputeri să îl împrumute din nou pe Jesse Lingard, care a jucat excelent pentru "ciocănari" în a doua parte a sezonului trecut, internaționalul englez a ajuns la Brighton.
"Pescărușii" au bătut palma pentru împrumutul mijlocașului până la finalul sezonului. Graham Potter are acum mijlocași de mare experiență, în lot mai fiind Lallana (fost Liverpool) sau Pascal Gross.

Aubameyang, lovitura pregătită de Barcelona

Pierre Emerick-Aubameyang este în Barcelona și aproape sigur va fi împrumutat până la finalul sezonului.
Arsenal și-a dat deja acordul pentru ca mutarea să aibă loc, atacantul vrea de asemenea să evolueze sub comanda lui Xavi, astfel că mai sunt mici detalii de pus la punct. Totul ține de situația financiară a Barcelonei și de bonusurile dorite de agentul fotbalistului gabonez, dar e de așteptat să se rezolve totul în timp util.

Wout Weghorst, oficial la Burnley

Burnley i-a găsit înlocuitor lui Wood, plecat la Newacstle. Wout Weghorst vine să salveze trupa lui Sean Dyche de la retrogradare.
Atacantul de 29 de ani a semnat un contract pe 3 ani și jumătate, dar suma de transfer nu a fost făcută încă publică.
59 de goluri în 118 meciuri a marcat vârful olandez pentru Wolfsburg, în perioada 2018-2022

Real Madrid s-a înțeles cu Kylian Mbappe

Bild anunță că Florentino Perez a ajuns la un acord cu Kylian Mbappe. Acesta va ajunge la Real Madrid în vară, din postura de jucător liber de contract. Starul francez va câștiga pe Bernabeu 50 de milioane de euro.
În egală măsură, se pare că Real Madrid a abandonat pista Haaland, după ce s-a bătut palma cu Mbappe. Nu pentru că fotbaliștii nu ar fi complementari, ci pentru că efortul financiar privind salariile celor doi ar fi prea mare.

Juve și Spurs au semnat transferul lui Kulusevski

Kulusevski e noul jucător al lui Tottenham, clubul londonez urmând a anunța din minut în minut și aducerea lui Rodrigo Bentancur, tot de la Juve.
Bryan Gil se întoarce la Valencia, dar "liliecii" nu vor avea drept de cumpărare asupra mijlocașului ofensiv. Conte îl vede o soluție de viitor și vrea ca firavul jucător să evolueze constant în retur.

Matt Target, la Newcastle

Matt Targett e deja semnat de Newcastle, acesta urmând să ajungă sub comanda lui Eddie Howe pentru 20 de milioane de lire. Odată cu sosirea lui Digne sub comanda lui Gerrard, Targett își pierduse postul de titular în banda stângă a lui Villa. Fundașul de bandă a semnat un contract pe 5 ani.

Villarreal, aproape să îl ia pe Lo Celso

Foarte probabil, Spurs va face un transfer mare azi, având în vedere că mai mulți fotbaliști ai lui Conte sunt gata sau deja au plecat de la club. Ndombele va merge sub formă de împrumut la Lyon, Bergwijn ar putea ajunge la Ajax, iar Lo Celso e din ce în ce mai aproape de Villarreal.
Spurs a rezolvat împrumutul lui Kulusevksi, de la Juve și transferul lui Bentancur, tot de la "Bătrâna Doamnă", dar aceste mutări par insuficiente pentru exigentul Conte, căruia i s-a promis un buget de transferuri consistent.

Hugo Ekitike, la Newcastle pentru aproape 30 de milioane de euro

Newcastle nu se mai oprește din transferuri. După Kieran Trippier, Bruno Guimaraes și Chris Wood, "coțofenele" au ajuns la un acord cu Stade de Reims pentru Hugo Ekitike.
Formația de pe St.James' Park va plăti între 20 și 25 de milioane de lire (aproximativ 30 de milioane de euro) pentru vârful de 19 ani.
Un talent enorm, Ekitike are 8 goluri și 3 pase decisive în acest sezon de Ligue 1, în 19 partide. Prețul plătit de englezi e mult peste cota lui de piață, dar atacantul poate să devină un fotbalist important în viitor
Newcastle a cheltuit peste 100 de milioane de euro în această iarnă pe transferuri, cea mai scumpă achiziție fiind Bruno Guimaraes, de la Lyon (42 de milioane de euro.

Eriksen, la Brentford

Eriksen revine în fotbal! Danezul a semnat pe 6 luni cu Brentford, după ce toate testele și analizele făcute au relevat că acesta nu va fi în pericol, după infarctul suferit în vară. Mijlocașul va putea să își prelungească în iunie înțelgerea cu nou-promovata pentru încă o stagiune.
Cele mai scumpe transferuri făcute deja în această iarnă.
https://i.eurosport.com/2022/01/31/3300842.png

Juventus l-a transferat pe Zakaria! Kulusevski și Bentancur, spre Spurs

După ce l-a transferat pe Vlahovic, de la Fiorentina, Juventus a reușit să îl înregimenteze și pe Denis Zakaria, închizătorul de 25 de ani al lui Borussia Moenchengladbach. "Bătrâna Doamnă" a plătit 5 milioane de euro pentru mijlocaș, la care se vor adăuga bonusuri, în funcție de performanțe.
Elvețianul de 191 cm va semna până în vara lui 2026 și va ajunge azi la Torino pentru vizita medicală.
Această mutare înseamnă că bianconerii au ajuns la un acord cu Tottenham pentru Rodrigo Bentancur. Uruguayanul va ajunge, alături de Dejan Kulusevski (împrumut pentru un an și jumătate) sub comanda lui Conte.
Tanguy Ndombele va merge împrumut de la Tottenham la Olympique Lyon. Francezii îl vor lua până în vară, pentru ca apoi să aibă dreptul de transfer definitiv.

Van de Beek a ales Everton

Van de Beek va fi, cel puțin până în vară, jucătorul lui Everton. United a acceptat atât oferta de la Palace, cât și cea venită de pe Goodison Park, dar mijlocașul a ales să meargă împrumut la noua formație a lui Frank Lampard. Venirea fostei legende a lui Chelsea pe banca tehnică a "caramelelor" a fost decisivă în alegerea mijlocașului olandez.
Transferul lui Christian Eriksen la Brentford pare că a intrat în linie dreaptă. Danezul a fost supus la teste medicale amănunținte azi și lucrurile sunt pozitive, medicii dându-și acordul ca fotbalistul care a suferit un infarct în timpul Euro2020 să joace. Luni vor fi alte analize pentru mijlocaș, dar sunt șanse mari ca el să evolueze, cel puțin până în vară, în Premier League, la Brentford. Nou-promovata i-a propus un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiunea de prelungire pe încă un an.

Ousmane Dembele, acord verbal cu PSG

Presa franceză anunță că PSG are un acord verbal cu Ousmane Dembele, atacantul de bandă care refuză să își prelungească înțelegerea cu Barcelona. Acesta ar urma să semneze, din vară, gratis cu formația din Hexagon.
În ciuda demersurilor făcut de conducerea Barcelonei, francezul a refuzat prelungirea contractului scadent la finalul acestui sezon. Dembele va fi, astfel, după toate probabilitățile, înlocuitorul lui Mbappe, fotbalist care urmează să plece, tot liber de contract, la Real Madrid.

