Pe hârtie ar fi trebuit să asistăm la o bătălie între Primoz Roglic și Egan Bernal, dar după un an atât de complicat pot să apară fără îndoială surprizele. În plus, liderii Jumbo-Visma și Ineos nu sunt la 100% din punct de vedere fizic. Eurosport.ro îți propune o trecere în revisă a favoriților pentru cea mai așteptată cursă a anului.

Giro și Vuelta se vor suprapune timp de o săptămână, astfel că orice om de general care vrea să fie prezent în două dintre cele trei mari tururi ale anului trebuie să fie la startul Turului Franței. Ca atare, plutonul e mai puternic decât a fost oricând în istoria recentă, cu toate că vor lipsi Froome și Geraint Thomas, doi foști câștigători ieșiți însă din formă, pe care Ineos a decis să îi sacrifice în detrimentul șanselor lui Bernal, dar și Steven Kruijswijk, locul trei de anul trecut, care e accidentat.

Ciclism
Wout Van Aert sare în apărarea lui Primoz Roglic după cursa de la mondiale: "A făcut tot posibilul"
IERI LA 12:24

Sky/Ineos a cucerit 7 din ultimele 8 ediții ale Marii Bucle (doar Nibali a fost capabil să le oprească supremația), dar în prezent Jumbo-Visma pare să facă legea. A arătat-o în Tour de L'Ain, în Dauphine și în clasicele unde George Bennett, un locotenent de lux în Le Tour, a impresionat.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(956x344:958x342)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/17/2866099.jpg

Favoriții în Turul Franței 2020: Primoz Roglic ****

Primoz Roglic era considerat principalul favorit în Dauphine, iar slovenul a "zburat" pe munți, câștigând o etapă, terminând pe doi o alta și fiind lider la general înainte de runda finală. Liderul Jumbo Visma a căzut însă în penultima etapă, pe plat, iar echipa sa a decis să nu riște inutil, astfel că l-a retras din cursă înaintea ultimei etape. Starea lui părea una bună, după cum au confirmat oficialii, astfel că pregătirea pentru Le Tour nu ar fi trebuit să fie afectată foarte mult. Totuși, trebuie spus că până joia trecută slovenul nu se urcase decât pe home trainer, astfel că lucrurile nu par să se îndrepte în direcția dorită.

Într-un interviu pentru media din Slovenia, Primoz a admis că nu e într-o formă ideală din punct de vedere fizic și chiar a dezvăluit că nu știe sigur dacă va fi la startul competiției. Cel mai probabil nu se pune serios problema ca Roglic să nu ia startul, unii considerând că face un joc psihologic, însă e clar că el nu va mai fi un favorit atât de dominant precum indicau calculele hârtiei.

Încă nu mă simt în cea mai bună stare, nu sunt la nivelul meu normal. Ar fi putut fi mai rău, dar nu este ideal să te accidentezi înainte de Turul Franței. Deocamdată nu știu dacă voi putea începe Turul | Roglic pentru RTV Slo

De subliniat și faptul că Roglic nu e la prima căzătură într-o competiție importantă, astfel că aceasta pare fi principala problemă înainte de Marea Buclă: slovenul trebuie să rămână în șa, nivelul superior pe care l-a arătat neînsemnând nimic dacă Roglic nu reușește să fie atent și să evite "capcanele" apărute pe traseu.

Dincolo de forma arătată de Roglic înainte de accidentare, el avea și un foarte mare atu: Jumbo Visma a făcut o adevărată demonstrație de forță în 2020, ajungând deja la 17 succese. Trena dusă pe munți e una feroce, nu puțini specialiști considerând că Sepp Kuss sau George Bennett ar fi capabili ei înșiși de un top 10 în Le Tour, dacă nu ar fi locotenenți. Americanul a câștigat ultima etapă din Dauphine, atacul său fiind prea puternic pentru toți oamenii de general rămași în cursă, în timp ce neo-zeelandezul a primit mână liberă în Gran Piemonte și Il Lombardia. Rezultatele lui Bennett? Victorie în prima dintre curse și locul secund în clasica "monument" de sâmbătă.

