Potrivit presei din Spania, Messi i-ar fi transmis antrenorului olandez că este tentat să plece de la Barcelona, echipa pentru care a evoluat întreaga carieră. În ultima perioadă au tot apărut discuții în presa internațională cu privire la posibila destinație a jucătorului cu 6 Baloane de Aur câștigate. Unele dintre scenariile expuse au caracter fantasmagoric, în timp ce altele ar putea deveni realitate. În cel de-al doilea caz, echipele respective vor fi nevoite să scoată din conturi o sumă uriașă, pentru a-l transfera pe Messi în această vară.
De amintit este că Messi are o clauză de 700 milioane de euro, pe care orice club interesat în serviciile sale va fi nevoit s-o achite. Starul argentinian a intrat în ultimul an de contract pe Camp Nou. Dacă oficialii catalani nu vor ajunge la o nouă înțelegere, fotbalistul de 33 de ani va putea negocia cu alte echipe începând din iarnă, existând posibilitatea să plece liber de contract vara viitoare.
Jurnaliștii britanici de la Daily Maily au analizat cele 7 posibile destinații ale lui Messi, în cazul despărțirii de Barcelona.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
În topul respectiv, PSG pleacă cu șansa a 3-a. În urmă cu 2 zile, impresarul lui Neymar anunța că nu ar fi exclus ca, la un moment dat, Messi și Cristiano Ronaldo să vină împreună la campioana Franței. Acesta a făcut referire la forța financiară uimitoare a șeicilor de la PSG, care și-au permis să ofere 222 de milioane de euro pe Neymar, în urmă cu 3 ani.

TOP 7 destinații posibile pentru Messi, după despărțirea de Barcelona:

  • 7. Campionatul chinez (CSL) - 0/5
Echipele din campionatul chinez s-au obișnuit până în urmă cu câțiva ani să arunce sume uriașe pentru transferurile unor jucători care au strălucit mai mult sau mai puțin pe prima scenă a fotbalului european. Șansele ca un jucător de top din Europa să fi fost în vizorul unul club din CSL erau foarte mari, ținând cont de puterea financiară a oamenilor aflați la conducere.
Ultimul nume important care s-a aflat la un pas să ajungă în China este Gareth Bale, starul lui Real Madrid. Jiangsu Suning s-a aflat pe urmele galezului, însă mutarea nu s-a materializat în cele din urmă.
La ora actuală, Lionel Messi este cel mai bine plătit fotbalist din lume. În plus, argentinianul câștigă sume colosale din sponsorizări și activități promoționale. Fără doar și poate, banii nu mai reprezintă de multă vreme o problemă pentru căpitanul Barcei. Chiar și în acest caz, Messi ar primi un salariu astronomic în campionatul Chinei, având în vedere numele său. Dar pentru starul argentinian, acest lucru se află în plan secundar, în spatele performanțelor sportive.
Messi încă se află într-o formă sportivă excelentă și nu încetează să demonstreze în fiecare meci că este unul dintre cei mai buni din istoria fotbalului. Un transfer în China i-ar "fura" orice șansă să mai lupte pentru Balonul de Aur și alte recorduri din competițiile de top din Europa, în frunte cu Champions League.
Prin urmare, un transfer în campionatul chinez se va putea realiza numai spre finalul carierei, când Messi va hotărî că aventura sa la cel mai înalt nivel s-a încheiat.
  • 6. Campionatul Statelor Unite (MLS) - 1/5
Ultimul jucător renumit din Europa care a fost transferat în Statele Unite este Blaise Matuidi. Campionul mondial din 2018 a fost adus de la Juventus de Inter Miami, clubul patronat de David Beckham.
Transferul lui Messi ar reprezenta o adevărată lovitură de imagine pentru campionatul Statelor Unite, de care ambele părți cu siguranță ar beneficia. Calitatea vieții din orașele de top din America și un grad de anonimitate mai ridicat decât în Europa ar reprezenta două dintre avantajele pe care Messi le-ar avea în MLS.
Totuși, la fel ca și în cazul campionatului din China, un transfer în Statele Unite este puțin probabil în această vară, având în vedere dorința lui Messi de a continua să joace la cel mai înalt nivel. O astfel de mutare ar putea fi realizată peste câțiva ani, pe ultima sută de metri a carierei sale. La fel ca și în CSL, în MLS există cluburi potente financiar, care i-ar putea asigura lui Messi venituri uriașe.
  • 5. Manchester United - 1/5
Manchester United își dorește să transfere 4 jucători de la Barcelona în această vară, însă Messi nu se află pe listă. Deși ar reprezenta un vis pentru oficialii și fanii de pe Old Trafford, transferul starului argentinian rămâne un scenariu foarte greu de îndeplinit, ținând cont de planurile "diavolilor roșii". Ole Gunnar Solskjaer se bazează în mare parte pe jucători tineri, iar Messi, ajuns la 33 de ani, nu se încadrează în această categorie.
Board-ul lui United își concentrează eforturile financiare pe aducerea unor jucători de viitor, care să crească de la an la an sub comanda lui Solskjaer. Bineînțeles, transferul lui Messi ar aduce și plusuri pentru United, printre care se numără dezvoltarea bazei de fani din întreaga lume și creșterea interesului față de meciurile "diavolilor roșii".
Cu siguranță, Messi și-ar pune amprenta asupra jocului lui United, însă pentru asta trupa lui Solskjaer ar fi nevoită să renunțe la planurile inițiale și să pună în aplicare un sistem concentrat asupra argentinianului, la fel cum se întâmplă în prezent la Barcelona.