Dean Henderson vrea la Newcastle

Newcastle se află în negocieri avansate cu Manchester United pentru goal-keeperul Dean Henderson. Internaționalul englez s-a săturat de statutul de rezervă, neavând șanse să apere în fața lui David de Gea. El a purtat discuții ca să plece cu fostul manager, Ole Gunnar Solskjaer, iar acum cu Ralf Rangnick, dar tot timpul i s-a spus că e nevoie de el în meciurile din Liga Campionilor. În ciuda reticenței, Rangnick a acceptat în cele din urmă ca Dean Henderson să fie împrumutat la Newcastle. Dacă împrumutul are loc, atunci cu siguranță Jesse Lingard va rămâne pe loc și nu va mai putea fi împrumutat. Un club nu poate împrumuta doi jucători de la aceeași echipă.
Dean Henderson a jucat doar două meciuri la Manchester United în acest sezon. A fost titular în meciul din Cupă cu West Ham United (0-1), în septembrie anul trecut, și apoi a jucat în decembrie, anul trecut, în Liga Campionilor, cu Young Boys Berna (1-1). A fost schimbat însă în minutul 67 cu a treia rezervă, Tom Heaton.
Mutarea portarului de 24 de ani la Newcastle ar fi o nouă lovitură de imagine pentru clubul ”coțofenelor”, după transferul lui Bruno Guimaraes de la Lyon pentru suma de 33 milioane lire sterline. Manchester United continuă să discute și alte împrumuturi: Donny van de Beek ar putea ajunge la Everton sau Crystal Palace, iar fundașul Phil Jones la Bordeaux.

Antonio Conte propune două nume surpriză pentru finalul perioadei de transferuri

Antonio Conte a cerut întăriri substanțial, iar ultimele ore de mercato din această iarnă sunt foarte importante. Tottenham speră să oficializeze astăzi aducerile lui Kulusevski și Bentancur de la Juventus. Cele două părți s-au înțeles, iar internaționalul suedez este deja la Londra. Urmează să ajungă și uruguayanul, dar contractul său va fi semnat luni, în ultima zi de transferuri. Conte nu se oprește aici și vrea încă doi fotbaliști, iar țintele lui Tottenham sunt realizabile. Presa de la Londra scrie că mijlocașul Yves Bissouma și fundașul Djed Spence pot fi surprizele din ultimele ore de mercato. Deși nu sunt nume cu greutate, aceștia sunt văzuți de către managerul italian ca piese importante în tentativa de a prinde Top 4 în Premier League.
Bissouma este deja în ultimele 18 luni de contract și este monitorizat de mai multe cluburi importante din Europa, printre ele Bayern și Barcelona. Mijlocașul de 25 de ani a fost un motiv important al ascensiunii lui Brighton și a jucat excelent pentru Mali la Cupa Africii. Marea supriză este Djed Spence. Fundașul de 21 de ani poate evolua cu succes pe ambele benzi și s-a remarcat în frângerea surprizătoare din Cupa Angliei a lui Arsenal în fața lui Nottingham Forest. Spence este împrumutut la fosta campioană a Europei de la Middlesbough.

48 de ore și 4 oferte clare pe masă. Dembele își decide viitorul acum!

Ousmane Dembele caută, repede, modul în care va putea să plece de la Barcelona în următoarele ore. După întâlnirea dintre agentul său, Moussa Sissoko , cu Xavi Hernández și directorii clubului, fotbalistul a înțeles clar că cel mai bun lucru în acest moment este să caute o nouă echipă în care să joace până la finalul sezonului. Francezul știe că dacă rămâne nu va avea un tricou de titular, odată cu venirea lui Adama Traore, care joacă în poziția lui.
Sunt trei echipe din Premier League care iau în considerare opțiunea de a-l aduce chiar din această iarnă, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare. Acestea sunt Manchester United, Newcastle și Chelsea. Manchester City a ieșit din cursa pentru Dembele. Pep Guardiola consideră că are acoperit postul pe care Dembele dă cel mai bun randament, aripă dreapta. Pe lângă aceste trei cluburi, este deschisă și opțiunea lui PSG, deși în acest moment Premier League sună foarte tentant pentru Dembele. Și Barcelona vrea să rezolve cât mai repede împrumutul lui Dembele. Xavi are nevoie de Morata și Tagliafico, dar aducerea acestora se poate face doar după plecarea francezului Dembele. Salariul fotbalistului adus cu 150 de milioane de la Dortmund va fi suportat în totalitate de noua sa echipă, în cazul unui împrumut și astfel Barcelona face rost de bani pentru a plăti noile achiziții.

Ultimele două zile de mercato pot aduce super-mutări

Lyon a ajuns la un acord cu Tottenham pentru împrumutul lui Giovanni Lo Celso, anunță L'Equipe. Clubul francez va plăti 50% din salariul mijlocașului.
Donny van de Beek este "90%" jucătorul lui United, susține Mirror. Cluburile s-au înțeles pentru împrumut, rămâne ca și fotbalistul să își dea acordul.
Eddie Nketiah este dorit de Newcastle, care face tot posibilul să ajungă la un acord cu Arsenal până luni. Dan Burn, fundașul lui Brighton, e și el aproape de St.James'Park
PSG a contactat-o pe Manchester United privind transferul lui Marcus Rashford. Mutarea se va face în vară, nu acum, dacă englezii își dau acordul. Clubul din Ligue 1 îl vede pe internaționalul "diavolilor" înlocuitorul perfect pentru Mbappe, care va pleca la Real Madrid.
Newcastle a semnat cu Bruno Guimaraes, mijlocașul de 24 de ani al lui Lyon. În schimbul brazilianului cu 3 selecții la națională, "coțofenele" vor plăti 40 de milioane de euro, plus două milioane sub formă de bonusuri. Mijlocașul a semnat un contract valabil până în vara lui 2026.

Adama Traore, sub formă de împrumut, la Barcelona

Adama Traore este noul jucător al Barcelonei. Atacantul de bandă vine sub formă de împrumut de la Wolves, catalanii putând să îl transfere definitiv la finalul sezonului pentru suma de 30 de milioane de euro.
Phil Jones este aproape să meargă sub formă de împrumut la Bordeaux. Fundașul central nu intră în planurile lui Rangnick și și-a dat deja acordul să meargă în Ligue 1, unde va avea ocazia să evolueze constant.

Aston Villa vrea să dea o nouă lovitură!

Mijlocașul Rodrigo Bentancur este ultiomul intrat pe lista de achiziții a lui Aston Villa. Gazzetta dello Sport scrie că Steven Gerrard a propus 20 de milioane de euro în schimbul mijlocașului de la Juventus. Bentancur are 24 de ani și a ajuns în Italia în 2017. Torinezii au plătit atunci 15 milioane la Boca Juniors. În ultimele 2 sezoane, evolușiile lui Centancur nu au mai fost la fel de bune, iar Juve ar putea accepta oferta venită de la Birmingham.
Aston Villa i-a luat în această iarnă pe Coutinho (împrumut de la Barcelona) și Digne (de la Everton).

Barcelona transferă de la Bayern Munchen!