În plus, Tom Dumoulin, fost câștigător de Giro, a părut să arate din ce în ce mai bine în Dauphine, odată ce cursa a avansat, astfel că la startul Le Tour cu siguranță că poate să fie o variantă pentru TOP 3 la general. În aceste condiții, căzătura teribilă a lui Kruijswijk, locul trei în Turul Franței 2019, care va absenta, nu pare să îi afecteze foarte tare pe cei de la Jumbo Visma. Ei îl au la dispoziție și pe Robert Gesink, om cu 5 clasări în TOP 10 în marile tururi. Ajuns la 34 de ani, olandezul nu mai e la fel de puternic pe căţărări, dar poate duce o trenă suficient de puternică în prima parte a etapelor muntoase.

În ultimii doi ani, Roglic a impresionat. El s-a clasat o singură dată în 2018 și 2019 mai jos de locul 4 o cursă pe etape importantă pe care a terminat-o. În Giro de anul trecut a ratat incredibil tricoul roz, în ciuda faptului că a avut de partea lui contratimpul din ultima etapă în disputa cu Richard Carapaz (a terminat pe 3 Turul Italiei 2019), dar a arătat că e puternic mental. S-a pregătit exemplar pentru Vuelta, pe care a câștigat-o de o manieră categorică, cu peste două minute și jumătate avans față de al doilea clasat.

În condiții normale, Roglic ar fi fost favoritul de cinci stele din Turul Franței 2020, dar probabil că problemele medicale nu îl vor recomanda ca pe un rutier care să domine Le Tour de o manieră categorică. Cu toate acestea, cu greu putem numi un ciclist cu șanse mai mari să îmbrace tricoul galben la Paris, dacă slovenul va fi cât mai aproape de forma fizică necesară.

Așa va arăta Jumbo-Visma în Turul Franței

  • DUMOULIN Tom
  • JANSEN Amund Grøndahl
  • MARTIN Tony
  • GESINK Robert
  • VAN AERT Wout
  • BENNETT George
  • ROGLIČ Primož
  • KUSS Sepp
https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1599x657:1601x655)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/04/16/2807289.jpg

Favoriții în Turul Franței 2020: Egan Bernal ****

Câștigătorul de anul trecut părea că va trebui să împartă șefia echipei Ineos cu Froome și Geraint Thomas și mulți se întrebau cum vor conclucra britanicii, în condițiile în care Movistar a fost în ultimii ani tributara orgoliilor mari, care le-au pus piedică lui Quintana, Landa sau Valverde în drumul spre câștigarea unui mare tur.

Dave Brailsford a ales însă prin prisma performanței. Chiar dacă echipa ar fi beneficiat de o mult mai bună promovare și vizibilitate prin prezența celor doi, Ineos a înțeles că nu poate concura cu Jumbo Visma având doi rutieri ieșiți din formă.

În locul lui Froome și Thomas pentru Turul Franței au fost selectați Richard Carapaz și Andrey Amador. Primul este câștigătorul Giro 2019 și era de așteptat să își apere titlul în Turul Italiei. Nu se știe încă dacă ecuadorianul va merge și în Giro, unde să împartă șefia cu Thomas, dar cel mai probabil așa se va întâmpla.

El și Amador vor avea rol să îl sprijine pe Bernal în munți, învingătorul de anul trecut având în acest context o echipă mult mai puternică, cu locotenenți pe care se poate baza în lupta de la distanță cu Jumbo Visma. Pe lângă Richard Carapaz, Bernal îl va avea la dispoziție și pe Pavel Sivakov, acesta fiind într-o formă teribilă. Nu puțini consideră că ecuadorianul și rusul ar putea să fie soluția de back-up pentru general la Ineos, în cazul în care câștigătorul din 2019 ar avea ceva probleme.

Trebuie spus că Bernal a abandonat și el din Dauphine, cu dureri la spate, dar acestea cu siguranță că au fost remediate între timp și nu vor avea vreun impact major asupra performanțelor sud-americanului.