  • 4. Juventus - 1/5
O altă echipă cu șanse minime să-l transfere pe Messi este Juventus, actuala formație a lui Cristiano Ronaldo. Messi și Ronaldo au fost rivali timp de 9 ani în La Liga, iar un parteneriat la clubul torinez ar reprezenta un capitol unic în istoria fotbalului. Totuși, ca și în cazul lui Manchester United, oficialii lui Juve își doresc să formeze o echipă tânără, cu un suflu nou, sub comanda lui Andrea Pirlo și condusă din teren de Cristiano Ronaldo.
Chiar dacă ar fi spectaculos, parteneriatul Messi - Ronaldo s-ar putea să nu se ridice la așteptările iubitorilor de fotbal, ținând cont că fiecare dintre cei doi s-a obișnuit să fie lider atât în teren, cât și în vestiar. Prin urmare, există riscul ca relația dintre cei doi să nu funcționeze foarte bine în timpul meciurilor, în ciuda calităților individuale extraordinare.
  • 3. PSG - 2/5
Barcelona și PSG s-au mai aflat în centrul atenției în urmă cu 3 ani, când campioana Franței a plătit suma record de 222 milioane de euro pentru transferul lui Neymar. În ultima vreme s-a tot discutat în presa internațională despre reunirea lui Messi și Neymar, pe Camp Nou.
Întreaga poveste a fost răsturnată la 180 de grade de ultima declarație a lui Wagner Ribeir, impresarul lui Neymar. Acesta a mărturisit că nu este exclus ca șeicii de la PSG să-i plătească clauza lui Messi și să-l aducă pe Parc des Princes. Mai mult, agentul consideră că board-ul lui PSG are forța necesară să-l aducă și pe Cristiano Ronaldo la Paris.
În ciuda bugetului uriaș de care dispun șeicii lui PSG, transferurile lui Messi și Ronaldo la PSG, alături de Neymar și Mbappe, rămân la nivelul fantasticului. Cu siguranță, este mult mai posibilă o revenire a lui Neymar la Barcelona, lângă Messi, decât un transfer al starului argentinian pe Parc des Princes.
  • 2. Manchester City - 3/5
Un alt club cu putere financiară uriașă este Manchester City. Zvonurile unui posibil transfer al lui Messi pe Etihad s-au intensificat în ultima perioadă, principalul argument fiind reîntâlnirea argentinianului cu Pep Guardiola. Cei doi au colaborat la Barcelona în perioada 2008-2012, pe vremea în care catalanii dominau fotbalul pe toate fronturile. În sezonul 2008/2009, formația de pe Camp Nou a cucerit toate cele 6 trofee puse în joc, iar Messi a jucat un rol extrem de important, fiind ghidat de pe margine de Guardiola.
Cu această poveste în minte, oficialii lui City pornesc la drum în încercarea de a-l transfera pe omul cu aproape 500 de goluri înscrise pentru Barcelona. Clubul din Premier League a scăpat de interdicția din Champions League, iar acum board-ul de pe Etihad privește încrezător către viitor. City a fost eliminată în sferturile Champions League în acest sezon, cu un singur an rămas în contractul lui Guardiola.
Sezonul următor ar putea reprezenta ultima șansă pentru managerul spaniol să aducă prestigiosul trofeu în vitrina lui Manchester City, iar pentru asta oficialii "cetățenilor" ar putea forța transferul fabulos al lui Lionel Messi. Aceștia vor fi nevoiți să achite clauza astronomică de 700 milioane de euro stabilită de Barcelona, dacă vor dori să-l aducă încă din această vară.
Ar mai exista și varianta să aștepte până în iarnă, pentru a discuta deschis cu Messi, iar în vara viitoare să-l aducă gratuit pe Etihad.
  • 1. Inter - 4/5
În toată această continuă discuție pe marginea despărțirii lui Messi de Barcelona, Inter rămâne principala favorită la semnătura argentinianului. Clubul din Milano a fost singurul care a oferit declarații oficiale pe acest subiect, în prim-plan cu fostul director sportiv Massimiliano Mirabelli. Acesta a dezvăluit în urmă cu o săptămână că Messi se află în vizorul "nerazzurrilor" de foarte mulți ani și a fost inclus într-un plan pe termen lung pe Giuseppe Meazza.
Mirabelli a mai spus că transferul lui Messi a fost unul dintre primele lucruri discutate la prima ședință organizată de noua conducere a lui Inter.
Dorința lui Inter de a-l transfera pe Messi a fost exprimată în mod public și la finalul sezonului 2019/2020, înaintea meciului cu Napoli. Imaginea starului argentinian a fost proiectată pe Domul din Milano de oficialii chinezi ai lui Inter. Aceștia au declarat apoi că acțiunea a avut rolul de a promova duelul cu Napoli, din Serie A, lucru pe care puțini l-au considerat adevărat.
Un alt element care o propulsează pe Inter ca principală favorită pentru transferul lui Messi a fost anunțat în urmă cu două săptămâni. Presa italiană a aflat că starul Barcelonei și-a cumpărat o locuință în Milano, vizavi de sediul lui Inter.
De notat este că Messi încă n-a semnat prelungirea contractului cu Barcelona. Cum starul argentinian a intrat în ultimul an de contract pe Camp Nou, oficialii catalani l-ar putea pierde gratuit vara viitoare. Singurul scenariu în care Barca va reuși să obțină vreun ban pe talismanul ei este ca un club cu putere financiară uriașă să achite clauza de reziliere stabilită în contract.
Inter se pregătește intens pentru un eventual transfer al lui Messi și, potrivit presei internaționale, ar urma să-i ofere un salariu gigantic argentinianului, cu multiple bonusuri de performanță stabilite în contract.
Totuși, board-ul de pe Camp Nou, în frunte cu președintele Josep Maria Bartomeu, speră în continuare că Messi va semna prelungirea înțelegerii, odată cu venirea tehnicianului Ronald Koeman.
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59