Barcelona este într-o situație financiară complicată, dar continuă să facă oferte pentru jucători de mare viitor. Ultimul pe listă este internaționalul turc de juniori Kenan Yildiz. Puștiul de 16 ani este considerat între cei mai talentați din Germania și are un avantaj. Mijlocașul de 1.85 m își va termina contractul cu Bayern în vara viitoare. Kenan Yildiz a făcut furori la echipele juniori ale lui Bayern, iar în acest sezon a reușit 5 goluri și 8 pase de gol în 16 meciuri.
Kenan Yildiz nu este singurul junior din Germania pe care Barcelona l-a monitorizat atent. Spaniolul Fabio Blanco a semnat cu echipa de pe Camp Nou, după 6 luni excelente la Eintracht Frankfurt. Mijlocașul dreapta de 17 ani a semnat la începutul lui ianuarie și va juca în debutul anului doar pentru echipa secundă. Bayern s-a interesat pentru a face 2 transferuri de marcă de la Barcelona. Conform presei germane, Frenkie De Jong și Pedri sunt apreciația la Munchen, iar în vara viitoare bavarezii ar putea face oferte pentru achiziționarea unuia dintre ei.

Juventus a anunțat oficial transferul lui Dusan Vlahovic

Juventus a finalizat transferul lui Dusan Vlahovic de la Fiorentina, în schimbul sumei de 80 de milioane de euro. Atacantul sârb a semnat un contract de patru ani și jumătate cu Juve. Jucătorul în vârstă de 22 de ani va purta tricoul cu nr. 7 pentru echipa din Serie A.
https://i.eurosport.com/2022/01/28/3299363.jpg

Vieira insistă pentru Donny van de Beek

Oficialii lui Manchester United și Crystal Palace discută intens pentru transferul lui Donny van de Beek. Patrick Vieira insistă pentru ca mutarea să aibă loc cât mai curând.
În acest moment, conform jurnalistului Fabrizio Romano, se poartă discuții privind taxa de împrumut și modul în care cele două cluburi își vor împărți plata salariului fotbalistului.

Aston Villa oferă 20 de milioane de euro pentru Bentancur

Oficialii lui Aston Villa au trimis o ofertă către Juventus pentru Rodrigo Bentancur. Englezii sunt dispuși să plătească 20 de milioane de euro plus 5 milioane bonusuri, suma fiind prea mică pentru pretențiile 'Bătrânei Doamne', care trebuie să le dea 30% din suma de transfer celor de la Boca Juniors.
În cazul în care vor ajunge până la urmă la un acord pentru Bentancur, cei de la Juventus monitorizează pe Denis Zakaria, jucătorul Borussiei Monchengladbach, și Nahitan Nandez de la Cagliari.

"Derby" londonez pentru Kulusevski

Arsenal și Tottenham se 'luptă' pentru transferul lui Dejan Kulusevski, de care Max Allegri ar vrea să scape de la Juventus. Potrivit jurnalistului italian Daniele Longo, suedezul se află și în atenția celor de la AC Milan.

Mourinho vrea la Roma un jucător de la PSG

Jose Mourinho caută de multă vreme un mijlocaș central. Elvețianul Granit Xhaka a fost primul pe listă, dar negocierile dintre Roma și Arsenal nu s-au finalizat, astfel că formația capitolină s-a reorientat.
Conform Gazzetta dello Sport, Mourinho îl vrea acum pe Danilo Pereira, internaționalul portughez de la PSG. Pereira a fost cumpărat de parizieni de la Porto, în vara anului trecut, pentru 16 milioane de €, dar nu reprezintă neapărat o piesă de bază în angrenajul lui Pochettino.
În acest sezon, Pereira a jucat 21 de meciuri pentru PSG în toate competițiile, însă numai în 11 a fost titular. PSG ar accepta să-l cedeze pe mijlocaș dacă va primi o ofertă de aproximativ 15 milioane de €.

Necastle a rezolvat transferul lui Bruno Guimaraes

Necastle continuă seria achizițiilor din această iarnă. Negocierile cu Olympique Lyon pentru Bruno Guimaraes au fost finalizate, iar englezii vor plăti 40 de milioane de € pentru brazilian, la care s-ar putea adăuga alte 8 milioane, în funcție de performanțe.
Mijlocașul este în prezent în America de Sud, unde a fost convocat la naționala Braziliei, astfel că va efectua acolo vizita medicală, pentru ca al său contract să poată fi înregistrat la Liga Engleză până la încheiere ferestrei de transferuri.
Bruno Guimaraes este al 3-lea jucător cumpărat de Newcastle în această fereastră de mercato, după Kieran Trippier de la Atletico Madrid și Chris Wood de la Burnley.

Douglas Luiz, dorit de Arsenal! Aston Villa îi propune prelungirea

Arsenal își dorește neapărat un mijlocaș central în această iarnă. Numele lui Arthur a fost vehiculat în ultimele zile, dar se pare că primul pe lista lui Arteta este Douglas Luiz, jucătorul lui Aston Villa. "Tunarii" au făcut o ofertă de 30 de milioane de £, dar aceasta a fost refuzată.
Brazilianul de 23 de ani este o piesă de bază în echipa lui Gerrard, astfel că la clubul din Birmingham s-a dat alarma. Conform The Telegraph, Villa i-ar fi propus deja lui Douglas Luiz o prelungire de contract, cu o mărire de salariu. Actuala înțelegere este valabilă doar până în 2023, astfel că dacă mijlocașul va refuza propunerea, gruparea de pe Villa Park ar putea accepta o ofertă pe numele său, pentru a nu risca să-l piardă gratis peste un an și jumătate.

Juventus îi deschide ușa lui Kulusevski

Juventus tocmai a reușit lovitura iernii, prin achiziționarea lui Dusan Vlahovic, iar torinezii sunt gata să se despartă de anumiți jucători pentru a recupera o parte din suma achitată Fiorentinei pentru sârb. Printre aceștia se numără și Dejan Kulusevski, un jucător care nu este deloc pe placul lui Allegri și de care Juve vrea să scape.
Jurnalistul italian Daniele Longo sugerează că suedezul ar putea ajunge la marea rivală AC Milan, iar negocierile sunt în toi. Juventus este de acord să-l cedeze și împrumut în primă fază, pe 6 sau 18 luni, cu condiția să existe o clauză obligatorie de cumpărare, deoarece "Bătrâna Doamnă" vrea să recupereze cei 35 de milioane de € achitați Atalantei pentru transferul lui Kulusevski.

Ander Herrera, aproape de a pleca de la PSG

Ander Herrera s-ar putea despărți în această iarnă de PSG. Potrivit Footmercato, mijlocașul este dorit insistent de Olympique Lyon, care îl consideră înlocuitorul perfect pentru Bruno Guimaraes, jucător care va fi cedat la Newcastle dacă va trece cu bine de vizita medicală.
Herrera are însă contract până în 2024 cu parizienii, iar Pochettino îl apreciază foarte mult, astfel că misiunea celor de la Lyon nu va fi deloc simplă, mai ales că formația prezidată de Jean Michel Aulas nu poate concura la nivel de salarii cu gruparea din capitala Franței.