Ineos în Turul Franței:

  • BERNAL Egan
  • AMADOR Andrey
  • CARAPAZ Richard
  • CASTROVIEJO Jonathan
  • KWIATKOWSKI Michał
  • ROWE Luke
  • SIVAKOV Pavel
  • VAN BAARLE Dylan

Favoriții în Turul Franței 2020: Thibaut Pinot ****

Marea speranță a francezilor pentru Turul Franței e Thibaut Pinot, de la Groupama-FDJ. După abandonul lui Roglic din Dauphine, rutierul din Hexagon părea marele favorit la victoria finală, însă din nou nu a putut să "finalizeze".

"Nu am avut picioare", a spus Pinot, referitor la incapacitatea de a răspunde atacului lui Daniel Martinez, pe ultima cățărare de duminica trecută, una de categoria a doua.

Evident, Pinot se va număra printre protagoniștii din TDF 2020 și chiar are șanse bune la un loc pe podium, dar tricoul galben va rămâne probabil un vis interzis. Asta pentru că nu are nici o echipă foarte puternică pe care să se bazeze în momentele dificile. Sebastian Reichenbach a cedat în ultima etapă din Dauphine mult prea devreme, când Pinot avea mai multă nevoie de el, iar Valentin Madouas și Rudy Molard nu sunt niște cățărători redutabili. Și nici de anduranță. În Turul Franței, Pinot se va putea sprijini pe David Gaudu, care a declarat forfait înainte de Dauphine după ce a avut niște probleme la stomac, dar chiar și așa Groupama FDJ nu pare o echipă în stare să facă din Pinot tricoul galben în Le Tour 2020.

Totuși, misiunea aceasta este, echipa franceză renunțând la șansele de a câștiga etape prin neselectarea lui Arnaud Demare, un sprinter aflat într-o formă excelentă. Acesta a câștigat în ultima lună Milano Torino, două etape și generalul în Turul Valoniei, iar acum două zile a devenit campionul Franței în cursa pe șosea. Demare are capacitatea să se impună atât într-un sprint masiv, unde totuși rutieri ca Sam Bennett sau Caleb Ewan ar fi favoriți, dar și în cursele terminate la sprin redus, după o etapă mai grea. Ca atare, ar fi avut mai mult ca sigur șanse să câștige cel puțin o etapă în Turul Franței, dar Groupama FDJ e all-in pentru clasamentul general, cu Pinot.

Văzut tot timpul un mare talent, cu un sprint bun, ceea ce îl va ajuta să aibă acces la secundele de bonificație de la finalul rundelor montane în care favoriții se luptă pentru victorie, Pinot a avut de-a lungul timpului două puncte slabe, pe lângă fragilitatea echipei din care a făcut parte: coborârile și contratimpul. Pe ultimul l-a rezolvat încă de acum 4-5 ani, rezultatele sale fiind din ce în ce mai bune, dar în ultimii doi ani și-a înfrânt și teama de coborâri, rămânând mai mereu cu cei mai buni. Ca atare, o șansă ca anul acesta probabil că nu va mai avea reprezentantul Hexagonului, dar un loc mai bun decât cel obținut în 2014 (a terminat pe 3) probabil nu îi va fi la îndemână.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1421x475:1423x473)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/10/2862420.jpg

Favoriții în Turul Franței 2020: Tom Dumoulin ***

Jumbo-Visma anunțase că vine cu trei lideri în Turul Franței, însă între timp lucrurile s-au schimbat enorm pentru olandezi. Cum Kruijswijk nu va putea să își apere locul trei de anul trecut, Tom Dumoulin va fi fără îndoială varianta de rezervă pentru formația olandeză. Acesta va fi cu siguranță protejat, mai ales că forma fizică a lui Roglic este cea care este.

Câștigător în Giro 2017, Dumoulin vine după o perioadă grea. A căzut în Turul Italiei 2019 și nu a putut fi prezent la Turul Franței, pentru ca apoi, o infecție să îl împiedice să mai participe la curse. La finalul anului trecut, cel care în urmă cu 5-6 ani era văzut doar ca un contratimpist surprindea, semnând cu Jumbo-Visma. A renunțat la statutul de lider incontestabil de la Sunweb, acolo unde totul gravita în jurul lui. Decizia a avut însă cu siguranță legătură și cu forța echipei olandeze, care îi va oferi sprijinul necesar să lupte cu șanse pentru un podium în Le Tour, dacă forma o va permite. În Tour de L'Ain nu a arătat excelent, însă în Dauphine a ridicat destul nivelul, fiind de așteptat ca în Marea Buclă să aibă un cuvânt important de spus.

Extrem de modest, Tom Dumoulin e convins că orgoliile nu vor împiedica echipa să performeze la cel mai înalt nivel. Dimpotrivă, el a făcut un pact cu Roglic, astfel încât rutierul cel mai bine clasat înainte de etapele decisive din Turul Franței să beneficieze de tot suportul colegilor de echipă. Roglic părea pe hârtie favorit, dar nu e exclus ca Tom Dumoulin să lupte pentru locurile fruntașe, mai ales dacă al său coleg va avea dureri sau nu va fi la 100% fizic.

"Este un lucru care îmi place enorm de mult, îmi doream așa ceva (n.r. concurența în echipă). La Sunweb, toată presiunea era pe umerii mei și simțeam asta în fiecare moment. Toată echipa lucra pentru mine, iar eu trebuia să livrez. Acum, am ocazia să mă afirm fără a fi neapărat în lumina reflectoarelor. Dacă voi fi destul de puternic, știu că echipa mă va ajuta, voi avea parte de suportul tuturor. Dacă nu voi fi la nivelul care trebuie, voi lucra fără probleme pentru cel mai puternic. E un angajament pe care ni l-am luat cu toții și sunt 100% dedicat lui", a sous Dumoulin de curând, citat de Cycling News.

Favoriții în Turul Franței 2020: Emanuel Buchmann ***

Locul 4 de anul trecut va fi prezent la startul Turului Franței 2020 și starea lui e destul de bună.

Coborârea din penultima etapă din Dauphine, de pe Col de Plan Bois, a fost una teribilă, rutierii chiar protestând față de organizatori pentru faptul că siguranța le-a fost pusă în pericol. Buchmann a fost prins în căzătura în care și-a dislocat umărul Steven Kruijswijk, iar starea germanului a fost una precară, punându-se în discuție chiar participarea lui în Le Tour. Din fericire, radiografiile efectuate nu au relevat vreun os rupt, însă pielea i-a fost smulsă de pe o suprafață mare a corpului.

"S-a simțit foarte rău, îl durea tot corpul și a fost extrem de durerors să se ridice din pat. După câteva minute, s-a ridicat și a început să se simtă ceva mai bine. Inițial nu a putut sta în picioare, nici nu a putut să se dea jos din pat fără ajutor. Vestea bună e că Manu nu are nimic rupt. Dar nu știu cum va fi în următoarele zile sau cât de repede se va recupera, ca să nu mai vorbim despre când va urca din nou pe bicicletă. În acest moment e un mare semn de întrebare privind prezența lui în Turul Franței", a dezvăluit după Dauphine Enrico Poitschke, pentru cyclingnews.com.

Buchmann a fost însă recuperat, iar Bora a anunțat azi echipa pentru Turul Franței. Din ea nu face parte doar germanul, dar și Max Schachmann (lovit de o mașină în Il Lombardia) și Gregor Mühlberger, și el recuperat in-extremis după o accidentare.

Buchmann avea o șansă imensă la podium în acest an, în Marea Buclă, Bora punându-i la dispoziție o echipă extrem de puternică. Felix Grosschartner și, mai ales, Lennard Kamna, care a impresionat în Dauphine, urmează să îi fie locotenenți de nădejde, dar nu se știe sigur dacă neamțul va putea fi la nivelul său de top.