Ajax și Tottenham negociază pentru transferul lui Bergwijn

Bergwijn a fost eroul lui Tottenhma în partida cu Leicester de acum câteva săptămâni, dar acest lucru nu l-a convins pe Conte că poate fi un jucător esențial și lo0ndonezii vor să-l vândă. Atacantul lateral de 24 de ani este dorit de Ajax, club unde a petrecut un an în perioada junioratului, dar apoi a fost cedat la PSV Eindhoven, unde a făcut pasul în fotbalul mare, fiind apoi cumpărat de Spurs pentru 30 de milioane de €.
Tranzacția este foarte aproape de a fi perfectată, deoarece diferența dintre cerere și ofertă este infimă. Ajax oferă 22 de milioane de €, iar Spurs vrea 25. Londonezii vor să folosească banii luați pe olandez pentru aducerea columbianului Luis Diaz, de la Porto, care însă va fi mult mai scump, lusitanii dorind în schimbul său între 50 și 60 de milioane de €.

Barcelona îl vrea pe Thomas Meunier

Potrivit publicației spaniole Marca, Barcelona își dorește un fundaș dreapta, iar Xavi a pus ochii pe Thomas Meunier, jucătorul de 30 de ani al celor de la Borussia Dortmund, pe care și-l dorește sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon. Fotbalistul belgian, cotat de site-ul transfermarkt.com la 9 milioane de euro, ar fi interesat de mutare, iar cei de la Dortmund nu au nimic împotrivă.
Problema este că Barcelona nu știe în acest moment dacă va putea să-l transfere în această fereastră de mercato, totul depinzând de plecarea altor fotbaliști și reducerea plafonului salarial.

Borussia Dortmund negociază pentru transferul lui Karim Adeyemi

Una dintre țintele celor de la Borussia Dortmund pentru perioada de transferuri din vară este Karim Adeyemi, jucătorul lui RB Salzburg. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, germanii ar fi început deja discuțiile cu cei de la Salzburg, urmând a se discuta despre suma de transfer și bonusuri.

Wilfried Bony a semnat cu Nijmegen

Fostul jucător al celor de la Manchester City și Swansea, Wilfried Bony, a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon cu echipa olandeză NEC Nijmegen. Ivorianul de 33 de ani era liber de contract din noiembrie 2020, după despărțirea de la Ittihad.

Barcelona, gata să plătească 100 de milioane de euro pentru Erling Haaland

Barcelona lucrează la un plan pentru a strânge 100 de milioane de euro, pentru a finanța transferul lui Erling Haaland de la Borussia Dortmund, în această vară.

Thomas Muller, dorit la Newcastle și Everton

Thomas Muller, atacantul lui Bayern Munchen și al Germaniei, a atras interesul cluburilor Newcastle United și Everton. Jucătorul în vârstă de 32 de ani se apropie de ultimul an de contract cu campioana Bundesligii.

Fanii lui Tottenham, haz de necaz. Transferul "prezentat": N'Obody

Pe măsură ce perioada de mercato din ianuarie se apropie de final, frustrările sunt tot mai mari în rândul fanilor echipei Tottenham Hotspur. Echipa lui Antonio Conte are nevoie de întăriri pentru a lupta cu șanse pentru o clasare în Top 4 la finalul sezonului în Premier League, dar transferurile întârzie să apară. Motiv pentru fani să facă haz de necaz în social-media:
https://i.eurosport.com/2022/01/27/3298099.png

Dybala, între Inter, Liverpool și Manchester City

Paulo Dybala pare decis să nu continue la Juventus, iar faptul că va deveni liber de contract peste numai 6 luni îl face un fotbalist extrem de atractiv. Conform italienilor de la Gazzetta dello Sport, în vară am putea asista la o trădare din partea argentinianului, acesta fiind curtat intens de Inter, marea rivală a actualei sale echipe.
Totuși, campioana Italiei nu va avea o misiune ușoară în a-l convinge pe Dybala să meargă pe Meazza, pentru că Liverpool sau Manchester City ar fi de asemenea interesate de el. Posibilitățile financiare ale nerazzurrilor nu se pot compara cu cele ale forțelor din Premier League, iar pentru Dybala contează aspectul material, lucru care reiese și din negocierile eșuate cu Juventus pentru prelungirea înțelegerii.
Singurul argument solid al celor de la Inter pentru a spera la Dybala este ca argentinianul să prefere să rămână în Serie A, un campionat pe care îl cunoaște foarte bine, în loc să aleagă să meargă în Premier League, un campionat mult mai dur, care poate nu e neapărat pe stilul său, mai ales că a avut serioase probleme fizice în utlima vreme.

Tottenham a intrat în cursa pentru Luis Diaz, dorit și de Liverpool sau Man United

Tottenham este ultimul mare club din Premier League care este interesat de Luis Diaz, cel mai bun produs de export al celor de la FC Porto. Columbianul a marcat 16 goluri și a dat 6 assist-uri în acest sezon pentru formația de pe Dragao, iar marile cluburi europene au început o adevărată cursă pentru semnătura sa.
Diaz a fost legat de un transfer la Liverpool, dar clauza de reziliere a contractului său este imensă: 80 de milioane de €, iar oficialii portughezilor nu acceptă o sumă cu mult mai mică. Man United, Borussia Dortmund sau Atletico Madrid sunt alte cluburi care și-au manifestat interesul pentru Diaz, dar Tottenham a făcut un pas important, făcând deja o ofertă.
Conform celebrului jurnalist italian Fabrizio Romano, londonezii oferă 40 de milioane de € pentru columbian, dar Porto a refuzat propunerea. Evident, negocierile ar putea continua, dar cei de la Spurs trebuie să pluseze. Sursa citată notează că Porto ar fi gata să-i de-a drumul lui Diaz pentru o sumă cuprinsă între 50 și 60 de milioane de €, astfel că diferența dintre cerere șio ofertă nu e chiar atât de mare.

Newcastle, 7 milioane de lire pentru Dan Burn

În tentativa de a se salva de la retrogradare, Newcastle vrea să-și întărească defensiva. "Coțofenele" i-au ratat însă pe Sven Botman, Diego Carlos și Benoit Badiashile, din diferite motive. Au pus acum ochii pe fundașul lui Brighton, Dan Burn.
Se pare că s-au înțeles și au bătut palma pentru 7 milioane de lire sterline. Burn, un fan Newcastle declarat, este acum țintă pentru Newcastle. Fotbalistul de 29 de ani a intrat în ultimele 18 luni de contract. El joacă la Brighton din 2018, atât pe postul de fundaș central, dar și fundaș stânga. În actualul sezon a bifat 13 prezențe în tricoul celor de la Brighton și a marcat un gol contra celor de la Everton.

Kulusevski, pe radarul lui Everton

Everton nu are deocamdată antrenor, interimatul lui Vítor Pereira nefiind încă oficializat, dar conducătorii ormației de pe Goodison Park încearcă să întărească echipa în vederea părții secunde a campionatului.
Conform jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, Dejan Kulusevski este pe lista lui Everton. Suedezul a primit puține șanse de la venirea lui Allergri și presa italiană a scris tot mai des că antrenorul torinezilor este dispus să renunțe la el. Totuși, cum Juventus are șanse mici să mai ajungă la un consens cu Dybala pentru prelungirea contractului, s-ar putea ca "Bătrâna Doamnă" să nu mai renunțe atât de ușor la Kulusevski.

Ilaix Moriba, împrumutat la Valencia până în vară

Ilaix Moriba, jucătorul transferat de RB Leipzig de la Barcelona înaintea acestui sezon pentru 16 milioane de €, va evolua sub formă de împrumut la Valencia până la vară.
Mijlocașul central de numai 19 ani a jucat numai 5 meciuri pentru Leipzig în prima parte a campionatului, iar cei de la Leipzig speră că va intra în formă pe Mestalla, astfel încât să devină un jucător important pentru stagiunea viitoare. Nemții nu se gândesc să-l cedeze definitiv, lucru demonstrat de faptul că Valencia nu are o opțiune de cumpărare definitivă. Moriba se va alătura imediat lotului Valenciei, el încheindu-și aventura la Cupa Africii cu naționala Guineeii, eliminată în optimi.
Moriba este o soluție intermediară pentru Valencia, care l-a cedat pe Daniel Wass la Atletico Madrid pentru 3 milioane de €. Danezul mai avea contract doar până în vară și își dorea să plece, astfel că șefii "liliecilor" au preferat să-i dea drumul acum și să obțină această sumă în schimbul său. Chiar dacă postul de bază al lui Wass este cel de mijlocaș central, acesta poate evolua și în flacul drept, atât în apărare cât și la mijloc, astfel că Simeone vede în el un înlocuitor al lui Kieran Trippier, cedat la Newcastle.

Milan, după Malick Thiaw de la Schalke

Gruparea rossonerro a pus ochii pe fundașul german al lui Schalke 04, Malick Thiaw (20 de ani), component al naționalei de tineret a Germaniei. Thiaw a jucat în toate cele 20 de partide ale formației germane în liga a doua, dar în sezonul trecut a bifat și 23 de meciuri în Bundesliga. Nu este un jucător scump, costă doar 5 milioane de euro, dar pentru defensivă, lipsa de experiență ar putea constitui un dezavantaj. Pe lângă Thiaw, Milan își mai dorește un apărător, dar cu o mai mare experiență.
Când s-au gândit la Thiaw, au luat drept exemplul lui Pierre Kalulu (21 de ani) fundașul adus de Milan de la Lyon. Kalulu sosit în vara lui 2020 nu jucase niciodată la prima echipă, dar la tineret și în echipa secundă, dar s-a dovedit a fi un transfer foarte inspirat.

Inter s-a înțeles cu Atalanta pentru Gosens

Robin Gosens va juca din această iarnă la Inter, oficialii campioanei din Serie A ajungând la un acord cu cei de la Atalanta pentru transferul fotbalistului. Germanul va fi împrumutat la Milano până la finalul acestui sezon, Inter având obligația de a-l transfera definitiv ulterior pentru 25 de milioane de euro.

Wolves l-a transferat definitiv pe Hee-Chan Hwang

Wolverhampton a anunțat în această după-amiază transferul lui Hee-Chan Hwang, fotbalist împrumutat în acest sezon de la RB Leipzig. Englezii îl vor transfera definitiv la finalul acestei stagiuni, când se încheie împrumutul. În schimbul lui, cei de la Wolves vor plăti circa 16 milioane de euro.

27 de milioane de euro pentru Julian Alvarez de la Manchester City

Oficialii lui Manchester City au ajuns la un acord cu cei de la River Plate pentru transferul lui Julian Alvarez. Campioana Angliei va plăti 18,5 milioane de euro pentru argentinianul de 21 de ani, suma totală urmând a ajunge la 27 de milioane de euro cu tot cu bonusuri.
Atacantul va continua în tricoul lui River cel puțin până în luna iunie, echipa argentiniană putând să-l rețină până la finalul anului 2022 dacă se va califica mai departe în Copa Libertadores.
Julian Alvarez, cotat de site-ul transfermarkt.com la 20 de milioane de euro, va semna cu Manchester City un contract valabil 5 ani, înțelegerea dintre cele două părți urmând a fi oficialiazată în următoarele zile.

Arthur Cabral va semna cu Fiorentina

Fiorentina a ajuns la un acord cu FC Basel pentru transferul definitiv al lui Arthur Cabral. Italienii vor plăti 16 milioane de euro pentru fotbalistul brazilian, al cărui transfer va fi anunțat oficial după ce Dusan Vlahovic va merge la Juventus.

Southampton pregătește 25 de milioane de lire sterline pentru Armando Broja

Southampton vrea să îl definitiveze mutarea lui Armando Broja pe Saint Mary's Stadium. În prezent, Broja este jucătorul lui Chelsea, dar albanezul se află sub formă de împrumut la echipa din sudul Angliei. Potrivit lui Fabrizio Romano, Southampton este pregătită să plătească o sumă record pentru atacantul albanez, 25 de milioane de lire sterline. Broja este un jucător crescu de Chelsea, care a trecut pe la echipele de U18 și U23 ale echipei londoneze.
În sezonul 2020/21, el a fost împrumutat la Vitesse, unde a marcat 10 goluri în 30 de partide, iar de la începutul acestui sezon a fost împrumutat la Southampton. Pentru "sfinți", el a marcat 5 goluri în 18 partide. Potrivit aceluiași jurnalist, Thomas Tuchel este un admirator al albanezului, iar în urma prestațiilor bune din ultima perioadă, Tuchel a pus accentul pe faptul că Broja este în continuare jucătorul lui Chelsea.
În ultimele zile s-a vorbit și despre un interes al celor de la West Ham pentru Armando Broja.

Anthony Martial a devenit oficial jucătorul echipei Sevilla

Sevilla a oficializat achiziția atacantului francez Anthony Martial, în vârstă de 25 de ani. Jucătorul a fost împrumutat de la Manchester United până în iunie, fără opțiune de cumpărare. După cum remarcă AS, aducerea francezului a fost una dintre marile obsesii ale duo-ului Monchi-Lopetegui. Martial și-a dorit și el să vină la Sevilla pentru a-și relansa cariera după ce a intrat într-un con de umbră pe Old Trafford. A acceptat chiar să-și reducă și salariul.

Brighton este interesată de un împrumut al lui Dele Alli

Brighton monitorizează situația lui Dele Alli, înainte de o potențială mutare, sub formă de împrumut, de la Tottenham Hotspur. Newcastle, Burnley și Everton sunt de asemenea pe urmele mijlocașului englez. Dele Alli nu mai intră în calculele lui Antonio Conte, iar Hotspur l-a pus pe lista de transferuri.

Valencia și Crystal Palace doresc împrumutul lui Van De Beek

Donny Van De Beek nu își găsește locul în echipa lui Manchester United nici în mandatul lui Ralf Rangnick. După ce a jucat extrem de puțin în perioada Solskjaer, olandezul a fost folosit rar și după plecarea norvegianului, astfel că își dorește să plece la o altă echipă.
Un prim pas ar fi un împrumut până în vară, iar oferte există. Crystal Palace și Valencia sunt cele mai interesate cluburi de împrumutul său. Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, specializat în transferuri, United nu ar spune nu unui împrumut pe 6 luni, dar șefii de pe Old Trafford nu acceptă includerea unei opțiuni de cumpărare definitivă la finalul sezonului, deoarece au încă încredere că mijlocașul poate fi o piesă de bază pe viitor.
Van De Beek a fost cumpărat de United de la Ajax în vara lui 2020, în schimbul a 40 de milioane de €. Contractul său cu "diavolii" este valabil până în 2025.