Forma lui Buchmann era una excelentă înainte de căzătura mai sus menționată: deși nu participase la vreo cursă de la reluare, a impresionat în Dauphine, venind pe locurile 3 și 4 în etapele cele mai grele. Ca atare, era de așteptat ca în Turul Franței, odată kilometri în picioare acumulați, rutierul de 27 de ani să arate și mai bine. Lucrurile s-au schimbat din cauza accidentării, dar dacă Buchmann poate livra la nivelul obișnuit poate fi o variantă pentru podiumul Le Tour. De altfel, el a impresionat în ultimii ani prin constanța sa. Deși nu câștigă etape decât destul de rar, în puține momente a fost distanțat de grupul favoriților.

Favoriții în Turul Franței 2020: Tadej Pogacar ***

Tadej Pogacar a reconfirmat că e un talent uriaș, deși are doar 21 de ani. Cu 3 victorii de etapă și locul 3 la general în Vuelta 2019, slovenul a demonstrat anul acesta că acea performanță nu a fost o întâmplare.

Pe viitor, Pogacar cu siguranță că va câștiga un mare tur, dar în Dauphine a arătat că are limite. Chiar dacă a terminat într-un final pe 4 la general, pe cățărările lungi slovenul are mici probleme. El preferă pantele abrupte și neregulate, astfel că traseul Turului Franței nu i se potrivește mănușă.

UAE, echipa sa, a vrut să ia toată presiunea de pe Tadej și a anunțat că va merge în Le Tour cu Aru ca lider, Pogacar având ca misiune doar "vânarea" etapelor, dar probabil aceste declarații au avut ca scop doar relaxarea slovenului. Cu un contratimp excelent, Pogacar poate spera la un TOP 5 în Le Tour. Un lucru e cert: slovenul e mereu ofensiv și adoră să atace, astfel că artificiile în Turul Franței sunt garantate. Un plus pentru el e sprintul, fiind poate cel mai rapid dintre oamenii de general. Ca și în cazul lui Pinot, ar putea să aibă acces la secundele de bonificație în rundele de munte, când bătălia se dă între favoriți, dintr-un grup restrâns.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/07/28/2856892.jpg

Favoriții în Turul Franței 2020: Mikel Landa ***

Un cățărător pur care se afla într-o formă foarte bună era, înainte de Dauphine, Mikel Landa. În primele etape, ibericul a arătat extrem de robust, însă finalul nu a fost cel la care spera.

Ibericul, care e în sfârșit lider incontestabil la Bahrain MClaren, după ce la Astana, Sky sau Movistar a avut mari probleme în acest sens, spera înainte de ultima etapă chiar la victoria finală în Dauphine, dar a venit la peste 17 minute de favoriți. Explicația stă în durerile resimțite la spate, dar cumva acest lucru se înscrie în logica carierei lui Landa: mereu văzut ca mare favorit, grație calităților incontestabile de cățărător, dar de prea puține ori în stare să fie cât mai aproape de 100% pe parcursul unei competiții mari. Deși dispune de o echipă bună - Wout Poels, Damiano Caruso, Pello Bilbao sau Rafael Vals îi vor fi alături în Le Tour (Dylan Teuns nu a prins lotul) - ibericul cu greu poate spera la mai mult de un loc pe podium.

"A fost o etapă foarte complicată, s-a atacat încă de la început. După a doua cățărare, spatele meu a început să doară, apoi durerile au devenit din ce în ce mai mari și am decis să nu forțez. Am terminat etapa cu coechipierii mei. Au fost cinci zile destul de dificile, dar cred că voi ajunge într-o formă foarte bună la Turul Franței", a spus Landa la finalul rundei din Dauphine.

Handicapul lui Landa a fost mereu reprezentat - pe lângă faptul că nu a avut un rol de lider autoritar - de contratimp. Ediția din 2020 a Turului Franței consemnează o singură etapă contra-cronometru, iar bună parte din aceasta e în cățărare. Ca atare, spaniolul e pe hârtie în fața performanței vieții, dar backgroundul său a arătat că foarte rar s-a ridicat la nivelul pretențiilor avute. El are un singur podium într-un mare tur (Giro 2015), dar speră să repete rezultatul de atunci și în Turul Franței. Într-o companie atât de selectă, cu siguranță că nu îi va fi ușor.

Favoriții în Turul Franței 2020: Nairo Quintana **

În ceea ce îl privește pe Nairo Quintana, el s-a retras din Dauphine cu dureri la genunchi, urmări ale accidentului din Columbia (s-a ciocnit de o mașină, aflat fiind pe biciletă), în perioada de izolare. Columbianul arată cu totul altfel la Arkea, unde e lider incontestabil, iar în acest an a impresionat în Tour de la Provence (victorie finală), Paris Nice (etapă regină câștigată) și Tour de l'Ain (locul 3 la general). Și în Dauphine a arătat destul de solid, însă îi va fi greu într-o echipă în care doar Warren Barguil e un cățărător de top.

Quintana are experiența de partea lui, iar faptul că e într-o stare mentală potrivită îl poate ajuta să obțină un loc cât mai sus în TOP 10-ul ediției de anul acesta din Turul Franței.

Dublu câștigător în marile tururi (Giro 2014 și Vuelta 2016), columbianul de 30 de ani are 3 clasări pe podiumul TDF. În ultimii ani, chiar dacă a fost departe de forma care l-a consacrat, a reușit mereu să vină decent la general (locurile 12, 10, 8). Ca atare, în 2020, într-o stare psihică ideală și într-o formă sportivă bună, Nairo poate ținti cât mai sus, chiar dacă are handicapul echipei.

Favoriții în Turul Franței 2020: Richard Carapaz și Pavel Sivakov **

Dacă Jumbo-Visma are în Tom Dumoulin un veritabil rutier cu șanse la podium în Turul Franței, și Ineos pare să aibă doi cicliști capabili să lupte la general, dacă situația din cursă o va impune.

Richard Carapaz e la debutul în Le Tour, însă are un background important în marile tururi. Înainte de a duce tricoul roz până la Verona, în 2019, el se clasase cu un an înainte în Turul Italiei pe locul 4 la general. Ineos a anunțat deja că ecuadorianul e varianta de backup pentru Bernal, iar argumente sunt destule în acest sens. Carapaz a părut destul de în formă în Turul Poloniei, unde însă a căzut pe o coborâre. El nu a avut rezultatele dorite în Il Lombardia (locul 13) și Giro dell Emilia (abandon), însă forma este prezentă. E încă sâcâit de mici dureri după căzătura care l-a forțat să abandoneze din Turul Poloniei (unde a câștigat etapa a 3-a), dar e de așteptat ca până la startul Turului Franței să se recupereze total.

De menționat că Ineos are în Pavel Sivakov un alt rutier cu șanse la general, dacă situația o cere. Rusul a arătat fantastic în Dauphine, mai ales în ultima etapă. Deși a făcut parte din evadare, alături de Alaphilippe, rutierul Ineos a căzut destul de rău, lăsând multă piele pe asfalt. S-a ridicat imediat și a dat dovadă de o forță incredibilă: cu toate că a fost ajuns de grupul favoriților, s-a menținut acolo, terminând pe un impresionant loc 4. Dacă rănile s-au vindecat complet, Sivakov poate fi cu siguranță una din marile surprize plăcute din Le Tour: are caliăți formidabile și o echipă extrem de puternică.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1563x435:1565x433)/origin-imgresizer.eurosport.com/2019/03/31/2555218.jpg

Favoriții în Turul Franței 2020: Miguel Angel Lopez **

Din 2017, de când a apărut în luminile reflectoarelor, "Superman" este așteptat să câștige un mare tur. Nu a făcut-o încă, dar are două clasări pe podium, câte una în Giro și Vuelta.

Turul Franței va fi probabil o pălărie prea mare pentru columbian în 2020, mai ales că va fi la prima participare, însă este într-o formă bună (a terminat pe 5 Dauphine) și dispune de o formație excelentă.