Inter și Newcastle se bat pentru transferul lui Gosens

Inter dorește să se întărească în apărare, iar prioritatea numărul unu a campionei Italiei este Robin Gosens. Germanul de la Atalanta este dorit în egală măsură și de Newcastle, dar e clar că tentația de lupta pentru trofee e uriașă, astfel că o mutare pe Meazza e mai probabilă.
Gosens mai are contract cu Atalanta până în 2023, iar valoarea sa de piață este de 35 de milioane de €. Bergamascii ar da o adevărată lovitură pe plan financiar dacă l-a vinde pe o sumă asemănătoare, dar ar pierde enorm pe plan sportiv, germanul fiind unul dintre cei mai buni oameni ai lui Gasperini în ultimii ani. Gosens a ajuns la Atalanta în 2017, de la olandezii de la Heracles Almelo, pentru numai 1,17 milioane de €.

Transferul lui Vlahovic la Juventus aduce alte mutări pe piață

Iminentul transfer al lui Dusan Vlahovic la Juventus implică alte mutări spectaculoase în acest mercato. Odată ce sârbul va semna cu "Bătrâna Doamnă", torinezii vor renunța probabil la Alvaro Morata. Atacantul iberic ar putea ajunge astfel la Barcelona, dar totul depinde de cei de la Atletico Madrid, club de care aparține, dar și de salariul cerut de atacant, pentru că bugetul salarial al catalanilor este la limita impusă de La Liga.
Fiorentina este gata să reinvestească o parte din banii pe care îi va lua pe Vlahovic pentru aducerea unui înlocuitor. Primul pe listă este brazilianul Arthur Cabral, atacantul șlui FC Basel, care a fost și pe orbita Barcelonei în ultima vreme. Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, toscanii au trimis deja o ofertă către elvețieni, în valoare de 14 milioane de €, la care se vor adăuga alte 2 milioane sub formă de bonusuri.
Cabral are 23 de ani și este jucătorul lui Basel din 2020, dar a evoluat la elvețieni încă din 2019, fiind împrumutat de la Palmeiras. Pentru transferul definitiv, Basel a plătit 6 milioane de € pentru atacantul care în acest sezon a marcat de 27 de goluri în 31 de partide în toate competițiile.

Manchester United a intrat în cursa pentru Luis Diaz

Manchester United este în permanentă căutare de jucători talentați, iar oficialii "diavolilor" sunt mereu atenți la piața portugheză. Probil cel mai bun produs de export din campionatul lusitan este columbianul Luis Diaz, extrema de 25 de ani a celor de la FC Porto.
Diaz a marcat 16 goluri și a dat 6 assist-uri în acest sezon pentru Porto, atrăgând atenția marilor forțe din Europa. Presa engleză a scris că acesta se află pe lista lui Liverpool, dar cluburi precum Atletico Madrid sau Borussia Dortmund s-au interesat, de asemenea, de el.
Acum, cotianul lusitan O'Jogo notează că mai mulți reprezentanți ai lui United au fost prezenți la ultimul meci al lui Porto (3-1 cu Famalicao), în care Diaz s-a numărat printre marcatorii echipei lui Conceicao, lider în campionatul din Portugalia.
Sursa citată notează că Diaz ar avea o clauză de reziliere de 67 de milioane de £, iar Porto nu vrea să-l cedeze pentru o sumă mai mică. Columbianul mai are contract cu Porto până în 2024, astfel că șefii de pe Dragao au un avantaj în vederea eventualelor negocieri.
Diaz ar fi înlocuitorul ideal pentru Anthony Martial. Francezul a fost împrumutat până în vară la Sevilla și cel mai probabil va pleca definitiv în vară, la clubul andaluz sau la altă echipă.

Alexander Isak, pe radarul lui Reak Madrid

Real Madrid are în vedere transferurile lui Kylian Mbappe sau Erling Haaland pentru întărirea atacului, dar gruparea de pe Bernabeu urmărește atent și alți atacanți. Madrilenii nu mai vor să riște și să plătească sume imense pentru jucători care impresionează la echipe mai mici, așa cum s-a întâmplat cu Jovic, adus de la Freankfurt pentru 63 de milioane de €.
Conform ibericilor de la fichajes.net, Realul este interesată de Alexander Isak, care joacă la Real Sociedat. Suedezul de 22 de ani a marcat 8 goluri în 25 de partide în toate conpetițiile pentru basci în acest sezon, iar Ancelotti îl vede ca o suluție viabilă pentru viitor, ca înlocuitor al lui Benzema.
Sursa citată menționează că relațiile dintre Real Madrid și Real Sociedad sunt foarte bune, astfel că madrilenii ar avea prima șansă în a obține semnătura lui Isak. În ultimii ani, mai mulți jucători al Realului au fost împrumutați la gruparea bască, astfel că nu e exclus ca Isak să semneze cu madrilenii și să mai joace încă un sezon la Sociedad.
Isak a fost cumpărat de Sociedad de al Borussia Dortmund, pentru 15 milioane de €, în 2019.

Martial, la Sevilla până în vară

United și Sevilla au bătut palma pentru împrumutul lui Anthony Martial în Andaluzia. Jucătorul a acceptat la rândul său să meargă în La Liga și va zbura în Spania în următoarele ore.
Până în vară, când va reveni pe Old Trafford, atacantul francez va fi plătit de Sevilla.
Martial nu intra în planurile lui Rangnick, după ce nici fostul antrenor, Ole Gunnar Solskjaer, nu i-a dat prea multe șanse.

Dusan Vlahovic, spre Juventus?

Atacantul sârb al Fiorentinei, în vârstă de doar 21 de ani, își termină în vara anului 2023 contractul cu gruparea viola. În aceste condiții, directorul sportiv al Fiorentinei, Daniele Pradè, a declarat că Fiorentina e dispusă și la o renegociere, dar și la o vânzare. "Suntem pregătiți pentru orice, nu putem risca să-l pierdem gratis în vară. Să vedem ce vrea jucătorul și agenții săi", a spus oficialul. S-au vehiculat și sume, jucătorul este evaluat la peste 70 de milioane de euro. "Am primit oferte importante. Dacă va fi Juve? Așteptăm să ne spună jucătorul ce a ales, suntem aici, așteptăm!"
Vlahovic a marcat pentru Fiorentina 17 goluri în 21 de meciuri disputate, în actualul sezon.

Anthony Martial, aproape de un transfer la Sevilla

Anthony Martial are toate șansele să ajungă în următoarele zile la Sevilla. Atacantul francez a acceptat o reducere de salariu pentru ca mutarea să devină posibilă.
Manchester United a acceptat să-l împrumute pe jucătorul care a fost ofertat și de Juventus Torino. Anthony Martial și-a exprimat dorința de a părăsi Manchester United luna aceasta.

Reinildo Mandava, la Atletico Madrid

Fundașul stânga al lui Lille, Reinildo Mandava, va evolua pe Wanda Metropolitano din această iarnă. Potrivit lui Pedro Sepulvelda, Atletico Madrid s-a înțeles cu campioana sezonului trecut din Ligue 1, iar jucătorul din Mozambic urmează să efectueze vizita medicală în cursul zilei de azi, urmând ca transferul să fie anunțat oficial în curând.
Intrat în ultimele 6 luni de contract, Mandava va ajunge din această iarnă în Spania, chiar dacă madrilenii îl puteau aduce în vară gratis. Presa din Spania scrie că tocmai fundașul stânga a forțat mutarea în această iarnă, pentru ca Lille să obțină o sumă de bani, în semn de mulțumire pentru perioada petrecută în Franța. Suma de transfer este estimată la 2 milioane de euro.

Newcastle îl dorește pe Jesse Lingard

Newcastle, echipa din Premier League cu o nouă conducere, dar cu nevoie disperată de rezultate, pentru a se salva de la retrogradare, încearcă să îl aducă pe Jesse Lingard. Potrivit lui Fabrizio Romano, "coțofenele" negociază cu conducerea lui Manchester United pentru un împrumut până la finalul sezonului.
Mai mult de atât, Jesse Lingard va deveni liber de contract în această vară, iar dacă împrumutul lui Lingard se va realiza în această iarnă, atunci va încerca să îl convingă să continue și din vară, în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare.
Jesse Lingard a avut o jumătate de sezon modestă la United, după ce a avut parte de un împrumut cu succes sezonul trecut, atunci când a evoluat pentru West Ham în a doua jumătate a sezonului 2020/21.

Tottenham oferă 20 de milioane de lire sterline pentru Adama Traore

Tottenham vine cu o nouă ofertă pentru Adama Traore. După ce cele 15 milioane de lire sterline au fost refuzate de Wolverhampton, echipa lui Antonio Conte pregătește o nouă ofertă pentru atacantul lui Wolves.
Inițial, Wolverhampton dorea să îl vândă pe Traore cu 40 de milioane, dar presa din Anglia scrie că "lupii" l-ar ceda pe fostul jucător din academia Barcelonei pentru suma de 30 de milioane de lire sterline.
Antonio Conte, antrenorul lui Tottenham, îl dorește foarte mult pe spaniol, dar în acest moment, Tottenham este dispusă să plătească pentru Traore 20 de milioane de lire sterline+bonusuri care pot ajunge până la 5 milioane de lire sterline, potrivit The Sun.

Aston Villa, interesată de Rodrigo Bentancur și Boubacar Kamara

Fabrizio Romano a confirmat interesul celor de la Aston Villa pentru Rodrigo Bentancur. Echipa lui Steven Gerrard vrea să continue perioada spectaculoasă de mercato, prin aducerea mijlocașului din Uruguay. Cu toate acestea, Juventus nu a primit până în acest moment vreo ofertă oficială, iar o eventuală despărțire de Bentancur pare greu de realizat, în condițiile în care Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juve, a declarat că nu va pleca nimeni de la echipa sa în luna ianuarie.
Interesul lui Aston Villa nu se oprește numai la Betancur. Oficialii echipei din Birmingham par că încearcă să îi îndeplinească toate dorințele noului antrenor al echipei. Potrivit lui Romano, pe lista lui Villa se află și Boubacar Kamara, închizătorul celor de la Olympique Marseille. În ultima perioadă, mai multe echipe și-au arătat interesul pentru mijlocașul francez de 22 de ani, printre care și Manchester United sau Newcastle.

West Ham îl dorește pe Dominic Calvert-Lewin

West Ham îl dorește pe Dominic Calvert-Lewin și este pregătită să scoată o sumă mare din buzunar pentru atacantul englez. Everton a avut mai multe transferuri ratate în ultimele sezoane, în care a cheltuit foarte mulți bani, iar rezultatele au fost departe de cele dorite. Astfel, gruparea de pe Goodison Park încearcă să recupereze pierderile din vânzarea jucătorilor, iar suma la care ar fi dispusă să îi dea drumul lui Calvert-Lewin este de aproximativ 60 de milioane de lire sterline, potrivit The Sun.
David Moyes, antrenorul lui West Ham, are susținere financiară din partea conducerii, dar "ciocănarii" cred că evaluarea lui Calver-Lewin la 60 de milioane de lire sterline este prea mare, așa că vor aștepta o schimbare din partea lui Everton. Cu toate acestea, Calvert-Lewin este un jucător dorit de David Moyes pe London Stadium, iar dacă transferul nu se va realiza în această iarnă, West Ham este dispusă să forțeze nota în vară.

Tottenham încearcă acum transferul lui Kessie

Frank Kessie este unul dintre cei mai curtați mijlocași centrali din lume la ora actuală. Contractul său cu Milan expiră la finele sezonului și sunt șanse mici ca ivorianul să semneze prelungirea. Tottenham este unul dintre multele cluburi de top aflate pe urmele sale, iar londonezii încearcă să câștige lupta pentru semnătura chiar dacă acest lucru va necesita un efort financiar.
Majoritatea cluburilor interesate de Kessie vor să-l ia gratis, în vară, dar The Telegraph scrie că Spurs este dispusă ,la plata unei sume substanțiale chiar acum, o variantă agreată și de Milan, care va evita astfel să-l piardă fără niciun câștig peste câteva luni.
Ivorianul este evaluat la 48 de milioane de €, dar probabil că gruparea de pe San Siro va accepta și o sumă mai mică. Problema lui Tottenham este legată de salariul pe care îl cere Kessie. Acesta câștigă în jur de 75.000 de € pe săptămână la Milan, dar ar vrea cel puțin dublu.

Real Madrid e interesată de Ryan Gravenberch

Real Madrid are în vedere achiziționarea unui mijlocaș central în următoarea perioadă de transferuri. Frank Kessie și Paul Pogba ar fi cei mai atractivi jucători de pe piață, întrucât vor deveni liberi de contract, dar se pare că madrilenii se orienteză către un fotbalist mai tânăr, de mare perspectivă.
Conform publicației spaniole Defensa Central, prioritatea Realului este achiționarea lui Ryan Gravenberch, evaluat la aproximativ 33 de milioane de €. Deși are numai 19 ani, mijlocașul este deja un punct fix în echipa lui Ajax și a bifat deja și 10 prezențe la naționala Olandei.
În acest sezon, Gravenberch a lipsit dintr-un singur meci al celor de la Ajax, marcând un gol și oferind 4 pase decisive în 27 de apariții în toate competițiile. Planul Realului de a-l transfera pe olandez face parte dintr-o tactică de perspectivă. Linia de mijloc formată din Modric, Kroos și Casemiro va trebui înlocuită în viitorul apropiat. Realul îi are deja în curte pe Valverde și Camavinga, dar îl vrea și pe Gravenberch, existând perspective ca cei 3 să formeze în viitor o lini mediană de invidiat.

PSG și Tottenham pregătesc un schimb spectaculos

Cu câteva zile în urmă, în presa franceză au apărut informații conform cărora , cel mai scump jucător din istoria lui Tottenham. Francezul ajuns la Spurs de la Lyon acum doi ani nu s-a adaptta rigorilor din Premier League și își dorește să plece, iar posibilitatea de a lucra din nou cu Pochettino i-ar surâde.
Se pare că mutarea lui Ndombele pe Parc de Prices este foarte aproape, dar parizienii nu vor să achite o sumă de bani în schimbul jucătorului, ci vor să ofere un fotbalist la schimb. Este vorba despre Leandro Paredes, care a prins puține minute în acest sezon și este conștient că viitorul său trebuie să fie departe de gruparea pariziană.
În aceste condiții, sunt șanse foarte mari să se ajungă la un consens, deoarece toate părțile implicate ar fi mulțumite.