Astana îi va aduce în Le Tour pe frații Izagirre - Gorka și Ion -, pe Alexey Lutsenko și pe proaspătul campion al Spaniei pe șosea, Luis Leon Sanchez, toți cu un singur scop: să îl protejeze pe Miguel Angel Lopez.

Unul dintre cei mai buni cățărători din lume, columbianul de 26 de ani a dat senzația mereu că îi lipsește ceva pentru a fi la cel mai înalt nivel. Probabil că nu va trece peste acest prag psihologic încă din Marea Buclă 2020, dar cu siguranță nu îi va fi teamă să atace în munți și să încerce să pună presiune pe rivali.

Cine se mai poate implica în lupta la vârf în Turul Franței 2020

Daniel Martinez *

Daniel Martinez a fost marea surpriză din Dauphine, columbianul de 24 de ani câștigând competiția. În condițiile în care Rigoberto Uran nu a arătat deloc bine, iar Sergio Higuita are o mică accidentare, Martinez ar putea fi prima variantă pentru EF Pro Cycling în Le Tour.

E adevărat, nu știm încă dacă sud-americanul poate rămâne la nivelul arătat în Dauphine pe parcursul a trei săptămâni de cursă, însă are toate atuurile pentru un loc excelent în Turul Franței, dacă va fi capabil să își păstreze forma: dispune de o echipă puternică, are un finish bun care i-ar putea aduce secundele de bonificație dacă favoriții sprintează pentru victorie și e puternic la contratimp.

Guillaume Martin *

O altă surpriză extrem de plăcută în Dauphine a fost Guillaume Martin, locul 3 la general. Francezul nu a coborât mai jos de locul 16 în niciuna dintre etape, arătând o constanță formidabilă, care îi poate asigura un loc în top 10, în Le Tour. Marele lui handicap e reprezentat de lipsa unor coechipieri de valoare, însă a arătat că are un instinct excelent și se poate descurca foarte bine și pe cont propriu.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(986x951:988x949)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/04/21/2808936.jpg

Romain Bardet *

Două locuri pe podium în Turul Franței ar trebui să fie suficiente pentru ca Bardet să fie printre proganoștii ediției din acest an.

Din păcate pentru el și pentru numeroșii săi fani, reprezentantul Hexagonului s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimul timp. Pe lângă cele medicale, a fost sub semnul întrebării viitorul său. În cele din urmă, în ciuda eforturilor făcute de Ag2R, francezul a decis să semneze cu Sunweb, din 2021, după 8 ani la echipa franceză.

Aceasta nu a putut să îi pună la dispoziție niciodată lui Romain o echipă competitivă, la nivelul rivalelor, și nici în acest an nu va fi diferit. Doar Pierre Latour e un cățărător pe care Bardet se poate baza până spre finalul etapelor grele, presupunând că acesta din urmă va putea să lupte pentru general și nu va vâna doar etape sau tricoul de cel mai bun cățărător (cucerit în 2019, când și-a reconsiderat opțiunile, după ce a văzut că nu joacă un rol decisiv în lupta la vârf).

Bardet a arătat destul de slab în 2020, lucru de înțeles având în vedere problemele avute, dar odată cu Dauphine lucrurile par să se fi schimbat. Rutierul din Hexagon a venit pe 6 la general, dar rămâne un semn de întrebare dacă poate reveni la nivelul în care era principalul rival al lui Froome în cursa către tricoul galben. Judecând la rece, probabil că nu în acest an, dar cu siguranță că Bardet are suficientă valoare încât să lupte pentru un loc în TOP 10.

Turul Franței se anunță unul de poveste, iar de sâmbătă, 29 august, acesta va putea fi urmărit zilnic pe Eurosport.

Giro d'Italia
"Nu știu care e etapa regină". Giro 2020 se anunță palpitant: rundele în care se câștigă tricoul roz
28/09/2020 LA 10:42
Ciclism
Geraint Thomas își strigă frustrarea, după ce a ratat o medalie la Mondiale din cauza echipei
26/09/2020 LA 10:28