Dembele ar putea pleca de la Barcelona pe o sumă derizorie

Între Dembele și Barcelona nu mai există cale de împăcare. Francezul a refuzat prelungirea contractului, iar catalanii i-au transmis clar că trebuie să plece de la echipă. În caz contrar, Xavi îl va ține în tribună până în vară, lucru cu care talentatul fotbalist și reprezentanții săi nu sunt de acord.
Rezolvarea ar putea veni însă printr-un transfer până la încheierea acestei perioade de mercato. Conform englezilor de la The Sun, Chelsea monitorizează atent situația lui Dembele și ar vrea să-l semneze. Barcelona este gata să-l cedeze pe o sumă derizorie, doar ca să scape de el, astfel că o mutare a francezului pe Stamford Bridge este posibilă. Sursa citată scrie că Barcelona ar accepta o ofertă de numai 4 milioane de €. Pe lângă acești bani, catalanii ar economisi o altă sumă importantă până în vară, aferentă salariului fotbalistului.
Cel care insistă pentru aducerea lui Ousmane Dembele la Chelsea este Thomas Tuchel, care a lucrat cu el la Dortmund și are încredere că îl poate readuce la forma fantastică din acea perioadă.

Wolverhampton a respins prima ofertă pentru Adama Traore

Adama Traore este cel mai curtat jucător din lotul lui Wolves, dar șefii de pe Molineux nu sunt dispuși să renunțe în orice condiții la starul lor. Tottenham este cea mai interesată echipă de serviciile ibericului, iar londonezii au și înaintat o ofertă.
Conform The Telegraph, Spurs a oferit 18 milioane de €, o sumă considerată prea mică de Wolverhampton, astfel că aceasta a fost refuzată. Negocierile vor continua însă, Conte insistând pentru aducerea lui Traore, pe care-l consideră o soluție ideală pentru flancul drept, într-un sistem 3-5-2.

Hugo Lloris și-a prelungit contractul cu Tottenham

Hugo Lloris a semnat o prelungire pe doi ani a contractului cu Tottenham, astfel că va fi legat de clubul londonez până în 2024. Înțelegerea actuală era valabilă până în vară și erau foarte multe semnale că goalkeeperul francez de 35 de ani nu va rămâne în Premier League, spunându-se că își dorește să revină în Franța.
Cel mai probabil, venirea lui Conte și evoluția echipei sub comanda italianului au contribuit la decizia lui Lloris, care speră să își încheie aventura la Spurs cu măcar un trofeu câștigat. Francezul a ajuns la clubul din nordul Londrei în 2012, de la Lyon, iar în prezent este căpitanul echipei.
Lloris a împlinit de curând 35 de ani, dar evoluțiile sale sunt în continuare la un nivel ridicat, astfel că Tottenham are toate motivele să fie mulțumită că francezul a ales să rămână.

3 jucători români sunt doriți în Italia

Conform italienilor de la Tutto Mercato, doi jucători români sunt pe lista Salarnitanei, ultima clasată în Serie A. Este vorba despre Virgil Ghiță, fundașul central de la Farul, respectiv Denis Drăguș, atacantul lui Standard Liege. Pentru Ghiță ar fi prima experiență în străinătate, el fiind crescut la Academia lui Gheorghe Hagi și evoluând doar la Viitorul / Farul până în acest moment al carierei. În schimb, Drăguș nu este străin de fotbalul din "Cizmă", acesta fiind împrumutat în sezonul trecut la Crotone, unde nu a avut însă evoluții apreciate.
De asemenea, George Pușcaș, care traversează o perioadă neagră la Reading și a fost pus pe lista de transferuri, ar avea și el o ofertă de a reveni în Italia. Internaționalul român este dorit de Pisa, formație care este pe primul loc în Serie B și visează la o revenire istorică pe prima scenă, acolo unde nu a mai jucat din 1991.

Aubameyang ar putea-o părăsi pe Arsenal

Aventura lui Pierre Emerick Aubameyang la Arsenal se apropie de final. Atacantul a intrat în dizgrația lui Arteta și antrenroul tunarilor le-ar fi transmis șefilor că se poate dispensa de el. Gabonezul a fost plecat la Cupa Africii, dar nu a jucat niciun meci, fiind infectat cu Covid, după care medicii i-au descoperit anumite probleme cardiace, astfel că a revenit în Anglia.
Conform presei franceze, Aubameyang ar putea pleca chiar în această iarnă de pe Emirates. Potrivit RMC Sports, ultima echipă interesată de gabonez este Al Nassr. Echipa saudită ar fi prezentat o ofertă de împrumut, cu obligația de cumpărare definitivă la finalul sezonului.
Suma oferită de gruparea saudită ar fi de 8 milioane de €. Arsenal e gata să renunțe la jucător, pentru că ar scăpa și de salariul său foarte mare, dar rămâne de văzut dacă Al Nassr va ajunge la un acord cu jucătorul.
Contractul lui Aubameyang cu Arsenal este valabil până în vara anului 2023.

Newcastle și Arsenal se bat pentru Diego Carlos

Newcastle a rezolvat primele două transferuri în mercato din ianuarie, Kieran Trippier (Atletico) și Chris Wood (Burnley) și forțează o nouă achiziție. Este vorba despre fundașul central de la Sevilla, Diego Carlos, pentru care a făcut deja o ofertă de 35 de milioane de €.
Andaluzii au refuzat, încercând să obțină o sumă mai mare, iar The Athletic scrie că și Arsenal ar fi interesată de brazilian, astfel că între cele două cluburi din Premier League a început o adevărată licitație.

Cannavaro, pe lista lui Everton

Everton l-a demis recent pe Rafa Benitez și încearcă să găsească cea mai bună variantă pentru banca tehnică. Echipa va fi pregătită în perioada următoare de interimarul Duncan Ferguson, dar e de așteptat ca oficialii de pe Goodison Park să aducă un antrenor cu nume.
Frank Lampard și Wayne Rooney ar fi primele opțiuni, dar The Telegraph scrie că Fabio Cannavaro a devenit și el o țintă. Conform sursei citate, italianul va purta discuții ce șefii "caramelelor" în perioada următoare și nu e exclus să își înceapă prima sa aventură ca antrenor în fotbalul mare chiar în Premier League.
Cannavaro nu a antrenat niciodată în Europa până în prezent, dar după despărțirea de chinezii de la Guangzhou Evergrande, în septembrie 2021, a dezvăluit că este gata să treacă la următorul nivel și așteaptă oferte de la cluburi din campionatele puternice.

Theo Hernandez, încă 5 sezoane la Milan

AC Milan este aproape de a-i prelungi contractul lui Theo Hernandez. Acest lucru a fost confirmat chiar de jucător, care a mărturisit că se simte foarte bine la echipa de pe San Siro.
"Sunt foarte fericit la Milano. Discutăm despre reînnoirea contractului meu și lucrurile merg foarte bine.", a spus francezul pentru The Athletic.
Hernandez a ajuns în 2019 la Milan, de la Real Madrid, iar actuala sa înțelegere este valabilă până în 2024. Cel mai probabil, Milan nu vrea să mai pățească ce a pățit în cazul Donnarumma și pregătește din timp prelungirea contractelor cu jucătorii de bază. Evidentm perfectarea unei noi înțelegeri presupune și o mărire de salariu pentru internaționalul francez.
Bundesliga
Un puști-minune din Bundesliga visează să ajungă la Barca! "Mi-am dorit mereu să joc pe Camp Nou"
17/04/2022 LA 11:59
Liga
Aubameyang, ironic după ce a strălucit în El Clasico! Ce mesaj ironic i-a transmis lui Arteta
21/03/2022 LA 14:34